Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vorbit luni, 12 mai, la telefon cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan. Cei doi lideri au discutat despre întâlnirea din Turcia dintre Zelenski și președintele rus Vladimir Putin.
„Sunt recunoscător pentru sprijinul și disponibilitatea de a facilita diplomația la cel mai înalt nivel. Împărtășim un punct de vedere comun cu privire la necesitatea unei încetări a focului”, a scris liderul de la Kiev pe X, după discuția telefonică cu președintele turc.
I spoke with the President of Türkiye @RTErdogan to discuss key details of the meeting in Türkiye, which could help bring an end to the war. I am grateful for his support and readiness to facilitate diplomacy at the highest level. We share a common view on the need for a… pic.twitter.com/BX1pw28f3x
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) May 12, 2025
În urma armistițiului de Ziua Victoriei, președintele rus Vladimir Putin a respins apelurile pentru o încetare a focului necondiționată de 30 de zile. În schimb, Putin a invitat Ucraina să se angajeze în discuții directe la Istanbul.
Ulterior, președintele american Donald Trump a cerut Ucrainei să accepte „imediat” discuții directe de pace cu regimul de la Moscova. În replică, Volodimir Zelenski a anunțat că-l va aștepta personal, în Turcia, pe Vladimir Putin, pentru a pune capăt conflictului din Ucraina.
„Suntem pregătiți pentru discuții directe cu Putin. Este esențial ca noi, cei din Europa, să continuăm să lucrăm împreună pentru a asigura garanții de securitate pe termen lung. Vom rămâne în contact permanent cu Statele Unite.
Președintele Erdogan și cu mine am convenit să continuăm eforturile comune pentru a asigura pacea”, a mai notat președintele ucrainean pe X.
Conform unui comunicat al biroului președintelui turc, în timpul convorbirii, Erdogan „a subliniat că reluarea discuțiilor directe între Rusia și Ucraina este extrem de importantă și a declarat că Turcia este pregătită să ofere sprijinul necesar în fiecare etapă a procesului”, conform Kyiv Independent.
Președintele rus Vladimir Putin nu a confirmat încă în mod oficial participarea sa la întâlnirea de joi, 15 mai, din Turcia.
Ukraine has always supported diplomacy. I am ready to come to Türkiye. Unfortunately, the world still has not received a clear response from Russia to the numerous proposals for a ceasefire.
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) May 12, 2025
Russian shelling and assaults continue. Moscow has remained silent all day regarding the… pic.twitter.com/4AGiLX5Sdf
„Moscova a tăcut toată ziua cu privire la propunerea unei întâlniri directe. O tăcere foarte ciudată”, a spus Zelenski într-o altă postare pe X.