Şeful Serviciului Depistări şi Combaterea Şederii şi Muncii Ilegale a Străinilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, Narcis Dumitru, a fost reţinut de procurorii DIICOT pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la infracţiunea de şantaj.

„Inculpatul Dumitru Narcis Ion, în calitate de şef Serviciul Depistări şi Combaterea Şederii şi Muncii Ilegale a Străinilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, în baza unei înţelegeri anterioare cu inculpaţii Simhon Efraim Atzmon şi Kastro Charli a înlesnit acestora obţinerea, prin constrângere, de la o persoană vătămată,cetăţean israelian, a unui folos patrimonial injust, respectiv suma de 135.000 de euro dobândită de cei din urmă prin ameninţarea constantă a victimei cu formularea unor plângeri penale nereale. Pentru atingerea acestui scop, inculpatul a procedat la citarea nelegală a persoanei vătămate şi apoi a participat la punerea în practică a «scenariului» derulat în sediul Inspectoratului General pentru Imigrări, procedând la încătuşarea inculpatului Simhon Efraim Atzmon în afara cadrului legal şi a oricărei competenţe de a desfăşura activităţi de cercetare penală”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT postat pe site-ul instituţiei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.