MENIU CAUTĂ
25 Iul. 2018 09:03

Permis de conducere pentru posesorii de trotinete electrice, dacă depășesc viteza de 25 km/h

Distribuie

Permis de conducere pentru posesorii de trotinete electrice, dacă depășesc viteza de 25 km/h. Asta e noua dezbatere, zilele acestea, pentru cei ce aleg mijloace de transport eco, dar cu puțin ajutor (partea electrică). Așadar, ai nevoie sau nu de permis de conducere pentru trotinetele electrice?

Răspunsul ar trebui să fie limpede, însă nu este posibil nici măcar la această categorie să avem o situație clară, iar vina este împărțită între producătorii trotinetelor electrice și legislația învechită din România, susține auto-bild.ro.

Practic, pentru o trotinetă electrică cu o viteză maximă limitată electronic sau mecanic la 25 km/h, nu ai nevoie de permis de conducere. Trotinetele electrice limitate la 25 km/h nu au nevoie nici de înmatriculare și nici de asigurare sau orice alt act.

Între timp, trotinetele electrice care pot depăși prin construcție sau în urma modificărilor viteza de 25 km/h sunt considerate mopede de legislația românească. Asta înseamnă că trotinetele electrice care pot depăși 25 km/h necesită permis de conducere categoria AM. Dacă ai un permis de conducere pentru o categorie superioară, le poți conduce fără grijă.

Trotinetele electrice, care sunt considerate mopede, nu au voie pe trotuar, deci va trebui să circuli cu ele pe carosabil și să respecți codul rutier. Paradoxal, nu le poți înmatricula sau înregistra și nici să le faci asigurare, deși sunt considerate mopede din punct de vedere legal.

Ideea e că înregistrarea este diferită de înmatriculare și se face la primăria de care aparține proprietarul, nu la poliție.

Oricum, șansa să primiți amendă este legată strict de comportamentul vostru, atunci când conduceți o trotinetă electrică, indiferent dacă poate sau nu să depășească 25 km/h. E valabil și pentru alte vehicule electrice derivate din biciclete, role sau skateboard-uri care prezintă asistență electrică în vreun fel.

Dar, ca să evitați orice risc, e bine să cumpărați doar trotinete electrice limitate electronic la 25 km/h, acum când Primăria Capitalei oferă încă 5.800 de vouchere pentru biciclete și trotinete electrice.

Aceste reguli sunt valabile până la o eventuală modificare a codului rutier, care nu se sție dacă va avea loc prea curând. Atenție, trotinetele electrice nu sunt jucării și că pot fi periculoase dacă sunt lăsate pe mâinile copiiilor!

Vârsta minimă legală pentru a conduce un moped pe drumurile publice din România este de 16 ani, iar pentru biciclete este de 14 ani. Oricum, în orice situație, e bine să purtați cască de protecție și să conduceți cu atenție.


Citește și: Adrian Zuckerman, nominalizat ambasador al SUA la Bucureşti; Este avocat și a emigrat din România când avea 10 ani


 

Loading...
Comentarii