„Nu mai am iubit, sunt single, dar sunt în relații foarte bune cu Bogdan. Ne înțelegem foarte bine, suntem prieteni. Împărțim custodia lui Hercules, pisoiul nostru. Deci suntem părinți, trebuie să ne înțelegem bine, avem un copil de crescut împreună. Nu mai suntem împreună de multe luni, dar nu am făcut publică despărțirea. A fost o perioadă mai grea, o lună sau două, după care m-am luat cu munca. M-am mutat la București, nu am mai stat deloc împreună. Noi am ajuns la o despărțire amiabilă. Ne așteptam cumva să se întâmple asta, pentru că noi suntem cumva prieteni. În ultima perioadă eram mai mult prieteni decât iubiți. Ne susținem în continuare unul pe celălalt. O să fie mereu prietenul meu cel mai bun. Și dacă o să mă căsătoresc cu un alt bărbat, Bogdan e Bogdan. Acum mă pregătesc să lansez o piesă. Fanii ma întreabă și vreau să mă concentrez pe carieră”, a declarat Alexandra Stan la „Vorbește lumea”.

În ultima perioadă, Alexandra Stan părea că este mândră de formele ei și, chiar dacă luase câteva kilograme în greutate, se expunea în lenjerie intimă pe site-urile de socializare. De ceva vreme, și-a dat seama însă că publicul apreciază mai mult siluetele filiforme, în defavoarea celor rubensiene, așa că a luat atitudine.

Citește și

Partidul lui Dragnea e favorit net la casele de pariuri internaționale, spre deosebire de ce arată sondajele din România!

CTP, necruțător cu Maradona: „Știți ce a putut să-i spună Papei Ioan Paul al II-lea?!”
PARTENERI - GSP.RO
CTP, necruțător cu Maradona: „Știți ce a putut să-i spună Papei Ioan Paul al II-lea?!”
CTP, anunț uimitor în direct la TV. Face asta pentru milioane de români, acum e CLAR
PARTENERI - PLAYTECH
CTP, anunț uimitor în direct la TV. Face asta pentru milioane de români, acum e CLAR
Horoscop 28 noiembrie 2020. Gemenii ar putea descoperi că au destule motive de bucurie și de optimism
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2020. Gemenii ar putea descoperi că au destule motive de bucurie și de optimism
Filmul înmormântării lui Maradona. Ce s-a întâmplat la ceremonia oragnizată de familia sa
Știrileprotv.ro
Filmul înmormântării lui Maradona. Ce s-a întâmplat la ceremonia oragnizată de familia sa
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Telekomsport
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021