Șeful Serviciului Depistări şi Combaterea Şederii şi Muncii Ilegale a Străinilor, Ion Narcis Dumitru, este acuzat de Parchetul Antimafie de constituire grup infracțional și complicitate la șantaj. “Dumitru, în baza unei înţelegeri cu Simhon Efraim Atzmon şi Kastro Charli a înlesnit acestora obţinerea, prin constrângere, de la o persoană vătămată, cetăţean israelian, suma de 135.000 de euro. Acesta a procedat la citarea nelegală a persoanei vătămate şi apoi a participat la punerea în practică a scenariului derulat în sediul Inspectoratului General pentru Imigrări”, scriu procurorii în documentele trimise la Tribunalul București.

Mai exact, Dumitru ar fi întocmit un dosar de cercetare fals pe numele victimei, din care reieșea că șederea acesteia în România era ilegală. Pentru a opri ancheta, șeful IGI ar fi cerut bani. Reamintim că IGI se află în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Gruparea „filantropilor”

Simhon Efraim Atzmon şi Kastro Charli au pus la punct o rețea care șantaja și tortura oameni de afaceri evrei până când primea sume care atingeau și 900.000 de euro. Gruparea a fost condamnată definitiv în acest an de judecătorii Curții de Apel București. Clanul șantajist a mai fost denumit al ”filantropilor”, pentru că liderii lor pozau în samariteni care frecventau o sinagogă din Piața Romană.

Dintre membrii rețelei făcea parte și Mihai Mila, fost bodyguard al lui Gigi Becali, patronul Stelei. Aseară, magistrații Tribunalului București urmau să decidă dacă acesta va petrece 29 de zile după gratii sau va fi pus în libertate.

La audieri, în cursul anchetei, au mai fost și esteticianul Iancu Murad, doctorul frecventat de creatorul Cătălin Botezatul, și Tolea Ciumac, și el pază de corp pentru lumea… pestriță a Capitalei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.