Era luna iunie când, după multe eforturi ale mămicii lui Verabel, o fetiţă de doi ani din Oradea, micuţa era operată la clinica din Bad Oeynhausen de doctorul Eugen Săndică. Intervenţia, menită a corecta o malformaţie congenitală a inimii, defect septal perimembranos, a fost o reuşită. Lunile au trecut, iar Verabel a “săltat” în înălţime, a luat în greutate, făcând progrese evidente şi în privinţa limbajului, pentru că boala respectivă îi întârziase dezvoltarea pe multiple planuri.
Acum, Verabel se află la distanţă de o lună de controlul pe care ar trebui să-l facă în Germania, dar lipsa banilor e posibil să nu permită aceasta. “Am să-i fac controlul ecocardografic, cel de 6 luni, la un spital din Timişoara, apoi am să-i trimit CDul cu analizele domnului doctor Săndică. Nu văd altă soluţie, pentru că nu am de unde găsi banii necesari pentru încă o deplasare în Germania”, ne-a spus mama fetiţei. Până la urmă, tot ce contează este ca Verabel să se simtă tot mai bine, să crească normal şi să aibă parte de copilăria oricărui copil sănătos.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.