Dacă ţinem cont de frecvenţa cu care îl întâlnim prin malluri pe Ilie Năstase, putem afirma că fostul tenismen este cu adevărat îndrăgostit de cumpărături. Mai nou, companie îi ţine Brigitte, actuala lui iubită . Zilele trecute, cei doi au fost surprinşi de fotoreporterii noştri prin centrul Capitalei. Au dat o raită prin magazine, însă, stupoare! Se pare că Ilie îşi uitase banii acasă, fiind nevoie ca Brigitte să apeleze la cardul său personal pentru a mai cumpăra una, alta. Că, vorba cântecului, doar o dată-i Crăciunul şi sunt multe pregătiri de făcut.
Nu se mai ia de hoţi
Ilie s-a arătat deranjat de amenda de 600 de lei primită de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, referitor la ţiganii români alungaţi din Franţa, despre care a spus că i-ar trimite în Harghita. “M-am referit la hoţi, nu la ţigani. De acum înainte, voi închide ochii, nu voi mai face astfel de declaraţii. Ne merităm soarta”, a precizat Ilie.
Pătruleasa a primit o maşină scumpă
Moş Crăciun a venit mai repede pentru Simona Pătruleasa. Fotoreporterii noştri au surprins-o, zilele trecute, la volanul unui superb BMW X1, făcut cadou, probabil, de soţul său, Sabin Ivanof. Bruneta încă nu s-a obişnuit foarte bine cu motorul puternic al noului ei bolid, aşa că e destul de prevăzătoare la volan. Nu de alta, dar bijuteria pe patru roţi depăşeşte 30.000 de euro, o sumă frumuşică pentru vremurile astea.
Iordăchioaie s-a refăcut la fast-food
Daniel Iordăchioaie şi soţia sa, actriţa Nouria Nouri, au dat în patima cadourilor de Crăciun. Sleit de goana după daruri, Iordăchioaie a poposit în final la un fastfood, unde s-a pus repede pe picioare cu câteva mii de calorii.
Păsat şi viitoarea lui soţie şi-au luat stridii
După ce, cu o zi înainte, luaseră cadouri pentru cei dragi, Cornel Păsat şi Bianca Bădoi, viitoarea sa soţie, au făcut şi ieri o parte din cumpărături. Cum preparatele tradiţionale din porc le achiziţionaseră deja, cei doi s-au aprovizionat cu stridii vii şi creveţi, dar şi cu carne de pui, de vită şi de curcan. La final au achitat 375 de lei.
Ileana Lazariuc vrea rochii de mii de lei
Frumoasa noră a miliardarului Ion ţiriac a fost surprinsă, zilele trecute, colindând magazinele de fiţe din Capitală, în căutarea unor cadouri. Daruri pentru ea, pentru că fotoreporterii noştri au surprins-o numai pe la raioanele cu produse pentru femei. După ce a alergat preţ de două ore, Ileana Lazariuc a pus ochii, în cele din urmă, pe câteva rochiţe. Cea mai ieftină costa 2.400 de lei…
Pascal-Cojocăriţa, buget de criză
Matilda Pascal-Cojocăriţa şi-a stabilit un buget de austeritate pentru Sărbători, însă nu a renunţat la ornamentele pentru brad. Ea vrea să strângă, şi în acest an, familia în jurul pomului de Crăciun, aşa că acordă o mare atenţie felului în care acesta arată.