Într-un comunicat de presă transmis vineri, ANPC anunță că „în perioada 17-22 noiembrie s-a desfăşurat o amplă acţiune de control conjugată a Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Bucureşti-Ilfov, CRPC Sud Muntenia Ploieşti, CRPC Centru Braşov, pentru a verifica modul în care este respectată legislaţia în domeniu în complexul en-gros Dragonul Roşu”.

Dintre cei 53 de operatori economici controlați, care activau în diverse domenii, până în prezent s-au finalizat verificările la 28 şi s-au dat 45 de amenzi contravenţionale, în valoare de 274.000 de lei, şi 7 avertismente. 

„Ca urmare a acestei acţiuni, au fost menţinute măsurile speciale, respectiv interzicerea introducerii pe piaţă a produselor neconforme (suspiciune de a fi contrafăcute), prin sigilarea standurilor, în cazul a 24 operatori economici, 13 dintre aceştia aflându-se deja în cercetări, pe aceeaşi temă, de către poliţiştii de la SICE”, se menţionează în comunicatul ANPC.

Ce nereguli au găsit comisarii ANPC la Dragonul Roșu

  • lipsa afişării certificatului de înregistrare al companiei,
  • lipsa instrucţiunilor de utilizare şi întreţinere, precum şi a informaţiilor de siguranţă în limba română, de pe etichete,
  • lipsa declaraţiei de conformitate a produselor,
  • lipsa oferirii certificatelor de garanţie pentru produse,
  • lipsa afişării preţurilor,
  • lipsa documentelor de provenienţă a mărfii,
  • comercializarea unor jucării notificate pe Sistemul de alertă al UE – RAPEX
  • comercializarea unor produse potenţial periculoase sau contrafăcute.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.