Fostul şef al statului a declarat că el nu vrea să candideze pentru un loc în Parlamentul European şi că după finalizarea mandatului de senator îşi încheie activitatea politică.

„Doi oameni nu pot fi liderii acestei alianţe – eu, pentru că nu vreau şi Orban, pentru că nu poate. Am spus-o în glumă. Nu ştiu cine este (liderul unei eventuale alianţe a dreptei – n.r.). Clar că nici Orban nu tractează, nici eu nu tractez alianţa. (…) Eu nu mai am mize personale. Gata. După mandatul ăsta îmi închei activitatea politică”, a declarat Băsescu.

Potrrivit lui Băsescu, partidele de dreapta ar trebui să meargă la alegerile europarlamentare pe o listă comună.

„M-aş referi la europarlamentare, care vor fi un dezastru pentru partidele de dreapta dacă nu se găseşte o soluţie politică, pentru că vom merge fiecare cu resursele lui, încercând unii, cum e PMP, să obţină un rezultat mai bun decât la alegerile trecute. (…) Fiecare va încerca să obţină ceva mai mult decât data trecută, însă europarlamentarele vor fi un test formidabil şi o poză limpede a potenţialului pe care îl au partidele care se opun alianţei PSD-ALDE. De aceea, eu cred că va trebui găsită o soluţie înainte de europarlamentare, adică PNL, USR, PMP, platforma lui Cioloş ar trebui să facă o listă comună, pentru că deosebirea între aceste partide şi partidele din alianţa actuală este că stau mult mai prost cu structurile. Punându-le pe toate la un loc, printre altele, au şansa să acopere toate localităţile. Este un vot de listă la nivel naţional. Acolo unde nu ai o mică organizaţie, într-o comună, acolo nu iei niciun vot”, a spus Băsescu la B1 Tv.

El a adăugat că vede europarlamentarele ca pe un exerciţiu în vederea prezidenţialelor, pentru că această alianţă trebuie rodată.

În ultima vreme, atenția fostului președinte s-a îndreptat spre Republica Moldova. Asta cu atât mai mult cu cât Traian Băsescu este, pe lângă președintele Partidului Mișcării Populare, și președintele de onoare al Partidului Unității Naționale din R. Moldova, formațiune politică care are ca deziderat Unirea celor două maluri ale Prutului și a cărei președinte executiv este Anatol Șalaru.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.