“Ioana a început să cânte şi toţi au început să plângă”. Povestea unei copile din Tulcea, care înfruntă greutăţile căutându-şi drumul în muzică
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La 15 ani, Ioana Munteanu are corpul şi statura unui copil de 10 ani. Însă trăsăturile feţei încep să fie definite, iar albastrul ochilor ascunşi după breton e adânc şi un pic melancolic. Aşa ar trebui să arate zâna Tilincuţa a lui Peter Pan, dacă ar trăi la Dăeni, Tulcea, pe malul Dunării, şi ar merge la Liceul Tehnologic din Topolog.
Cuprins:
Ioana ar fi vrut să urmeze un liceu de artă, dar soarta a vrut altfel. Soarta, adică limitele medicinei, lipsurile şi complicaţiile din familie, alegerile adulţilor din jurul ei.
O sarcină cu probleme
Primul bebeluş al lui Carmen Cati, mama Ioanei, a murit la vârsta de două luni. “La al doilea copil, am făcut tratamentul cu anticorpi şi acum e bine. La al treilea, iar n-am făcut tratamentul şi are şi el probleme. Şi nici la Ioana, care e a patra. De la naştere, am avut probleme cu ea. S-a oprit din supt la o lună. Apoi a fost diagnosticată cu parapareză”, povesteşte femeia.
Din ce i-au spus medicii lui Carmen, cauza problemelor cu Ioana e faptul că mama are Rh negativ, iar tatăl, Rh pozitiv. În astfel de cazuri, sarcina trebuie monitorizată şi, dacă apar reacţii de respingere a fătului în organismul mamei, se face un tratament specific.
<strong>Distanţa dintre Tulcea şi Dăeni e de 77 kilometri. Iar accesul la un medic specialist nu e, deocamdată, la îndemână pentru o familie din mediul rural. </strong>
Din parapareză, adică o paralizie parţială a membrelor, Ioana şi-a revenit. A putut să meargă, să se mişte normal. Dar nu creştea.
În clasele primare, fetiţa a fost diagnosticată cu ADHD, pentru care a primit tratament. Dar, în cazul ei, au spus medicii, ADHD-ul era doar un efect al întârzierii în dezvoltarea psihomotorie. Mama a dus-o la medic pe la 9 ani şi a aflat că e prea târziu şi că şansele de recuperare sunt mici. “I-au prescris medicamente pentru creier, cu extract din creier de porc, fosfor, potasiu, calciu, vitamine...”, îşi aminteşte Carmen.
Persecutată de tatăl vitreg
Doctorii i-au zis mamei să revină la control, pentru o nouă reţetă, când fetiţa ajunge la pubertate. “Dar n-am mai fost. Am avut şi necazuri în familie. Dar a fost şi neglijenţă, am tot amânat de pe o zi pe alta”. Carmen, 38 de ani, a fost căsătorită de două ori.
Din prima căsnicie, care a durat 15 ani, are trei copii. Doi au rămas cu tatăl lor, Ioana a rămas cu mama. Din a doua căsnicie, care a durat cinci ani, Carmen are alţi trei copii, două fetiţe şi un băieţel.
<strong>Tatăl vitreg, care la început părea s-o accepte pe Ioana, devenise foarte violent cu ea. Îi vorbea urât, o umilea, o brusca. Acum patru luni, într-o noapte, după o ceartă îngrozitoare, Carmen şi-a luat copiii în braţe şi a fugit unde-a văzut cu ochii. </strong>
Nu a putut să-şi ducă fata la timp la spital, dar măcar a smuls-o val-vârtej dintr-o casă care se transformase într-un iad. Fără un venit stabil şi cu patru guri de hrănit, Carmen a găsit adăpost la mama ei.
Refugiaţi la bunica
Ioana ne deschide poarta şi ne prezintă familia. “Nepoata asta îmi cântă toată ziua”, râde bunica Maria, care, la 58 de ani, trăieşte dintr-un ajutor social de 142 de lei. Spune că mai are un an şi jumătate de aşteptat până la pensia de urmaş. Ajutorul, alocaţiile copiilor şi ce mai câştigă Carmen culegând la vie sau zugrăvind case reprezintă toate veniturile lor. „Avem şi nişte capre, nu ştiu cu ce le-oi hrăni la iarnă”, oftează bunica.
<strong>Din neamul ei, a moştenit Ioana talentul pentru muzică. Fraţii bunicii erau cântăreţi recunoscuţi la petrecerile din Dăeni. </strong>
Din braţele mamei, Ioana o ia pe Daria, sora ei cea mai mică. O ia şi o pupă şi îi aşează căciuliţa. Pe Mihai, 5 ani, şi pe Roxana, 4 ani, nu-i mai poate lua în braţe, dar are grija lor când ies la joacă, în curtea din spatele casei. Fireşte, le cântă şi lor.
Ajutor de la învăţătoare şi de la preot
“De mică a cântat Ioana, cântă de toate, şi populară, şi uşoară, şi străine, şi româneşti”, o laudă mama. Norocul Ioanei a fost că au apărut în calea ei oameni care să o ajute să-şi dezvolte acest talent. Întâi, a remarcat-o învăţătoarea Mita Ivan. Acum e pensionară.
Am slujit 43 de ani la catedră şi în fiecare an am avut elev câte un copil care cerea mai multă atenţie, ca Ioana. Cu ea, am scris zilnic, patru ani, am lucrat separat, până am învăţat-o să scrie şi i-am format scrisul.
Mita Ivan, învățătoare:
Doamna Ivan şi-aduce aminte cum stătea Ioana în bancă, „punea un deget aşa, pe bărbie, şi se uita la mine. Ştiam că vrea să umble prin clasă”. Oricât s-a străduit învăţătoarea, n-a izbutit s-o înveţe pe Ioana mai mult decât socotelile cu numere de la 0 la 10. Dar a observat că “are voce, ureche muzicală şi am lucrat la asta”.
“Pe cărarea vieţii mele”
Prima melodie pe care a învăţat-o Ioana de la doamna Ivan a fost “Pe cărarea vieţii mele”. „Toţi copiii din Dăeni o ştiu de la şcoală”, se amuză preotul Alexandru Balaban, care a predat o vreme religia la gimnaziu.
Părintele a înfiinţat un cor, Nihil Sine Deo, şi, la audiţii, a auzit “Pe cărarea vieţii mele” în sute de versiuni, până când cărarea a ajuns ditamai labirintul.
“Ioana a venit la mine, m-a tras de mânecă şi mi-a spus că îi place să cânte şi de-atunci suntem cei mai buni prieteni”, spune preotul.
“Muzica i-a dat încredere”
La cor, Ioana s-a împrietenit repede cu ceilalţi elevi. “E foarte sociabilă, intră în vorbă repede cu oameni pe care îi întâlneşte pentru prima oară. La început, se mai supăra, pe una, pe alta, acum îmi tot zice: m-am gândit că e mai bine să iert, nu îmi place să fiu supărată”, povesteşte părintele.
Într-adevăr, cu Ioana te împrieteneşti din prima, de cum o saluţi. Şi îţi cântă neapărat ceva, să te îmblânzească.
Vocea ei poate nu e cea mai puternică sau cea mai antrenată, dar are ceva, un timbru care se lipeşte direct pe inima celui care-o ascultă.
Părintele Balaban îşi aminteşte cum a fost Ioana singură la colindat, acum câţiva ani.
Noi am mers cu tot corul şi am strâns vreo 600 de lei. Ea a strâns vreo 800 de lei. Când începea Ioana să cânte, toţi începeau să plângă.
Preotul Alexandru Balaban:
Cu banii de la colindat, Ioana şi-a cumpărat un costum popular. “Pentru cor, noi avem costumele împrumutate, ştiţi, şi nu găseam nimic pe măsura ei”.
Repetiţiile şi spectacolele, ieşitul pe scenă, mersul în excursii au ajutat-o mult pe Ioana, cred mama fetei, bunica şi preotul. “Muzica e terapia ei. I-a dat încredere în ea însăşi”, afirmă părintele Balaban.
“Când cânt, mă simt uşurată”
Zgribulindu-se în vestuţa ei, Ioana se lasă mângâiată pe cap de oamenii mari din jur. “Vreau să le demonstrez că pot, că au de ce să fie mândri de mine”, spune ea. “Când cânt, mă simt aşa, uşurată… Asta-mi place, să cânt”. Repertoriul e vast, de la “Mândră dobrogeană” la Andra. De curând, a adăugat în listă şi “We Will Rock You”, pentru că, precizează Ioana, “ascult şi muzică veche, Michael Jackson, Freddie Mercury”.
Ce nu-i place Ioanei e să vadă oameni aruncând gunoaie pe jos. “Şi oamenii care aruncă pâinea la tomberon. Cum să arunci pâinea, care e cea mai importantă?”, exclamă ea.
<strong>Nu suportă deloc nici certurile, nici oamenii care judecă alţi oameni: “Aş vrea să fie mai multă dreptate. Să nu mai judecăm, să nu mai fie minciună, hoţie”. </strong><br>
De curând, Ioana şi-a pierdut un dinte din faţă. “A plâns mult”, spune mama ei. “Plângea şi zicea: cum o să mai cânt eu fără dinte?”. Părintele Balaban i-a promis că o duce la stomatolog şi Ioana s-a liniştit. Dar nici măcar lipsa dintelui n-o împiedică să viseze că va cânta pentru mulţi oameni şi cântecul ei va aduce un strop de bine, va emoţiona, va vindeca, va împăca. Se duce la liceu în Topolog, de unde va ieşi cu o diplomă pe care va scrie: Agricultură, muncile câmpului. Dar Ioana ştie şi o spune oricui stă de vorbă cu ea că e deja artistă.
Dacă doriţi să ajutaţi familia Ioanei şi pe Ioana să treacă mai uşor prin această perioadă grea, puteţi lua legătura cu redacţia noastră, la adresa libertatea@ringier.ro.
