TAMANGO

Statuia cântărețului de muzică veche țigănească a fost realizată la Bruxelles de un grup de artiști rezidenți în Belgia – Cristian Borș, Marius Nedelcu, Claudia Rădulescu și Marius Rițiu-, se află pe drum spre București și va fi plimbată prin întreaga Europă, pe bancheta din spatele unei automobil, pe contrasensul fluxului migrator cu care se confruntă continentul, iar pe 7 aprilie lucrarea va ajunge la Muzeul Național de Artă Contemporană. În final, în curtea unde a locuit lăutarul din satul Valea Plopilor, comuna Ghimpați, jud Giurgiu. Tot turul va fi filmat, inclusiv donația statuii soției celui care a fost Tamango, și va face subiectul unui scurt metraj  realizat de regizorul belgian Koen Van Sande.

Tamango a murit în 2012, la vârsta de 65 de ani, după ce a suferit un atac celebral. Dj-ii și artiști, amintim Shukar Collective, Hara, Matze au înregistrat multe melodii alături de autenticul lăutar care, în ultimii ani de viață devenise mai popular în cluburile vest europene decât acasă.

Artistul a primit numele Tamango după un film la care mama lui se uita, împreună cu el, pe vremea când era mic.TAMANGO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Peștele pe care să nu-l cumperi din piață. Ce au arătat testele:  “Am găsit arsen, plumb și mercur”
FANATIK.RO

Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro

Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Au întors toate privirile. Detalii din tribunele stadionului de la Galați + tatuajul special al lui Iancu
GSP.RO

Lucrurile pe care să nu le faci sub nicio formă până în ziua de Paște 2024. E păcat să faci asta în Săptămâna Patimilor

Chișinăul lovește Moscova. Metoda prin care R. Moldova vrea să scape de "regimul marionetă al Kremlinului" din Transnistria
Știrileprotv.ro
Chișinăul lovește Moscova. Metoda prin care R. Moldova vrea să scape de "regimul marionetă al Kremlinului" din Transnistria
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro

"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro

Sfânta şi Marea Luni, prima zi din Săptămâna Patimilor: tradiţii şi obiceiuri. Ce este bine să faci în această zi
Observatornews.ro
Sfânta şi Marea Luni, prima zi din Săptămâna Patimilor: tradiţii şi obiceiuri. Ce este bine să faci în această zi
Horoscop 29 aprilie 2024. Fecioarele trec de la o dezamăgire acută la satisfacție fără un suport real, în fapte sau evenimente
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI