Mergi direct la conținut »
„No vote for old men”. Cum s-au înfruntat polițiștii și asistenții sociali pe discernământul votanților la un cămin de bătrâni din București
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > „No vote for old men”. Cum s-au înfruntat polițiștii și asistenții sociali pe discernământul votanților la un cămin de bătrâni din București

„No vote for old men”. Cum s-au înfruntat polițiștii și asistenții sociali pe discernământul votanților la un cămin de bătrâni din București

Reportaj în miezul dorinței de a vota, observată într-una dintre cele mai vulnerabile situații psihologice și legale. Ce s-a întâmplat la un cămin de bătrâni unde oameni de 100 de ani sau aflați în diverse stadii de suferință psihică văd în vot accesul la apartenență socială. 

De Delia Marinescu, Eli Driu (foto),

  • Legea nu poate interzice niciunei persoane majore să poată vota, pe bază de vârstă. 
  • Doar un judecător poate face acest lucru în cazul în care constată, dincolo de orice dubiu rezonabil, bazându-se pe dovezi medicale, lipsa discernământului.
  • Numai că, vorba șefului căminului de bătrâni care a cerut urna mobilă: ”În secția de votare, verifică cineva discernământul celor care vin?”.
  • În Căminul Amalia și Șef Rabin Dr. Moses Rosen, campania electorală se încheie cu o dezbatere care i-a lipsit până acum și cu un sfat de la femeile și bărbații de 90+ pentru învingătorii și pierzătorii scenei politice: alegerile au trecut, acum ”în prezent trăim”.

47 dintre cei 108 rezidenți ai căminului comunității evreiești din România  – Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice Amalia și Șef Rabin Dr. Moses Rosen – și-au dorit să voteze la alegerile prezidențiale de anul acesta.

În turul întâi, ei nu au votat, pentru că reprezentanții căminului au depus prea târziu actele pentru urna mobilă. “N-a venit, dragă! Cât am stat și am așteptat… de am înnebunit”, povestește doamna Judita, o rezidentă în vârstă de 88 de ani.

În turul al doilea, urna a ajuns la căminul din Bucureștii Noi.

Urna mobilă, în Căminul Moses Rosen

Într-o cameră single de la etajul doi, miroase a varză călită și a carne de vită. E ora prânzului, o bătrânică mănâncă în pat. 

“La dânsa este distracția lumii… Nu se poate mișca”, îi anunță asistenta socială pe membrii comisiei cu urna și pe cele două polițiste care îi însoțesc. Apoi, în locul tăvii cu mâncare, asistenta așază tabelul pe care doamna trebuie să-l semneze și îi întinde buletinul de vot și ștampila.

Replica la care a cedat Gheorghe Dincă: „Ori mor eu, ori mori matale”
Recomandări

Replica la care a cedat Gheorghe Dincă: „Ori mor eu, ori mori matale”

-Doamnă, știți pentru ce votați?, o întreabă una dintre polițiste.
-Nu… Ba da, pentru președinte.

-Știți cine sunt cei doi candidați?
-Se-se-leu…

-Nu mai știi?, intervine asistenta socială.
-Era o cucoană care vorbea foarte frumos, dar n-a mai apărut.

-Păi și cu cine votați, doamnă, dacă nu știți?, continuă polițista. 

-Gata, să ne oprim!, se răstește asistenta socială, apoi continuă: Doamna T., ți-ai dorit să votezi?
-Da.

-Una e să își dorească și alta e să poată, continuă polițista.   
-Doamna Dăncilă și sasul ăsta…, își amintește, într-un final, doamna T. cine sunt candidații.

În altă cameră, o doamnă, care era și ea trecută pe lista alegătorilor, doarme.

-J., mai votezi?, A venit urna!, strigă asistenta socială să o trezească.

-Nu cred că este posibil să voteze!, spune polițista după câteva minute de așteptat ca doamna J. să deschidă ochii.

Adrian Sina, „Ambasador” pentru armata pakistaneză. Postarea jignitoare pusă pe Instagram
Recomandări

Adrian Sina, „Ambasador” pentru armata pakistaneză. Postarea jignitoare pusă pe Instagram

“Dacă oamenii ăștia au discernământ, eu îmi tai gâtul!”, se înfurie pe hol aceeași polițistă.

Membrii secției de votare, polițistele și asistenta socială, pe holul căminului

“Pentru ei, dacă nu votează, înseamnă că au căzut în partea cealaltă!”, își apără asistenta socială, Viorica Petre, rezidenții cu care lucrează de aproape cinci ani de zile. Ea știe cât de important este ca aceștia să nu se simtă și mai neputincioși decât se simt deja.

“Nu contează, nu au discernământ!”, apără, la rândul ei, polițista responsabilitatea acestui act social. 

Omul legii se opune doar verbal, pentru că, explică ea, ar putea interveni doar în cazul în care cineva ar fi împiedicat să voteze sau dacă s-ar isca vreo bătaie.  

Ambele femei vorbesc aprins și fiecare trage înspre adevărul fiecăreia. Între timp, buletinele curg prin crăpătura de la mijlocul urnei mobile.

E aici, în această dispută în care nimic nu e caraghios, ci foarte uman, o dezbatere mai veche din societățile civilizate. 

Renovat cu 8 milioane de lei acum un an, din bani europeni, spitalul din Eforie Sud se prăbușește peste pacienți
Recomandări

Renovat cu 8 milioane de lei acum un an, din bani europeni, spitalul din Eforie Sud se prăbușește peste pacienți

  • Când ”bătrân” înseamnă ”prea bătrân” ca să conduci o mașină? 
  • Când nu mai ai discernământ să te poți îngriji de propriii bani?
  • Au voie societățile de asigurări să nu te mai asigure de la o anumită vârstă?
Rezidenți se deplasează pe un culoar al căminului

Exemplul clasic, transformat în mit, e că eschimoșii își împingeau bătrânii neputincioși să iasă în viscol pentru totdeauna, odată ce deveneau o povară. Societățile de azi nu mai fac asta și găsesc că tratamentul pe care-l acordă celor în vârstă le definește civilizația. Nu există nicăieri în lege, și nici n-ar putea exista, restricționarea dreptului la vot în funcție de vârstă.

“Mi se pare că dânșii de aici sunt instruiți cu cine să voteze. Și unii nu știu pentru ce votează, nu știu care sunt candidații”, e de părere Alin Barbu, membru al comisiei.

Alin Barbu a venit de la Secția 13 de Votare cu urna mobilă și protestează după ce vede că unii dintre rezidenți nu înțeleg ce scrie în fiecare chenar și pun ștampila la întâmplare.

Alin Barbu, membru al Secției 13 de Votare

Pavel Alexandru, directorul administrativ al căminului, a declarat pentru Libertatea că, într-adevăr, printre cei care au votat se află persoane diagnosticate cu demență incipientă sau medie, dar că nu a avut puterea să le interzică acest drept.

Au momente de luciditate și arareori, momente de confuzie. Ei și-au exprimat dorința de a vota. În secția de votare, verifică cineva discernământul celor care vin?

Pavel Alexandru, directorul administrativ al căminului:

“Legea asistenței sociale îmi spune că o persoană care nu are discernământ, diagnosticată cu demență, atât timp cât nu are interdicție judecătorească, semnătura îi e recunoscută. Mi se pare o aberație”, continuă Pavel Alexandru, care crede că ar fi nevoie de amendări ale legii. “Așa se iau casele bătrânilor”, adaugă el.

Dar legiuitorul pe care e supărat administratorul căminului are dreptate. Căci nu un medic, nu un asistent social, nu o rudă, ci doar judecătorul poate restricționa drepturile unui om. 

Dreptul la vot, contestat și apărat în această zi de duminică la acest centru de îngrijire pentru bătrâni, e apărat de lege. Iar dezbaterea dintre polițiști și asistenții sociali răscumpără cumva, modest și atât de departe de marea forfotă a votului, o campanie electorală fără dezbatere. 

O rezidentă se uită la televizor în Căminul Moses Rosen

Mirela Ilie, președinta Secției de Votare 13 de care aparține Căminul Moses Rosen, a declarat pentru Libertatea: “Normal că și eu mi-am pus întrebarea dacă au discernământ, văzând vârsta”, spune aceasta despre momentul când a auzit inițial de intenția rezidenților de a vota.

Cei de la BEC au zis că vin cu documente cu semnătură, să le acceptăm. Chiar dacă au 100 de ani, nu sunt eu în măsură să zic că nu au drept de vot.

Mirela Ilie, președinta Secția de Votare 13

Ilie spune că a primit de la asistenta socială 47 de cereri semnate de rezidenți și  un document semnat de directorul administrativ al căminului, Pavel Alexandru, în care cerea urna mobilă. 

“Mi-a zis oral că au discernământ, că nu trebuie să îi dăm la o parte pentru că sunt în vârstă. În primul tur a fost scandal că n-au apucat să voteze”, continuă președinta Secției 13 de Votare.

Sală de activități din Căminul Moses Rosen

Alegătorul de 100 de ani 

Rezidenții care se pot deplasa votează într-o sală special amenajată la primul etaj, decorată cu baloane colorate. Pe fața de masă care acoperă una din mese sunt desenați elefanți, ca un simbol a ceea ce încă sunt oamenii politici în România în ochii semenilor lor. 

Domnul Pompiliu ar vrea să fie altfel. 

Poporul este un fel de orchestră simfonică, cu tot felul de instrumente: cu coarde, de percuție, de suflat, cu clape. La vot alegem un dirijor, care să fie simbolic purtătorul visurilor noastre

Pompiliu Sterian

Pompiliu Sterian, vedeta căminului, trăiește de un secol și este cunoscut drept “cel mai bătrân blogger din România”. 

Pompiliu Sterian, în vârstă de 100 de ani, introduce buletinul în urna mobilă

“Eu am 100 de ani, visurile mele sunt pe termen scurt”, continuă Pompiliu, fost ziarist.

La cei 100 de ani ai săi, domnul Pompiliu face yoga, scrie pe blog (e mândru că a învățat să lucreze pe calculator la cămin) și joacă în spectacolele de teatru realizate de colectivul “Vârsta4” al căminului, sub îndrumarea mai multor artiști independenți. 

Pe masa din camera lui are o statuetă pe care a primit-o în urmă cu doi ani, la un concurs de dans, “unde au fost oameni mai puțin tineri”, și alta pentru zece ani de teatru.

Pompiliu Sterian, la biroul din camera sa

Spune că acum primește niște satisfacții pe care în tinerețe nu le avea. Asta pentru că, în urmă cu 13 ani, când a venit aici, a știut să se adapteze. “Eu m-am gândit imediat: în noile situații, ce pot să fac? Și mi-am reorganizat stilul de viață”, exlică domnul Pompiliu. 

Mai în glumă, mai în serios, crede că l-a ajutat și faptul că e născut pe 2 mai, de Ziua Tineretului.

Crede că cel mai important e să nu îți pierzi încrederea în tine și mai bine să fii optimist și să n-ai dreptate, decât să fii pesimist și să ai. 

“Fericirea e un moment, două, trei, o zi, o lună, o părticică din viață, nu e o întreagă viață”. 

Pompiliu Sterian
Pompiliu Sterian

Domnul Pompiliu spune că are două pensii, una pentru vechime în muncă și alta pentru persecuție rasială: “Nici nu știu ce pensie am, le dau pe amândouă aici”.

Pavel Alexandru, directorul administrativ al căminului, a declarat că la acest centru nu există taxă lunară, ci o contribuție care constă în “depunerea pensiei”. “Diferența este completată de către federație. Suntem parte a Federației Comunităților Evreiești din România”, a afirmat el, apoi ne-a cerut ca această informație legată de faptul că oamenii își cedează pensia să nu apară în articol. Considerăm însă că este de interes public.

Dorințele la vârsta “a patra”

“Aici, în cămin, nu e rău, afară, nu știu. Îmi doresc să fie mai bine pentru copiii mei care și ei au ajuns la o vârstă”, își explică votul Anuța Brill, în vârstă de 91 de ani, care locuiește aici de 3 ani și jumătate. Are o fiică și un ginere pe care se bucură să îi vadă des la ea în vizită.

Și doamna Anuța joacă în spectacole de teatru, alături de domnul Pompiliu – a urcat recent pe scena Teatrului Evreiesc de Stat, în “Rosenkabarett”

Anuța Brill, lângă urna de vot

Judita Ardeleanu poartă pe piept doi trandafiri de plastic, unul roz și unul alb. Are unghiile și buzele roșii și își explică cochetăria cu siguranța niciodată diminuată a tinereții ei. “Eu am fost foarte frumoasă. O femeie frumoasă să devină urâtă… e foarte trist”, îngână Judita, care a lucrat ca medic pediatru.

Judita Ardeleanu

Trandafirii sunt pentru “o oarecare îmbunătățire a vestimentației, care nu e grozavă”, ne asigură doamna Judita. 

“Pentru Iohannis votez, Iohannis știe ce vrea, e un om serios. De atâția ani face treaba asta. Nu înțeleg ce are lumea cu el că e neamț?”, se întreabă, motivându-și preferința, femeia de 88 de ani.

Remarca ei dezvelește o putere fantastică de a ierta și o abilitate de a nu generaliza, pentru că imediat spune că bunica și mătușile ei au pierit la Auschwitz. Toleranța e un alt exemplu de stare care a lipsit în această campanie electorală, acolo în lumea la care acești oameni nu au acces.

În urmă cu câțiva ani, Judita Ardeleanu a mers și ea la Auschwitz, în locurile suferinței alor ei – “Trebuia să pun mâna pe paturile în care au murit ai mei și pe robinetele alea”.

Judita Ardeleanu, în camera ei

Apoi, femeia schimbă registrul și povestește despre pisica Mițulina, care a murit acum doi ani și de care îi e foarte dor.

Când o aude vorbind despre pisică, asistenta socială o întreabă:

  • Noi trăim în trecut sau în viitor?
  • În prezent trăim!, răspunde Judita cu un zâmbet calm.

Close
Închide
  Close