Hooray Mai avem puțin și ne mutam în Peru sa admiram sculpturile incașe Și sa facem matematica în munți. Este și normal dacă profesorii intra în greva mereu iar atunci când vin la ore vorbesc despre problemele lor personale sau pe unde au mai călătorit ei recent.
Vi se pare ca in Romania educatia este gandita pentru societate si pentru viitor? De ce avem atatia \"rinoceri\"...ca au fost invatati comportamente sociale, inca de mici, si indiferent de nivelul de subcultura de acasa, la scoala li s-a impus sistemul comportamental de integrare sociala? Sau mai degraba avem parte de o mica anarhie unde cativa rinoceri incearca sa forteze propriul stat, de parca e sat fara caini tara asta?
Părinții sunt niste bully fiindcă ei stau toată ziua pe rețele sociale dar atunci când copiii fac la fel, ei vor să interzică! Să dea ei exemplu și copiii îl vor urma!
P.S. Telefoanele adaptează ochii pentru vederea de aproape. Așa ajung ochelariști cei ce abuzează...
Pe langa asta absolut toți profesorii predau fara manual și toți profesorii se plâng de cat de proaste sunt manualele. Atunci de pe ce mai învață acasă elevul sărac de el care scrie încet, care nu poate reține ca un reportofon tot ce zice/scrie/face profesorul. In școala de altă data profesorul mergea cu materia predată dupa manual. Evident trebuie sa meargă la meditații ... dar nu asta era răspunsul normal.
\"Profesori slab pregătiți\" ?!
Pe bune?!
Aveți idee câte formări facem chiar și după liceul pedagogic, facultate și poate chiar un masterat?!
Aveți idee?!
Dacă nu, atunci, shut up!
+ Pregătirea pentru titularizare care este și ea una exagerată și cu cerințe care nu au legătură cu fix ceea ce predau eu apoi, în cazul meu, ca învățător.
Eu spre exemplu în materia de titularizare am de învățat comentarii de bac, comentarii cu poezii și romane cu tematica liceu (precum Ion, Moara cu Noroc și Luceafărul-care să fim serioși, știți și dv ce subiecte se promovează acolo, precum moartea, avortul, sinuciderea, nebunia, avariția, se*ul psihopatia^Lică Sămădăul ș.a.) eu le învăț, tocesc, asimilez și redau la un examen pentru a intra pe un post de învățător. Par toate ok, până aici...
Dar eu la ciclul primar, predau basme de adormit copiii, povești fantastice încare binele învinge în permanență și toată lumea e bună, la ce folos că știu eu despre poveștile astea?!
Și acestea sunt doar câteva din cerințele OZN-iste ale sistemului, dar apoi mi se cere... pregătire.
Păi, eu știu doar din ceea ce fac la clasă. Că ceea ce nu am predat elevului, nu am nici cea mai minusculă pretenție ca elevul meu să știe sau să poată opera cu ideea, informația sau chiar tehnica aceea.
Exact la fel se întâmplă și cu examenele profesorilor din România. Mi se cer cu totul alte informații la un examen de titularizare, dar apoi când intru în sistem, mi se cere să predau cu totul altceva.
La fel se întâmplă și cu hârtiile din sistemul de educație.
Eu la titularizare dau examen, cum spuneam pe română de liceu și matematică de nivel de gimnaziu, dar când intru în sistem și predau, mi se cere să știu ce înseamnă Curriculum, Arie curriculară, competențe și conținuturi, însă la examenul de titularizare nimeni nu mă întreabă despre ele sau și dacă sunt atât de importante, nu pricep de ce nu se axează examenul de titularizare pe acestea și se axează pe sinuc. Anei?
Și încă o hibă mare a sistemului.
Mi se \"aruncă\" copii cu CES în clasă, dar niciun învățător, educator, puericultor, nu are în programa de liceu pedagogic și chiar în programa de facultate și cursuri de PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ + LOGOPEDIE.
Dar de mâine, mi s-au aruncat copii cu CES la clasă ca și când ar fi cartofi și \"Ia și descurcă-te!\"
Fă tu, ceea ce de fapt nimeni nu te-a învățat niciodată.
Și și dacă m-ar învăța, este la mintea cocoșului, și copiii mei de a II - a ar ști că peste 20 de copii + 2, 3 cu CES sunt imposibil de învățat și de ajutat, de un singur cadru didactic, într-o oră.
Deci... chill... reveniți-vă, vă rog!
De ce este bullying in scoli? Nu cumva din cauza educatiei de acasa, incepand cu \"cei 7 ani de acasa,\" care lipsesc in 80% din cazuri? De ce nu sunt elevii atenti la profesori si la lectia predata? Nu cumva pt ca acasa si in societate (la tv, pe Internet, pe la festivalurile de manele) sunt invatati ca \"prostii aia de profesori nu au ce sa va invete!\"? De ce nu scriu elevii mai repede si nu tin pasul cu ritmul de predare? Pt ca nu vor sa invete, nici sa faca teme, iar scrisul, socotitul si orice materie se invata doar repetand, inclusiv prin teme pt acasa! De ce stau copiii cu ochii in telefoane, in loc sa fie atenti la ore? Pt ca li s-a inoculat ideea ca sunt liberi sa faca ce vor oricand vor! De ce nu invata la scoala copiii noilor generatii?? Pt cu le-a fost subminata incredere in profesori si li s-a insuflat ideea ca AI ii invata orice au ei nevoie!! Mai scrieti articole care submineaza imaginea scolii si veti avea scoala pe care o merita o astfel de societate!
Românii și-au pierdut de tot încrederea în sistemul de educație. Mai nemulțumiți decât noi sunt doar locuitorii din Peru
« Înapoi la articol
AndreyRlz 09.10.2025, 15:47
Hooray Mai avem puțin și ne mutam în Peru sa admiram sculpturile incașe Și sa facem matematica în munți. Este și normal dacă profesorii intra în greva mereu iar atunci când vin la ore vorbesc despre problemele lor personale sau pe unde au mai călătorit ei recent.
Moravurinoi 09.10.2025, 18:28
Vi se pare ca in Romania educatia este gandita pentru societate si pentru viitor? De ce avem atatia \"rinoceri\"...ca au fost invatati comportamente sociale, inca de mici, si indiferent de nivelul de subcultura de acasa, la scoala li s-a impus sistemul comportamental de integrare sociala? Sau mai degraba avem parte de o mica anarhie unde cativa rinoceri incearca sa forteze propriul stat, de parca e sat fara caini tara asta?
HaiducMM 10.10.2025, 10:34
Părinții sunt niste bully fiindcă ei stau toată ziua pe rețele sociale dar atunci când copiii fac la fel, ei vor să interzică! Să dea ei exemplu și copiii îl vor urma! P.S. Telefoanele adaptează ochii pentru vederea de aproape. Așa ajung ochelariști cei ce abuzează...
mmagic 10.10.2025, 14:50
Pe langa asta absolut toți profesorii predau fara manual și toți profesorii se plâng de cat de proaste sunt manualele. Atunci de pe ce mai învață acasă elevul sărac de el care scrie încet, care nu poate reține ca un reportofon tot ce zice/scrie/face profesorul. In școala de altă data profesorul mergea cu materia predată dupa manual. Evident trebuie sa meargă la meditații ... dar nu asta era răspunsul normal.
Matey20 11.10.2025, 19:35
\"Profesori slab pregătiți\" ?! Pe bune?! Aveți idee câte formări facem chiar și după liceul pedagogic, facultate și poate chiar un masterat?! Aveți idee?! Dacă nu, atunci, shut up! + Pregătirea pentru titularizare care este și ea una exagerată și cu cerințe care nu au legătură cu fix ceea ce predau eu apoi, în cazul meu, ca învățător. Eu spre exemplu în materia de titularizare am de învățat comentarii de bac, comentarii cu poezii și romane cu tematica liceu (precum Ion, Moara cu Noroc și Luceafărul-care să fim serioși, știți și dv ce subiecte se promovează acolo, precum moartea, avortul, sinuciderea, nebunia, avariția, se*ul psihopatia^Lică Sămădăul ș.a.) eu le învăț, tocesc, asimilez și redau la un examen pentru a intra pe un post de învățător. Par toate ok, până aici... Dar eu la ciclul primar, predau basme de adormit copiii, povești fantastice încare binele învinge în permanență și toată lumea e bună, la ce folos că știu eu despre poveștile astea?!
Matey20 11.10.2025, 19:43
Și acestea sunt doar câteva din cerințele OZN-iste ale sistemului, dar apoi mi se cere... pregătire. Păi, eu știu doar din ceea ce fac la clasă. Că ceea ce nu am predat elevului, nu am nici cea mai minusculă pretenție ca elevul meu să știe sau să poată opera cu ideea, informația sau chiar tehnica aceea. Exact la fel se întâmplă și cu examenele profesorilor din România. Mi se cer cu totul alte informații la un examen de titularizare, dar apoi când intru în sistem, mi se cere să predau cu totul altceva. La fel se întâmplă și cu hârtiile din sistemul de educație. Eu la titularizare dau examen, cum spuneam pe română de liceu și matematică de nivel de gimnaziu, dar când intru în sistem și predau, mi se cere să știu ce înseamnă Curriculum, Arie curriculară, competențe și conținuturi, însă la examenul de titularizare nimeni nu mă întreabă despre ele sau și dacă sunt atât de importante, nu pricep de ce nu se axează examenul de titularizare pe acestea și se axează pe sinuc. Anei?
Matey20 11.10.2025, 19:50
Și încă o hibă mare a sistemului. Mi se \"aruncă\" copii cu CES în clasă, dar niciun învățător, educator, puericultor, nu are în programa de liceu pedagogic și chiar în programa de facultate și cursuri de PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ + LOGOPEDIE. Dar de mâine, mi s-au aruncat copii cu CES la clasă ca și când ar fi cartofi și \"Ia și descurcă-te!\" Fă tu, ceea ce de fapt nimeni nu te-a învățat niciodată. Și și dacă m-ar învăța, este la mintea cocoșului, și copiii mei de a II - a ar ști că peste 20 de copii + 2, 3 cu CES sunt imposibil de învățat și de ajutat, de un singur cadru didactic, într-o oră. Deci... chill... reveniți-vă, vă rog!
euueeuue 11.10.2025, 23:58
De ce este bullying in scoli? Nu cumva din cauza educatiei de acasa, incepand cu \"cei 7 ani de acasa,\" care lipsesc in 80% din cazuri? De ce nu sunt elevii atenti la profesori si la lectia predata? Nu cumva pt ca acasa si in societate (la tv, pe Internet, pe la festivalurile de manele) sunt invatati ca \"prostii aia de profesori nu au ce sa va invete!\"? De ce nu scriu elevii mai repede si nu tin pasul cu ritmul de predare? Pt ca nu vor sa invete, nici sa faca teme, iar scrisul, socotitul si orice materie se invata doar repetand, inclusiv prin teme pt acasa! De ce stau copiii cu ochii in telefoane, in loc sa fie atenti la ore? Pt ca li s-a inoculat ideea ca sunt liberi sa faca ce vor oricand vor! De ce nu invata la scoala copiii noilor generatii?? Pt cu le-a fost subminata incredere in profesori si li s-a insuflat ideea ca AI ii invata orice au ei nevoie!! Mai scrieti articole care submineaza imaginea scolii si veti avea scoala pe care o merita o astfel de societate!
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.