Programatorul ruso-canadian a transferat miercuri cripto-monede SHIB în valoare de 1,2 miliarde de dolari, după ce, luna trecută, mai făcuse un transfer de aproximativ 600.000 de dolari, a raportat Forbes.

Donațiile lui Buterin s-au îndreptat către India Covid Relief Fund, înființat de Sandeep Nailwal, un coleg antreprenor de cripto-monede și cofondator al platformei de scalare Ethereum Polygon.

Asta în timp ce India s-a luptat cu o creștere uriașă a deceselor asociate Covid-19.

Numărul deceselor provocate de coronavirus a depășit un sfert de milion în această săptămână în India, mai mulți experți avertizând că acesta ar putea fi mult mai mare.

Între timp, Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că tulpina indiană detectată pentru prima dată anul trecut s-a răspândit în zeci de țări.

„Planificăm să facem transferul astfel încât să ne asigurăm că ne îndeplinim obiectivele de ajutorare Covid. Am decis ca donația să fie transferată atent, într-o anumită perioadă de timp”, a declarat fondul pe Twitter.

Mișcarea lui Buterin a făcut ca prețurile simbolurilor să scadă între 30% și 65%, a raportat Forbes miercuri, explicând că valoarea ajutorului real care ajunge la organizațiile de caritate indiene ar putea să scadă.

Nailwal a promis investitorilor SHIB că „nu vom face nimic care să rănească nicio comunitate, în special comunitatea de retail implicată în cripto-moneda SHIB”.

Forbes a anunțat că Buterin a donat, de asemenea, milioane de dolari evaluatorului caritabil non-profit GiveWell, precum și către o fundație care studiază creșterea duratei de viață a oamenilor.

În vârstă de 27 de ani, Vitalik Buterin a devenit săptămâna trecută cel mai tânăr miliardar din lume, după ce prețurile cripto-monedei sale au crescut la 3.500 de dolari, iar cei 333.500 de eteri pe care-i deține au fost evaluați la peste 1,1 miliarde de dolari.

Potrivit CNN, eterul – pe care Buterin l-a lansat în 2015 – și bitcoin reprezintă aproape două treimi din piața mondială a criptelor, care se ridică la suma de 2,3 trilioane de dolari.

FOTO: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.