„Am inițiat amândoi subiectul căsătoriei, iar cererea în căsătorie a fost fix ca în basme – s-a așezat în genunchi și m-a cerut. Amândoi ne doream să întemeiem o familie și am verbalizat acest lucru. Mai ales că ne-am gândit că, dacă ar fi să aducem un copil pe lume, să fim căsătoriți și copilul să fie botezat.

Credem cu foarte multă tărie în asta și de aceea, cumva, am cochetat cu ideea și am zis: «OK, hai să ne gândim serios la asta!»”, a povestit cântăreața pentru revista VIVA! de iulie.

alexandra stan mama in curand (2)Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Alexandra Stan s-a căsătorit în secret și tot în secret a avut loc și cererea în căsătorie, pe plajă, în Constanța, orașul ei natal. Soțul i-a povestit despre amintirile lui frumoase din copilărie.

„Apoi, când am fost în Constanța, mi-a cerut să-i arăt plaja unde copilărisem eu, în cartierul meu. Am fost pe plajă și, când am ajuns acolo, a îngenuncheat și m-a întrebat. A formulat foarte frumos, a fost ceva deosebit, magic.

Mi-a spus că, atunci când era mic, bunica lui îi povestea despre zâne, cred că se referea la licurici, la cei care sclipesc, și îi spunea că sunt zâne, de fapt. El toată copilăria lui a trăit cu gândul la zânele acestea și își dorea foarte mult să întâlnească o zână în realitate, adică să vadă cum arată ea.

Și, când eram pe plajă, mi-a povestit lucrul acesta și m-a întrebat: „Vrei să fii zâna mea? Și a fost foarte drăguț. Am spus «Da» imediat”, a mai povestit ea în același interviu.

Cine e Emanuel, soțul Alexandrei Stan

Cântăreața a dezvăluit că a fost clienta soțului, el a consiliat-o pe partea de dezvoltare personală. Așa s-au cunoscut și așa a început povestea lor de iubire.

„A fost dragoste la prima vedere, din partea amândurora, ne-am îndrăgostit instant unul de celălalt și, după cum vedeți, n-am stat prea mult pe gânduri”, a mai dezvăluit artista pentru viva.ro.

Alexandra Stan, primele declarații despre copil, după nuntă. „Amândoi ne doream o familie”

Citeşte şi:

N-avem autostradă, avem acte de 1,4 miliarde de euro pe câmp! O parte din arhiva de documente Bechtel e aruncată în containere, lângă Timișoara

Circul ieftin din PNL costă mult. Când Cîțu face tumbe prin țară, iar Orban înghite flăcări, noi plătim

Răsturnare în telenovela momentului! S-au împăcat după scandalul de infidelitate, anunț clar:„Te iubesc!”
PARTENERI - GSP.RO
Răsturnare în telenovela momentului! S-au împăcat după scandalul de infidelitate, anunț clar:„Te iubesc!”
BOMBĂ! Diana Șoșoacă sfidează TOT! Cum a intrat în restaurant, fără certificat verde! Chelnerița a rămas MASCĂ: 'Ce e aia?!'
Playtech.ro
BOMBĂ! Diana Șoșoacă sfidează TOT! Cum a intrat în restaurant, fără certificat verde! Chelnerița a rămas MASCĂ: 'Ce e aia?!'
Undă verde pentru introducerea certificatului verde la locul de muncă. Proiectul merge la vot în plen: amenzi uriaşe pentru cei care refuză
Observatornews.ro
Undă verde pentru introducerea certificatului verde la locul de muncă. Proiectul merge la vot în plen: amenzi uriaşe pentru cei care refuză
Horoscop 27 octombrie 2021. Fecioarele încearcă să-și salveze planurile, cele mai importante, de unele singure
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2021. Fecioarele încearcă să-și salveze planurile, cele mai importante, de unele singure
Un artist din România, antivaccinist convins, a fost răpus de COVID-19
Știrileprotv.ro
Un artist din România, antivaccinist convins, a fost răpus de COVID-19
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
INNA: „Pentru mine contează să îi știu bine pe cei dragi și să iubesc în fiecare zi!”
PUBLICITATE
INNA: „Pentru mine contează să îi știu bine pe cei dragi și să iubesc în fiecare zi!”