Fostul colaborator al Associated Press, Serghei Karelin, cetățean rus și israelian, a fost reținut vineri, scrie agenţia de ştiri. Acesta este acuzat de „extremism”, pentru presupusa activitate pentru fundația regretatului lider al opoziției Aleksei Navalnîi. Acesta a negat acuzaţiile. Cu o zi în urmă, Konstantin Gabov, fost colaborator Reuters, a fost reținut pentru acuzații similare.

Cei doi jurnalişti riscă o pedeapsă de cel puțin doi ani de închisoare dacă vor fi condamnați pentru presupusa „participare la o organizație extremistă”. Aceștia sunt cei mai recenți jurnaliști care se confruntă cu acuzații pe fondul unei represiuni sporite în Rusia, unde libertatea presei a fost sever limitată.

„Associated Press este foarte îngrijorată de reținerea jurnalistului rus Serghei Karelin”, a declarat agenția de presă americană într-un comunicat.

Karelin și Gabov sunt acuzați că au ajutat la pregătirea videoclipurilor pentru canalul YouTube al lui Navalnîi, care a fost ani de zile cel mai important critic al președintelui Vladimir Putin în Rusia. Aleksei Navalnîi a murit în februarie, într-o închisoare din Siberia, unde fusese închis.

Karelin, în vârstă de 41 de ani, a lucrat pentru Associated Press și pentru postul public german de televiziune Deutsche Welle, iar Gabov este un producător independent, care a lucrat pentru organizații precum Reuters.

În 2021, organizațiile legate de Navalnîi au fost interzise ca fiind „extremiste”, ceea ce înseamnă că cei care le susțin riscă închisoarea.

Un jurnalist al Forbes Russia, Serghei Mingazov, a fost, de asemenea, arestat săptămâna aceasta. El este acuzat că a criticat armata rusă. În 2022, Rusia a adoptat o lege care impune o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani pentru răspândirea de știri „false” despre armată.

În octombrie anul trecut, jurnalista ruso-americană Alsu Kurmasheva a fost arestată sub acuzația că nu s-a înregistrat ca agent străin. Reporterul Evan Gershkovich de la Wall Street Journal a fost reținut timp de peste un an pentru acuzații de spionaj. Marți, un tribunal din Moscova a respins apelul cetățeanului american împotriva prelungirii arestului preventiv. Atât Kurmasheva, cât și Gershkovich neagă acuzațiile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (4)
Avatar comentarii

AndreyRlz 28.04.2024, 20:33

Incredibil, am înțeles ca vor fi trimiși la acceasi închisoare la care a fost și Navalnyi

Avatar comentarii

Catalin08 29.04.2024, 02:46

Rusia, stalpul democratiei, ce gluma buna baa! Isi bate putinache joc de poporul rus in prostie, nu da 2 lei pe vietilor rusilor, daca ar putea ar face ce au facut si aia dinainte lui, cati rusi a macelarit Stalin? Milioane, aproape 8.

Avatar comentarii

BBDan2024 29.04.2024, 15:33

Ma intreb, in Romania ce ar trebui sa faca serviciile de informatii si politia cand jurnalistii din presa romaneasca preiau stiri de la grupuri de propaganda platite de guverne, precum Europa Libera, care e platita de senatul american?Pentru ca este egal cu propagarea acelei propagande si este in opusul intereselor ROMANIEI,deoarece influenteaza populatia cu parerea acelui grup de propaganda.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.