Cântă tot mai rar

“Era veselie mare când se mergea la şezători, iar atunci când flăcăii erau luaţi în armată, se tocmeau lăutari şi se făcea o petrecere. Lucrurile s-au schimbat de atunci… În sat mai sunt acum nici 200 de suflete şi ne mai strângem uneori când se organizează «Fiii satului»”, ne-a mărturisit cu amărăciune nenea Gligor, soţul de 86 de ani al horitoarei Viorica.

Plecaţi în Europa şi în America

De altfel, între ultimele acţiuni importante la care grupul de horitoare a participat este un festival care a avut loc la Sibiu în 2009. “14 persoane am cântat atunci, între timp patru s-au stins din viaţă”, oftează tanti Viorica. Ştie că tradiţia va dispărea odată cu cei zece bătrâni rămaşi în viaţă, chiar dacă au făcut eforturi pentru a atrage în rândurile lor tinerii.
“Eu am mai fost cu grupul, dar fetele din generaţia mea, majoritatea, locuiesc la oraş. Chiar nu ai timp să te aduni, să mai repeţi”, ne-a spus Maria, fiica Vioricăi. Bătrânii din sat spun că localitatea a fost înfiinţată prin anul 1400 de un om pe care îl chema Grid. Dacă odinioară era o aşezare cu câteva sute de locuitori, acum au rămas doar bătrânii, tinerii fiind plecaţi la oraş sau în ţări precum Italia, Spania sau Germania. O comunitate importantă de gridani se află în acest moment în Statele Unite ale Americii, unde au plecat încă din anul 1879.

Cum încearcă jandarmii din Dosarul „10 August 2018” să scape de acuzații. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile îl acuză pe procurorul care a deschis ancheta că a participat la protest
Recomandări
Cum încearcă jandarmii din Dosarul „10 August 2018” să scape de acuzații. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile îl acuză pe procurorul care a deschis ancheta că a participat la protest

Port unic în Transilvania

Gridanii se laudă cu obiceiurile şi tradiţiile locului, dar mai ales cu portul lor, unic în toată Ţara Făgăraşului. Ceea ce diferenţiază costumul popular al femeilor din Grid sunt căiţele asortate cu învălitoare, colac, cârpă sau îmbrobodit, iar bărbaţii neînsuraţi sunt recunoscuţi după vâstra (n.r. – pălăria) cu flori de pai şi oglinzi.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un alpinist român a murit pe un traseu, în masivul Mont Blanc. A căzut 200 de metri într-o râpă
Știrileprotv.ro
Un alpinist român a murit pe un traseu, în masivul Mont Blanc. A căzut 200 de metri într-o râpă
Cum arată astăzi văduva lui Sergiu Nicolaescu. Era cu 47 de ani mai tânără decât regretatul regizor
Viva.ro
Cum arată astăzi văduva lui Sergiu Nicolaescu. Era cu 47 de ani mai tânără decât regretatul regizor
Bunica Anca Țurcașiu, imagini duioase de la botezul nepoatei Zoe: „Patru generații”. Fiul și nora solistei și-au creștinat fetița în ultima zi de vară
Libertateapentrufemei.ro
Bunica Anca Țurcașiu, imagini duioase de la botezul nepoatei Zoe: „Patru generații”. Fiul și nora solistei și-au creștinat fetița în ultima zi de vară
De câte ore de somn ai nevoie dacă ai trecut de 50 de ani. Explicația specialiștilor
FANATIK.RO
De câte ore de somn ai nevoie dacă ai trecut de 50 de ani. Explicația specialiștilor
Simona Halep are un nou antrenor: „Este și a fost mereu alături de mine”
GSP.RO
Simona Halep are un nou antrenor: „Este și a fost mereu alături de mine”
Cristina Demetrescu știe care e singura zodie care primește vești bune în următoarele 7 zile. Lecți dură pentru Gemeni
FANATIK.RO
Cristina Demetrescu știe care e singura zodie care primește vești bune în următoarele 7 zile. Lecți dură pentru Gemeni
Oana Radu dă vestea zilei în showbiz! Are un nou iubit, la nici un an de la divorț, iar el e tot artist! Despre cine e vorba
Unica.ro
Oana Radu dă vestea zilei în showbiz! Are un nou iubit, la nici un an de la divorț, iar el e tot artist! Despre cine e vorba
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Cum va fi vremea în luna septembrie. Temperaturi caniculare, urmate de fenomene extreme
Observatornews.ro
Cum va fi vremea în luna septembrie. Temperaturi caniculare, urmate de fenomene extreme
Horoscop 3 septembrie 2024. Taurii au ocazia să ajungă la o dezghețare a sentimentelor, cu condiția să-și dorească asta
HOROSCOP
Horoscop 3 septembrie 2024. Taurii au ocazia să ajungă la o dezghețare a sentimentelor, cu condiția să-și dorească asta

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI