Românii și-au pierdut de multă vreme încrederea în calitatea sistemului de educație, însă, în acest an, sondajele sunt, cu adevărat, îngrijorătoare. Potrivit studiului global Ipsos Education Monitor 2025, principalele nemulțumiri vizează abandonul școlar, bullyingul, programa învechită și slaba pregătire a profesorilor. Doar locuitorii din Peru ne mai întrec la capitolul nemulțumiri și neîncredere.
Cuprins:
Românii înregistrează al doilea cel mai scăzut procent de încredere în calitatea sistemului de educație, după Peru. Iar față de anul trecut, nemulțumirile sunt și mai mari, potrivit studiului global Ipsos Education Monitor 2025, realizat în perioada 20 iunie – 4 iulie.
Percepția românilor în ceea ce privește sistemul de învățământ de la noi rămâne în continuare negativă: 54% dintre persoanele chestionate au declarat că nu au încredere în sistem, în timp de 12% au spus că școala românească oferă calitate. Făcând o comparație cu cele 29 de țări analizate în cadrul cercetării, România se află pe penultimul loc în topul încrederii în școală. Sub noi, în clasament se mai află doar Peru.
La polul opus, pe primele două locuri se află Singapore și Irlanda. În aceste țări, 77% și, respectiv, 71% dintre persoanele participante la studiu au declarat că sunt mulțumite de sistemul de educație din țara lor.
De ce sunt nemulțumiți românii și care sunt motivele lipsei totale de încredere în sistemul de învățământ? O știm cu toții: la noi în țară abandonul școlar se află într-o continuă creștere, programele școlare sunt învechite, blocate în paradigme comuniste, iar profesorii, pe de altă parte, sunt din ce în ce mai puțini și din ce în ce mai slab pregătiți.
Iată și câteva cifre: printre marile probleme cu care se confruntă sistemul, rata ridicată de abandon școlar a fost menționată de 34% dintre respondenți. Programa învechită a fost menționată de 51% dintre cei chestionați, iar 38% au ridicat problema formării inadecvate a cadrelor didactice. Probabil acesta este și motivul pentru care românii au declarat că materia care nu le-a plăcut absolut deloc în școală a fost matematica.
La capitolul Siguranța digitală, persoanele chestionate la nivel global, inclusiv cele din România, au ajuns la un consens: acestea consideră absolut necesară limitarea accesului copiilor sub 14 ani la rețelele sociale, oricare ar fi ele.
În medie, 71% dintre respondenții din cele 30 de țări analizate consideră că minorii nu ar trebui să folosească aceste platforme, iar părinții sunt și mai convinși: 74% dintre ei susțin această măsură.
În ceea ce privește bunăstarea tinerilor, la nivel global, în medie, 33% dintre respondenți consideră că sănătatea mintală este cea mai mare provocare pentru tineri, înaintea inegalității (28%), bullyingului (26%) și rețelelor sociale (25%). În România, 71% dintre respondenți consideră că bullyingul și presiunea socială sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă tinerii.
Ipsos a intervievat online 23.700 de adulți cu vârsta de sub 75 de ani, în perioada 20 iunie – 4 iulie 2025, în 30 de țări, printre care și România. La noi în țară, cercetarea a avut 500 de respondenți din mediul urban cu educație medie și superioară. Prin urmare, studiul nu este unul reprezentativ la nivel național. Cât despre marja de eroare a cercetării, aceasta este de +/-5 puncte procentuale.
AndreyRlz 09.10.2025, 15:47
Hooray Mai avem puțin și ne mutam în Peru sa admiram sculpturile incașe Și sa facem matematica în munți. Este și normal dacă profesorii intra în greva mereu iar atunci când vin la ore vorbesc despre problemele lor personale sau pe unde au mai călătorit ei recent.
Moravurinoi 09.10.2025, 18:28
Vi se pare ca in Romania educatia este gandita pentru societate si pentru viitor? De ce avem atatia "rinoceri"...ca au fost invatati comportamente sociale, inca de mici, si indiferent de nivelul de subcultura de acasa, la scoala li s-a impus sistemul comportamental de integrare sociala? Sau mai degraba avem parte de o mica anarhie unde cativa rinoceri incearca sa forteze propriul stat, de parca e sat fara caini tara asta?
HaiducMM 10.10.2025, 10:34
Părinții sunt niste bully fiindcă ei stau toată ziua pe rețele sociale dar atunci când copiii fac la fel, ei vor să interzică! Să dea ei exemplu și copiii îl vor urma! P.S. Telefoanele adaptează ochii pentru vederea de aproape. Așa ajung ochelariști cei ce abuzează...
mmagic 10.10.2025, 14:50
Pe langa asta absolut toți profesorii predau fara manual și toți profesorii se plâng de cat de proaste sunt manualele. Atunci de pe ce mai învață acasă elevul sărac de el care scrie încet, care nu poate reține ca un reportofon tot ce zice/scrie/face profesorul. In școala de altă data profesorul mergea cu materia predată dupa manual. Evident trebuie sa meargă la meditații ... dar nu asta era răspunsul normal.
Matey20 11.10.2025, 19:35
"Profesori slab pregătiți" ?! Pe bune?! Aveți idee câte formări facem chiar și după liceul pedagogic, facultate și poate chiar un masterat?! Aveți idee?! Dacă nu, atunci, shut up! + Pregătirea pentru titularizare care este și ea una exagerată și cu cerințe care nu au legătură cu fix ceea ce predau eu apoi, în cazul meu, ca învățător. Eu spre exemplu în materia de titularizare am de învățat comentarii de bac, comentarii cu poezii și romane cu tematica liceu (precum Ion, Moara cu Noroc și Luceafărul-care să fim serioși, știți și dv ce subiecte se promovează acolo, precum moartea, avortul, sinuciderea, nebunia, avariția, se*ul psihopatia^Lică Sămădăul ș.a.) eu le învăț, tocesc, asimilez și redau la un examen pentru a intra pe un post de învățător. Par toate ok, până aici... Dar eu la ciclul primar, predau basme de adormit copiii, povești fantastice încare binele învinge în permanență și toată lumea e bună, la ce folos că știu eu despre poveștile astea?!