Geoană a albit de necaz!
În numai opt zile, liderul PSD, Mircea Geoană, a încărunţit vizibil. De la anunţarea sondajelor de opinie, în noaptea de 6 decembrie, care îl dădeau învingător în cursa electorală pentru Palatul Cotroceni, şi până luni, 14 decembrie, când şi-a recunoscut înfrângerea în cursa prezidenţială, în urma deciziei Curţii Constituţionale care a validat mandatul câştigat de Traian Băsescu, liderul PSD a albit foarte mult.
Prof. dr. Florin Tudose, şeful Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Universitar, a explicat pentru Libertatea care au fost cauzele care au dus la “îmbătrânirea rapidă” a liderului PSD.
“Mircea Geoană a suferit un puternic şoc emoţional cauzat de pierderea alegerilor, pe care era convins că le câştigase. Dezamăgit profund, el a albit de necaz şi de supărare aproape peste noapte. Acum, liderul PSD trece printr-o stare de depresie accentuată. Cu siguranţă, Geoană a acumulat numeroase nopţi albe înaintea alegerilor, dar şi după, din cauza tensiunii şi a presiunilor politice. Sfatul meu este să se retragă o perioadă din lumina reflectoarelor şi să se odihnească”, a precizat Tudose.
Contestat în partid
Tot mai multe voci din partid îi cer lui Mircea Geoană să demisioneze din funcţia de preşedinte al PSD. Fostul ministru de interne Ioan Rus consideră că actualul lider al PSD ar trebui să plece din fruntea partidului după eşecul din alegerile prezidenţiale. La rândul lor, Mădălin Voicu şi Marian Oprişan spun că este momentul unei schimbări la conducerea social-democraţilor.
Ana Birchall a sponsorizat cu 90.000 de lei PSD
Conform datelor publicate în Monitorul Oficial, citate de Inpolitics, Ana Birchall a fost, anul trecut, unul dintre primii 10 sponsori persoane fizice ai PSD. Ana Birchall a donat 90.000 de lei, cu mult mai mult decât unii dintre liderii partidului. Spre comparaţie, Bogdan Niculescu Duvăz a donat doar 22.500 lei, iar Miron Mitrea, 22.400 lei.
Zilele trecute, pe internet a fost postat un filmuleţ în care Mircea Geoană pare că primeşte o sumă consistentă de bani. Birchall a recunoscut că vocea care se aude în înregistrare e a ei şi că suma oferită liderului PSD (5.000 de euro) a fost o “donaţie pefect legală”.

28214

Românii din diaspora solicită revocarea ministrului Sănătăţii, Cseke [...]
Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Victor Ponta, a declarat [...]
Prezent la o adunare la Topliţa, Preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor a dat [...]
Robert Negoiţă şi iubita lui, Sorina Docuz, şi-au luat un weekend liber şi [...]
În referatul prin care solicită arestarea senatorului Cătălin Voicu [...]

puteai sa dormi acolo,nu ti-am simtit lipsa!
Scuze, am fost la veceu si n-am mai scris.
De ce nu-s astia in puscarie deja?
Pentru mita, trafic de influenta si o gramada de alte chestii care in mod precis le ascunde cineva care sponsorizeaza psd-ul atat de generos. Un om cinstit nu poate face asa ceva.
ahahahhaaaaa
...ai uitat ordinul jartierei....jartiera lu' Udrea.....pai se poate ? :)
Exact asa !
Subscriu la aceasta parere, cred ca este teribil sa stii ca trebuie sa dai inapoi sume enorme , iar mafiotii care ti-au dat banii nu glumesc . De unde mai poate lua el banii acum , cand va zbura de peste tot. Mi-e teama ca va incepe sa topaie printr-un salon al unei clinici de psihiatrie.
Pai a albit saracu ca trebuie sa dea inapoi banii pe care i-a luat de la Patriciu, Vantu, Voiculescu si multi altii pentru a-si sustine campania electorala!!Acum sa il vad pe unde scoate camasa ca nu o sa mai fie nici presedinte de partid, nici sef peste senat, o sa fie un nimeni si o sa aiba la datoriiiiiiiii!!!CE BINE IMI PARE CA AI LUAT TEAPA!!!!!
...ai uitat ordinul jartierei....jartiera lu' Udrea.....pai se poate ? :)
Peste 5 ani basescienii vor plange la statuia lui Ovidiu dupa trecutele placeri politice ....Doamnele portocalii vor intra in menopauza iar barbatii portocalii in andropauza ..politica ...Deci vom avea foarte multe doamne si domni nervosi si transpirati ...aproape jumatate din romani ..ceea ce nu e deloc putin .. Cozi la farmacii,dureri de sale ,transpiratii ,sprancene ridicate a mirare ,riduri si slituri pe obraz si mai jos... Cei care-l critica acum pe Geoana si Antonescu ,peste 5 ani vor ranji tamp si umil ..mai ales dupa guvernarea PDL care urmeaza ....Cred ca Dl Basescu si PDL ar trebui sa instituie o decoratie pentru simpatizantii,militantii si agitatii PDL care au luptat sa avem 5 ani o Romanie infloritoare ,prospera ...Meritul portocaliu in serviciul credincios .....cu o pensie viagera sub forma de bonuri la farmacii ...sau la cantine sociale ....sa nu mai fie numita pomana mita electorala si sa dureze numai 30 de zile....sa fie numita pomana recompensa sociala
educatie
prea multa patima pt. putere, deformatie comunista! geoana are nevoie de repaus , undeva, unde sa nu mai discute despre fraierii de romani care cauta in magazine tot ce este mai ieftin de mincare, si care nu au bani nici pt haine de la sh./ iar marinarului ii urez vint bun printre ghetari , vreau o tara care sa functioneze mai bine decit germania !! si noi romanasii , sa punem osul la ...munca .. nu la pomeni de tot felul !
Onanistule ,spala jegul de pe labe inainte de apasa tastele ! Spune drept ,inca nu te ai tratat de sifilis ,asai !
Alte cauze posibile :
1-Nu mai are bani de vopsea ptr par . 2-Lipsa de hormoni masculini ,ptr ca nu a mai facut sex oral .
Basescu si statuia
Peste 5 ani basescienii vor plange la statuia lui Ovidiu dupa trecutele placeri politice ....Doamnele portocalii vor intra in menopauza iar barbatii portocalii in andropauza ..politica ...Deci vom avea foarte multe doamne si domni nervosi si transpirati ...aproape jumatate din romani ..ceea ce nu e deloc putin .. Cozi la farmacii,dureri de sale ,transpiratii ,sprancene ridicate a mirare ,riduri si slituri pe obraz si mai jos... Cei care-l critica acum pe Geoana si Antonescu ,peste 5 ani vor ranji tamp si umil ..mai ales dupa guvernarea PDL care urmeaza ....Cred ca Dl Basescu si PDL ar trebui sa instituie o decoratie pentru simpatizantii,militantii si agitatii PDL care au luptat sa avem 5 ani o Romanie infloritoare ,prospera ...Meritul portocaliu in serviciul credincios .....cu o pensie viagera sub forma de bonuri la farmacii ...sau la cantine sociale ....sa nu mai fie numita pomana mita electorala si sa dureze numai 30 de zile....sa fie numita pomana recompensa sociala
I s-a albit cocoselul. Asa ar spune HR Patapievici.
'' Prostalai ,dar prea multi ""
Onanistule ,spala jegul de pe labe inainte de apasa tastele ! Spune drept ,inca nu te ai tratat de sifilis ,asai !
”Exista glorie fara merit si merit fara glorie”
'' Prosti ,da multi '' !
Toti ticalosii astia de comunisti :relu fenechiu (un hot ordinar care spera la un portofoliu de ministru ,auzi tupeu ! ) ,''prostanacul'' gioana ,ilici sovieticul , ''bombonel '' nastase ,javra tariceanu etc , sunt oameni urati fizic ,sunt 'salosi' ,libidinosi , sunt javre turbate care contamineaza tot ce ating !!!!!

geoana
Avenit mos craciun mai devreme. hahahaha
si de prost
Si oameni ca tine, care nu au inteles nimic...ma intreb...dece mai traiesti?
CRED
CA DE FAPT A UITAT SA SE MAI VOPSEASCA. ERA DEJA ALBIT NASOLUL ASTA FISTICHIU, SPART LA CU.R CA ORICE BALERINA DIN PARCUL OPEREI
.
ha ha.foarte amuzant
Scuze, am fost la veceu si n-am mai scris.
TEAPAAAAA!!!
Pai a albit saracu ca trebuie sa dea inapoi banii pe care i-a luat de la Patriciu, Vantu, Voiculescu si multi altii pentru a-si sustine campania electorala!!Acum sa il vad pe unde scoate camasa ca nu o sa mai fie nici presedinte de partid, nici sef peste senat, o sa fie un nimeni si o sa aiba la datoriiiiiiiii!!!CE BINE IMI PARE CA AI LUAT TEAPA!!!!!
Dar exista
Si oameni ca tine, care nu au inteles nimic...ma intreb...dece mai traiesti?
exista _idioti si _prosti. Tu esti din amandoua. La ce naiba a trebuit sa umpliforumul cu idiotenia ta?
Cred ca a facut foarte bine..
Tinand seama de cate prostii erau scrise, cred ca e un fel de protest, asa cred si ...e o idee buna. Se poate comenta si in mod decent. Tu dece a trebuit sa-l jignesti, puteai sa-l intrebi, corect?
exista _idioti si _prosti. Tu esti din amandoua. La ce naiba a trebuit sa umpliforumul cu idiotenia ta?
jos pleava societatii
GEOANA a facut psd-ul de cacao fiind ajutat de VANGHELIE ,HREBENCIUC,ILIESCU etc
exista _idioti si _prosti. Tu esti din amandoua. La ce naiba a trebuit sa umpliforumul cu idiotenia ta?
”Exista glorie fara merit si merit fara glorie”
Filozofie