Violența domestică: de ce rămân victimele în relațiile toxice și cum pot reuși să iasă din cercul vicios. Psiholog: „În dinamicile toxice sunt trei emoții centrale cu care victima se confruntă: frica, rușinea și vinovăția”

61.000 de cazuri de violență domestică raportate până în iulie

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, până în luna iulie a acestui an, polițiștii au intervenit în peste 61.000 de cazuri de violență domestică, un număr care reflectă doar o parte a realității, deoarece multe victime nu reclamă abuzurile. În plus, aproape șase mii de agresori au primit ordine de protecție provizorii, dar mii de victime au refuzat emiterea unei astfel de restricții.

Violența se manifestă prin agresiuni fizice, abuz emoțional, control economic sau hărțuire sexuală, fiind adesea ascunsă în spatele ușilor închise și protejată de tăcere, rușine sau dependență financiară. 

Ramona Sabău-Tatar, fondatoarea Maze Center – Centru de psihologie și psihiatrie și coach specializat în abuz emoțional, a acordat un interviu publicației Libertatea în care a explicat de ce multe victime rămân în relații abuzive, care sunt motivele pentru care le este greu să ceară ajutor și posibilele soluții pentru a ieși din acest cerc vicios.

Trauma și dependența emoțională țin victimele în relații abuzive

Libertatea: Care sunt principalele motive psihologice pentru care o victimă rămâne într-o relație abuzivă, chiar dacă suferă?
Ramona Sabău-Tatar: Aici răspunsul este simplu: trauma. Definirea ei însă poate deveni mai complexă. Trauma vine la pachet de multe ori cu dependență emoțională, stimă de sine scăzută, incapacitate de a impune limite și de a identifica și ce îți face rău într-o relație interumană. Aceste ingrediente fac din victimă o „țintă perfectă” pentru abuz emoțional.

– Cum afectează frica, vinovăția sau dependența emoțională capacitatea victimei de a lua decizii?
– Frica și vinovăția sunt emoții care contribuie la dezvoltarea și menținerea dependenței emoționale. Capacitatea de a lua decizii în acord cu valorile tale și chiar de a lua decizii, în general, atunci când depinzi emoțional de alții este redusă drastic.

Traumele din copilărie cresc riscul de a accepta abuzul la maturitate

– Ce rol joacă traumele din copilărie sau modelele familiale violente?
– Din postura de copii, aproape tot ce vedem acasă la nivel comportamental normalizăm. Acel comportament devine acceptabil în realitatea noastră. Dacă vorbim de un tipar violent emoțional în familie, copilul are toate șansele să îl manifeste în relațiile adulte, din postura de victimă sau agresor. Ori să accepte violența emoțională pentru că și-a văzut unul dintre părinți făcând-o, ori să manifeste violența emoțională la rândul său. Niciuna dintre posturi nu este sănătoasă și echilibrată.

– În ce măsură faptul că o femeie a crescut într-un mediu violent, unde a văzut abuzuri între părinți sau a fost agresată, poate influența felul în care percepe o relație și toleranța ei față de comportamente abuzive?
– Toleranța față de comportamentele abuzive o dobândim încă din copilărie. Pentru o femeie adultă care a crescut într-un astfel de mediu, definiția iubirii se schimbă. Definiția iubirii pentru fiecare dintre noi este modelată de felul în care am fost iubiți. Dacă părinții care se presupune că te iubesc necondiționat te rănesc în mod repetat, atunci șansele ca femeia să fie permisivă cu abuzul într-o relație de cuplu cresc.

Dependența financiară, frica și rușinea împiedică victimele să plece sau să ceară ajutor

– Cât de important este factorul economic în menținerea unei victime într-o relație abuzivă?
– Factorul economic poate juca un rol crucial în procesul de eliberare din abuz. Din păcate, în realitatea noastră, vedem o mulțime de femei care își recunosc abuzul, dar simt că nu pot scăpa din el pentru că nu au resurse financiare. Partenerii abuzatori, de multe ori, își izolează victima de societate, prieteni, familie. Accesul victimei la o sursă de venit poate reprezenta o amenințare pentru abuzator.

La nivel european, violența continuă să fie o problemă majoră pentru femeile din România, întrucât 49% dintre româncele care au avut vreodată un partener au trecut, pe parcursul vieții, prin abuz psihologic, fizic (inclusiv amenințări) sau sexual din partea acestuia, potrivit unui raport Eurostat.

– De ce le este atât de greu victimelor să recunoască abuzul și să ceară sprijin?
– Pentru că sunt obișnuite să îl justifice. Pentru că este normalul pentru multe dintre ele, chiar dacă acest normal le face rău. În dinamicile toxice sunt trei emoții centrale cu care victima se confruntă: frica, rușinea și vinovăția. Aceste emoții pot bloca victima din a avea claritate cu privire la ceea ce trăiește și din a cere ajutor. Abuzatorul atrage victima în ciclul abuziv pe care este foarte dificil să îl identifici atunci când îl trăiești. Abuzul nu se întâmplă din start, el crește treptat în intensitate de la mici tensiuni și neînțelegeri, la jigniri și porniri de control, se poate trece chiar și prin violență fizică până când victima are un moment în care i se pare prea mult și opune rezistență. În acel punct, abuzatorul se poate întoarce la comportamente pe care știe că victima le aștepta de la el. Minunea durează puțin, până când abuzatorul și-a securizat din nou victima și ciclul abuzului reîncepe.

– Ce rol joacă rușinea, stigmatizarea socială și teama de judecata celorlalți?
– Rușinea este un element central în abuzul emoțional, alături de frică. Stigmatizarea socială și teama de judecata celorlalți potențează și mai mult sentimentul de rușine și astfel contribuie la starea de blocaj a victimei.

Sprijinul social crește șansele de ieșire din abuz

– Cum influențează lipsa informațiilor despre centre de sprijin și resursele disponibile?
– Lipsa informațiilor lasă victimele cu un sentiment că sunt singure pe lume și că nimeni nu le va înțelege sau ajuta. În practica mea am întâlnit multe femei care nu știu/știau de existența unor astfel de centre. Apoi ne putem confrunta și cu gradul de încredere pe care o victimă a abuzului îl poate avea în alții. Din păcate, în dinamicile toxice, victimele pot dezvolta un sentiment de neîncredere profund în ceilalți oameni, asta făcându-i experiența și mai grea.

Din datele prezentate într-un raport Eurostat reiese că, în România, 25% dintre femeile care au avut un partener au declarat că au fost victime ale violenței fizice (un procent dublu față de media europeană), iar 46% au trecut prin abuz psihologic.

– Există diferențe de comportament între femeile care au rețele de suport (familie, prieteni) și cele izolate?
– Categoric. Femeile care și-au construit un grup de suport au resurse mai multe pentru a ține piept abuzului și pentru a se elibera de el într-un final. Izolarea adâncește frica de oameni, în general, și sentimentul de singurătate și lipsă de speranță.

Violența scade stima de sine și echilibrul emoțional

– Ce efecte are violența repetată asupra stimei de sine și a sănătății mentale a victimei?
– Stima de sine scade dramatic când simțim că nu avem control asupra propriei persoane, iar violența repetată te poate aduce în acest punct. De asemenea, în cadrul dinamicilor abuzive pe termen lung, victimele pot dezvolta dezechilibre emoționale severe, precum depresie, anxietate, mâncat compulsiv etc.

– Cum se manifestă sindromul Stockholm sau trauma bonding în astfel de relații?
– Sindromul Stockholm este o reacție psihologică ce apare uneori la persoane aflate în situații de captivitate sau abuz (de exemplu, ostatici, victime ale violenței domestice sau răpirilor). În loc să-i vadă doar ca pe niște agresori, victimele pot începe să dezvolte sentimente pozitive față de cei care le fac rău, precum simpatie, înțelegere, chiar afecțiune. În același timp, pot simți teamă sau ostilitate față de cei care încearcă să le salveze (poliție, familie). De ce se întâmplă asta? Creierul caută o modalitate de adaptare și supraviețuire. 

Dacă victima percepe mici gesturi de „bunătate” (ex. agresorul îi dă apă sau o lasă să doarmă), ea le interpretează ca pe un semn de grijă. În situații extreme, această confuzie emoțională ajută psihic victima să reziste și să reducă anxietatea. Sindromul Stockholm nu înseamnă că victima „vrea” abuzul sau că este vinovată. Este un mecanism de apărare a minții, o strategie inconștientă de a face față fricii și pericolului.
Cel mai ușor să înțelegem trauma bonding este dacă o comparăm cu dependența de substanțe. Cu toate că știm că acea substanță ne face rău, continuăm să o folosim. Într-o relație abuzivă, intensitatea emoțiilor, atât pozitive cât și negative, crește. Această intensitate emoțională ne poate da un soi de dependență. În cadrul acestei dependențe, victima raționalizează, adică justifică abuzul pe care îl primește și îi găsește scuze abuzatorului pentru a-și păstra acest „rău necesar”, exact cum un dependent de substanță ar face aproape orice să își asigure o nouă doză.

Semne timpurii ale abuzului emoțional pe care o femeie nu trebuie să le ignore

– Care sunt semnele timpurii ale abuzului emoțional pe care o femeie le poate ignora?
– Orice intenție de control la începutul relației poate reprezenta un red flag. Îți spune cum să te îmbraci sau te critică cu privire la stilul tău, face comentarii despre felul în care te comporți, îți verifică telefonul, îți critică prietenii sau familia pentru ca în final să te izoleze. De asemenea, în partea de început a relației e important să ne uităm la comportamentul partenerului față de alte persoane (mai ales față de cele care au o poziție de inferioritate în interacțiune, cum ar fi chelnerul de la restaurant sau cerșetorul din colțul străzii). 

Când ceva pare prea frumos să fie adevărat, cel mai probabil nu e adevărat. Multe dintre relațiile care devin abuzive încep cu surle și trâmbițe, cu o conexiune ca în filme care ulterior se transformă într-un coșmar. Aș recomanda femeilor și nu numai să se educe pe subiectul love bombing-ului.

– Care sunt pașii psihologici esențiali pentru a ieși dintr-o relație abuzivă?
– Primul și cel mai important este conștientizarea abuzului. Multe victime se blochează la acest pas. Chiar dacă este esențial, el nu este suficient pentru vindecare și ieșirea din abuz. Să cerem ajutor este necesar după conștientizare, fie că ajutorul vine de la un grup de suport (familie, prieteni) sau de la un specialist în domeniul sănătății mintale.

– Ce tipuri de terapie sau consiliere ajută cel mai mult în procesul de recuperare?
– Orice formă de terapie poate ajuta atâta timp cât specialistul este pregătit pe acest subiect. E important ca victima să caute informații despre specialistul cu care urmează să lucreze și să pună întrebări deschise specialistului despre pregătirea acestuia în problema cu care victima se confruntă. 

Terapia cognitiv-comportamentală te poate ajuta rapid să deprinzi resurse noi, analiza tranzacțională, care este o altă formă de terapie, funcționează bine în cazurile de abuz emoțional, terapia centrată pe persoană are rezultate bune având ca prim scop crearea unui spațiu de siguranță pentru victimă.

– Ce poate face un prieten, un coleg sau un membru al familiei pentru a sprijini o victimă fără a o pune în pericol?
– Din aceste posturi putem oferi sprijin emoțional în primul rând, adică să ascultăm cu empatie victima, să nu încercăm să îi dăm soluții rapide care ar funcționa pentru noi și să nu o invalidăm emoțional (ex. „Hai că nu e atât de rău.”). Din poziția de persoană de suport putem ajuta victima să își construiască un plan de exit din relație și să o sprijinim de-a lungul lui.

– Ce le-ați spune celor care cred că „victimele ar putea pleca oricând dacă ar vrea”?
– Le-aș spune că sunt lipsiți de empatie și că produc un și mai mare rău victimelor prin aceste afirmații care vin dintr-o lipsă de înțelegere a naturii umane. Victima se numește victimă pentru că într-un anumit moment ea și-a pierdut/cedat puterea personală abuzatorului. Din această postură, victima nu simte că are de făcut o alegere și că mai degrabă e nevoie să se resemneze cu ce trăiește. Victimele nu pleacă atunci când vor ele, pleacă atunci când au resursele necesare pentru a se elibera.

– Care este cel mai important mesaj pe care l-ați transmite femeilor care se află acum într-o relație abuzivă?
– Că le înțeleg în primul rând. Eu și o mulțime de alți oameni. Că nu merită ceea ce trăiesc și că nu se pot vindeca în același mediu în care s-au îmbolnăvit. Le-aș spune că protectorul și abuzatorul nu ar trebui să poarte aceeași uniformă și că o viață în care iei decizii greșite e mai demnă de a fi trăită decât o viață în care nu iei nicio decizie.

Foto ilustrativ: Shutterstock

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.