„La cele două legi conexe legilor educaţiei – legea interzicerii accesului minorilor în spaţiile publice de duminică seară până joi seară după ora 21, precum şi cea legată de programele guvernamentale ‘Mărul, cornul şi laptele’, care ar urma să fie contractate de şcoală – se va adăuga şi proiectul introducerii uniformelor şcolare obligatorii până la clasa a VIII-a”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, deputatul Cezar Preda.
Potrivit acestuia, ultimele analize din toamna anului 2010 arată că peste 66% dintre părinţi şi cei intervievaţi consideră absolut necesară introducerea aceste prevederi în şcolarizarea copiilor.
„În situaţia în care familia nu are soluţiile necesare, să reuşim cu sprijinul autorităţilor locale sau al Ministerului Educaţiei să ajutăm acele familii să respecte conţinutul acestei legi”, a mai spus Cezar Preda.
Deputatul democrat-liberal susţine că „acest act normativ este un lucru deosebit de important pentru ceea ce înseamnă rigurozitatea actului didactic, iar unităţile de învăţământ pot opta, în funcţie de specificitate, zonă sau de tradiţii, pentru un anumit model”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_5b14908cc2c87751d13c357dcaba40d0.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_9f26fcbccea1fd7715a6076ef0184b9c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_1abfe6c754f2be1af9328d922b34d0cf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d6fc81979e5eb006844b6bc0417fe532.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_cd2742580f5b37284cb0cb299b6256d9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7d9d7726a95b69c0346fa841ed35b9bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_d0c67351b61a20d0c0434e7de45b308b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_110c76c522682f1b4f46d6946128a550.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_7509f8af14e152abafb8eb97a0c8cd0e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_bb2a3b9e205355b7f7b0c9a246ceca67.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.