Un total de 348.421 de noi contagieri a fost raportat marţi, conform unui buletin federal al Ministerului Sănătăţii, iar bilanţul cazurilor de COVID din India a depăşit 23 de milioane.

Un număr de 533 dintre cele peste 700 de districte administrative din India au raportat o rată de pozitivitate la testul pentru coronavirus de peste 10%, au declarat marţi oficialii guvernamentali în cadrul unei informări săptămânale.

Numărul zilnic de noi infecţii a scăzut sub 350.000 pentru a doua zi consecutiv. „Este încă prea devreme pentru a spune dacă am atins vârful. Există un oarecare indiciu al atingerii unui platou al cazurilor. Însă, nu trebuie să uităm că acesta este un platou foarte înalt”, a declarat virusologul Shahid Jameel, citat de ziarul Indian Express.

Specialiştii au subliniat necesitatea intensificării vaccinărilor pentru a lupta împotriva cazurilor în creştere, însă mai multe state, inclusiv Delhi, Karnataka şi Maharashtra, au raportat o penurie a dozelor de vaccin.

OMS avertizează că tulpina indiană de COVID a fost detectată în 44 de țări. De asemenea, organizaţia arată că varianta B.1.617 de coronavirus descoperită în octombrie în India este mai contagioasă şi posibil rezistentă la vaccinuri, contribuind la explozia cazurilor de COVID.

Citeşte şi:

Cu doar 19% vaccinați cu cel puțin o doză, România e la jumătate din Ungaria sau Marea Britanie

Cele mai grele confruntări israeliano-palestiniene din ultimii ani se pot transforma într-un război în toată regula. Cum s-a ajuns aici

„Ce chirurg poate să facă asta?!” » Incredibil cum arăta această femeia înainte
PARTENERI - GSP.RO
„Ce chirurg poate să facă asta?!” » Incredibil cum arăta această femeia înainte
Marian, dezvăluire ȘOCANTĂ despre moartea Mădălinei Manole. Se schimbă TOT ce știam!!
Playtech.ro
Marian, dezvăluire ȘOCANTĂ despre moartea Mădălinei Manole. Se schimbă TOT ce știam!!
Cum a fost găsit Petrișor, românul care a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria. Mesajul familiei
Observatornews.ro
Cum a fost găsit Petrișor, românul care a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria. Mesajul familiei
Horoscop 25 iunie 2021. Peștii își vor pune mai multe întrebări și vor găsi și răspunsurile cele mai bune
HOROSCOP
Horoscop 25 iunie 2021. Peștii își vor pune mai multe întrebări și vor găsi și răspunsurile cele mai bune
Se întorceau acasă din Italia, când au fost loviți de tragedie. Nimeni nu înțelege ce s-a întâmplat când au ajuns în Cluj. VIDEO
Știrileprotv.ro
Se întorceau acasă din Italia, când au fost loviți de tragedie. Nimeni nu înțelege ce s-a întâmplat când au ajuns în Cluj. VIDEO
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)