Cu toții tineri și tot mai longevivi. Câteva gânduri despre problema politică a îmbătrânirii populației
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Tempus irreparabile fugit spuneau latinii, numai că această observație despre condiția umană a fost, desigur, făcută pretutindeni și oricând. Suntem aruncați în această lume, făcută dintr-un spațiu-timp curgător, care ne conduce spre moarte în mod ineluctabil și imprevizibil. Dacă putem avea buletine meteo – pe durate, de altfel, scurte – nu putem sonda viitorul, cu scadența lui fatală, orice vârstă am avea. Un proverb românesc – „nu aduce anul ce aduce ceasul” – pare să țintească tocmai caracterul total neprevăzut al existenței individuale.
Cuprins:
Dacă totuși continuăm să trăim, întrucât sinuciderea filozofică predicată de unii stoici și practicată de multe victime ale depresiei cronice rămâne o alegere rară, total opusă instinctului de supraviețuire plantat în noi: din acest fond genetic ne întreținem speranța că orice boală ar putea fi învinsă, că riscurile mortale care ne pândesc fragila alcătuire trupească se pot gestiona (cu un pic de curaj și de noroc) sau că, vorba lui Seneca, „nu există sfârșit”. Fie că ne reintegrăm în ciclul natural al vieții, care implică moartea și renașterea elementelor, fie că intuim o „viață de apoi”, într-o dimensiune spirituală scutită de eroziunea timpului, rămânem credincioși ideii că miracolul sinelui conștient e mai presus de perspectiva neantului.
Bătrânețea devine trăsătura societăților foarte dezvoltate, unde speranța de viață crește
Tema celor patru vârste umane însoțește istoria artei, reflecțiile morale și alegoriile religioase de pe orice meridian și din toate secolele cunoscute prin studiul istoriei. Patru vârste, ca patru anotimpuri, se conjugă neîncetat într-o dialectică policromă, între verdele crud al copilăriei și uscăciunea hibernală a senectuții. Iar pentru noi și ceilalți, în cazul că nu avem parte de toate, lucrează consolarea că Dumnezeu îi iubește pe cei morți în floarea vârstei și că, în definitiv, adevărata viață fericită nu are loc pe pământ, ci într-un nevăzut teritoriu etern.
Dincolo de asemenea gânduri, bătrânețea devine trăsătura societăților foarte dezvoltate, unde speranța de viață crește grație unor sisteme medicale performante și a unei alimentații abundente, în vreme ce egoismul materialist și hedonist al consumului tot mai rafinat slăbește „familia tradițională” și scade constant natalitatea. Trăim departe de orice înțelepciune naturală, în societăți autofabricate, în care până și inteligența devine „artificială”. Nu mai murim acasă, înconjurați de copii și nepoți, ci în secții de terapie intensivă, cuplați la branule și sonde, sub o platoșă de monitoare.
Sociologia modernității și antropologia vieții (tot mai) urbane au arătat, încă de acum aproape un secol, că în lumea occidentală (post) modernă, moartea e pe cât posibil ocultată: a dispărut doliul, decesul e văzut mai curând ca malpraxis medical, iar publicitatea Big Pharma ne induce iluzia unei bătrâneți vitale, în care micile neplăceri corporale trec pe nesimțite.
Ne-am instalat într-un paradox: tocmai pentru că bătrânețea pare să nu mai reprezinte o stare obiectivă, ci una „de spirit”, avem o medie socială de vârstă tot mai avansată, în plin cult al tinereții care a cucerit totul, inclusiv printr-un soi de rasism intergenerațional. Vârstnicii simulează elanurile juvenile, iar tinerii – enervați de inevitabila creștere a vârstei de pensionare – sunt tot mai puțin empatici față de propriii părinți și bunici.
Și la noi, ca în tot restul UE și NATO, bătrânețea devine o problemă politică de prim plan
Noile generații au un acces mai complicat la proprietatea imobiliară, se bucură de mai puțină stabilitate profesională și – din cauza revenirii războiului în Europa – se gândesc cu groază la scenariul în care s-ar vedea mobilizați pe vreun front cald. De aici se naște „gherontofobia” unora dintre ei, chiar și într-o țară ca România, unde tradițiile „bătrânești” (de esență rurală) n-au fost total eradicate. Și asta pentru că un tânăr socializat în capitalismul târziu (job corporatist, viață cotidiană preponderent digitală, Starbucks & Netflix) nu se compară cu tinerii români din anii stalinismului dejist sau ceaușist (care mureau de foame într-un sistem ideologic penitenciar), ci cu cei din America postbelică, unde orice cuplu activ din clasa de mijloc își lua casă și mașină în primii zece ani de carieră.
Cu alte cuvine, și la noi, ca în tot restul UE și NATO, bătrânețea devine o problemă politică de prim plan, atât pentru că elita conducătoare e răscoaptă și slab ventilată, cât și pentru că egoismul specific tranziției postcomuniste ne face să disprețuim „populația” vârstnică (să nu uităm chiar atât de ușor azilele groazei din Voluntari, care nu constituie o excepție sinistră, ci doar un vârf al aisbergului). Problema va fi fiind una general-occidentală, însă ea primește la noi expresii est-europene ceva mai primitive și brutale, pe care va trebui să le tratăm nu prin lozinci și mită electorală, ci printr-o dezbatere civică umanistă și transparentă.
Foto: Dumitru Angelescu
Marica13 29.04.2024, 13:27
Nu e problemă că românul are mintea scurtă uită de a azilele Groazei prezidată de cunoscuții lui fiREA.
BBDan2024 29.04.2024, 17:54
"...ci cu cei din America postbelică, unde orice cuplu activ din clasa de mijloc își lua casă și mașină în primii zece ani de carieră" - si ramaneau copii datori pt inca 40 de ani la banca,acolo in SUA unde o casa costa 400K dolari MINIMUM si o facultate 1 MIL dolari.Imi "place" mereu sa vad ODA NEMURITOARE a lui Baconschi la adresa capitalismului si a occidentului.Dansul isi ia cateva poezii de la altarul Sfantului Capitalism pe care si l-a construit acasa in holul apartamentului sau, si le pune "intelept" in opinia sa manipulatoare din Libertatea.Maine poimaine vom citi o opinie Baconschi cum ca afro-americani in numar de 12 milioane,au fost dusi in Americi din propria lor vointa si placere,si sacrificiul lor a fost voluntar pt ridicarea Statelor Unite ale Americii.Ma intreb,oare,acestuia nu i-ar placea sa emigreze in SUA, dar DE CE NU O FACE?Pt ca noua ne-ar placea sa nu ne mai MINUNEZE cu aceste opinii FANTASTICE, la propriu, despre tara lui favorita, SUA.
addriann 29.04.2024, 20:23
Un articol foarte potrivit pentru o asemenea saptamana speciala, ,, gherontofobia" este prezenta si in randul diferitelor comunitati din Romania... Chiar daca ,, egalitatea '' este o valoare fundamentala a U.E., putem distinge, pe langa discriminarea pe motive de varsta, eventuale discriminari pe motive de ,, rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de origine naţională sau socială, avere, naştere sau orice alte împrejurări " ( Declaratia Universala a Drepturilor Omului )...Cu siguranta, una din solutiile necesare pentru evitarea diferitelor forme de discriminare ar fi o mai buna educare a populatiei, dar e dificil de introdus astfel de idei in comunitati unde conteaza succesul rapid sau banii,cu orice pret... Iar cu promiscuitate morala se poate genera doar discriminare...
m1a2r3i4a1n5a6 29.04.2024, 22:56
Sper că nu toată lumea crede tot ce spune dl Baconschi în acest articol. Sunt născută și crescută în București și am 92 de ani. Pe Calea 13 Septembrie în anii copilăriei mele , în perioada interbelică, nu era nicio măcelărie. Doar două băcănii. Prima măcelărie a apărut la Sebastian în !952. Este adevărat că au fost și ani grei. Dar foamea cea mai amre a fost în timpul războiului, când nemții ne luau totul , și umblam după pâine prin tot orașul. Anii 60- 70 au fost anii de belșug și bunăstare. Pe Magheru aproape de Piața Romană erau pescării, magazine specializte cu produse vânătorești. Si foarte mulți tineri au primit case de la stat, și nu era o problemă să -ți cumperi un apartament, chiar cu un salariu modest. Edituri susținute de stat, librării la tot pasul pline de cumpărători,construcții maiestoase ca Teatrul național. Pare cam triumfalist, dar în comparație cu situația de după 1989. era cu adevărat deosebit. M.Grancea
MAMIRA 30.04.2024, 00:15
sa invoci"o dezbatere civică umanistă și transparentă"si sa bagi propaganda procapitalista in favoarea unui sistem pe care il vedem ca a intrat in criza mi se pare incoerent. Vorbim de un sistem care in loc sa se preocupe bunastare generala, stabilitate, case accesibile, conditii necesare familiilor care vor copii a preferat sa serveasca marilor companii oferind o viata incerta bazata pe servicii, locuri de munca drept favoruri pe categorii de varsta,distrugand astfel orice echilibru demografic