Alexia Eram rupe tăcerea despre viața personală, după ce Mario Fresh a zis cât a suferit după despărțirea lor: „Ți se pare că nu sunt bine?”

Comentează
Alexia Eram

Alexia Eram a vorbit succint despre viața ei personală după ce Mario Fresh a zis cât a suferit după despărțirea lor. Fiica Andreei Esca e discretă privind noua poveste de iubire, se concentrează mai ales la cariera ei și la proiectele pe care le are.

De curând, Mario Fresh a surprins cu ce a zis despre despărțirea de Alexia Eram în timpul unui concert. Cei doi s-au despărțit anul trecut, după 8 ani de relație. „A suferit cineva din dragoste pe aici? Rău?”. Ulterior, el a zis cât de mult i-a influențat muzica despărțirea de Alexia Eram. „Vreau să povestesc și eu. Am suferit și eu, dar nu mult. Bine, am suferit mult, am făcut vreo 2-3 albume. În cazul în care nu știați, dar sigur știți, am avut o relație de 8 ani. S-a terminat într-un sfârșit.

Am crescut împreună, am crescut de copii, ne-am crescut unul pe celălalt, ne-am maturizat împreună frumos și la un moment dat am ajuns să ne ducem pe drumuri separare, asta a fost. Dar în timpul ăsta am scris foarte multe piese și din ele am lansat câteva. Piesa asta am scris-o din suferință, din adevărată suferință”, a mai spus cântărețul.

În timp ce el a anunțat despărțirea și a făcut și aceste confesiuni în cadrul unui concert, Alexia Eram a fost foarte discretă privind separarea. Acum, într-un interviu pentru Fanatik, tânăra a recunoscut că e bine pe plan personal, fără să dea alte detalii despre noul iubit.

„Pe plan personal sunt bine, nu mă vezi? Ți se pare că nu sunt bine? (zâmbește - n.r. ). Sunt bine. În rest, am lansat brandul meu, acum câteva luni, acum mă concentrez să fie cât mai frumos. Să continui proiectele mele în social media și, cine știe, poate să avem și alte proiecte și internațional. Doamne ajută!“, a declarat ea.

În privința revenirii sale în televiziune, Alexia Eram spune: „Emisiuni momentan nu, am fost la America Express. La Survivor nu m-aș vedea, cred că m-aș plictisi atâtea luni și aș și muri de foame. Chiar șase luni nu e de mine. Ce fac, mănânc cocos încontinuu? Nu, nu”.

Ce se întâmplă în casa Alexiei Eram după ce s-a mutat

De curând, au apărut și imagini din noul apartament în care locuiește Alexia Eram. Noul apartament e mai spațios și situat într-o zonă care îi oferă mai multă flexibilitate pentru proiectele sale. Pasionată de modă, tânăra a strâns în apartamentul ei multe haine, pe care s-a învățat să le doneze.

„Hainele pe care nu le mai port, unele, le donez. Chiar acum câteva luni am fost la o casă de copii și am donat multe cutii, foarte multe cutii de haine. O mașină întreagă de cutii, pe care cei de acolo le-au împărțit la mai multe case, ca să fie toată lumea fericită. De obicei fac asta de Crăciun, în perioada sărbătorilor, obișnuiesc să fac asta.

Și câteodată, sincer, unele haine pe care nu le mai port, le mai țin acolo în dulap. Mă atașez emoțional de haine. Zic că o țin acolo poate revine moda sau că nu pot să o dau pentru că am purtat-o acolo și îmi amintește de ceva. De asta nu mai am loc în dulap”, a declarat Alexia Eram, care, din cauza lipsei timpului, recunoaște că are dezorganizare în casa ei.

„Din camera mea lipsește organizarea (râde - n.r.). Este un haos, o ordine dezorganizată, să zic așa, pentru că nu prea stau pe acasă. Totul este aruncat, dar după aia când am așa o zi… înnebunesc și încep să strâng.

Vine o doamnă și mă mai ajută, sigur, dar nu vine în fiecare zi. Dar da, mă ajută pentru că fără ea nu știu ce aș face… Dacă aș avea timp, mie chiar îmi place câteodată să îmi aranjez lucrurile. Dar pentru că fac atât de multe chestii în timpul zilei, când ajung acasă, vreau să mă trântesc în pat”, a mai spus Alexia Eram.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un barbat in costum negru si camasa alba cu cravata roz iese din tribunal
Analiză
09:17
„Meciul” dintre Mircea Sandu și procurorii DIICOT s-a terminat cu 3 la 0. Judecător: Nu a existat un grup infracțional și nici vreo delapidare la FRF
Trento, Italia, Spitalul Santa Chiara,
08:38
Un român beat a făcut prăpăd într-un spital din Italia. A spart un computer, i-a atacat pe carabinieri și a fost arestat
MONDEN
Loredana Groza și Cătălin Botezatu sărut
09:00
Loredana Groza și Cătălin Botezatu, filmați în timp ce se sărută. Anunțul făcut de artistă
Andreea Popescu si Rres Cojoc la spital
08:58
Andreea Popescu și Rareș Cojoc, împreună pe patul de spital. Cum s-au filmat cei doi în timp ce își așteptau fiul să iasă din operație
POLITIC
Clotilde Armand, condamnată la închisoare cu amânarea pedepsei, în primă instanță, în dosarul în care a fost acuzată că s-a numit singură manager într-un proiect cu fonduri europene
1 sept.
Clotilde Armand nu va fi suspendată din USR după ce a fost condamnată la închisoare cu amânarea pedepsei, în primă instanță, deși „există această prevedere statutară”
Scandal în prima şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor. PNL şi USR acuză formarea unei noi majorităţi PSD-AUR în Parlament
1 sept.
Scandal în prima şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor. PNL şi USR acuză formarea unei noi majorităţi PSD-AUR în Parlament
Ultimele știri
09:45
O muscă din Arctica a ajuns în Antarctica și s-a instalat lângă pinguini. Oamenii de știință încearcă să o oprească
09:44
Program TV Insula Iubirii. În ce zile și la ce oră se difuzează Insula iubirii 2026
09:41
Ce au pățit Cheloo și Mihai Ban în timpul filmărilor la „Asia Express” 2026. Mașina în care se aflau a fost oprită de poliție
09:35
Kremlinul anunță o posibilă întâlnire trilaterală între Vladimir Putin, Donald Trump și Xi Jinping în noiembrie, la APEC
TRENDING
07:24
Mărturia unui turist după ce 55 de persoane s-au simțit rău la un hotel din Saturn: „Nu vedeți câte ambulanțe sunt? Nu mai am curaj să mănânc nimic”
1 sept.
Benzină ieftină, șnițele de 400 de grame și un supermarket cu prețuri ca la depozit, toate într-un mic sat care a devenit oaza prețurilor mici în Olanda: „Imită Germania”
1 sept.
Horoscop 2 septembrie 2026. Scorpionii se pot trezi implicați în mai multe conflicte decât cele din zilele trecute, din cauza tensiunilor acumulate
07:46
Cât costă un litru de benzină și motorină, miercuri, 2 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
nteriorul unui local aglomerat, amenajat într-un spațiu vast cu un aspect brut, industrial, definit de pereți cu textură nefinisată, arcade ample și stâlpi înalți din schele metalice. Încăperea este decorată abundent și aparent haotic cu o multitudine de obiecte suspendate de tavanul înalt, incluzând globuri disco, lămpi cu abajururi de forme diferite, cabluri la vedere și diverse alte decorațiuni eclectice.
09:24
Un bar din Budapesta a fost desemnat cel mai bun din Europa în 2026: „Cocktailuri excelente, mulți tineri îmbrăcați elegant”
Eskaperdo Resort de lângă satul Vărșag, din județul Harghita
08:32
Facilități ca în Austria, dar la jumătate de preț. Cum se transformă turismul montan din România și ce căutări au turiștii în 2026
Un bărbat care pune cardul pentru plata notei de la restaurant într-o husă neagră de piele, în care este și un bon fiscal
08:05
Industria HoReCa a pierdut 25.000 de angajați în ultimii doi ani. FPIOR cere reducerea TVA, vouchere de vacanță și facilități fiscale pentru a salva restaurantele și hotelurile
O femeie în vârstă care udă mai multe chivece de pe trotuar, unde are plantate roșii și flori
06:45
O bunică de 89 de ani este obligată de primărie să-și distrugă mica grădină cu flori de pe trotuar, după ce a îngrijit-o 25 de ani din banii ei: „Nu o suportă”
Antonio, înainte și după ce a slăbit
06:10
Cum a slăbit un bărbat 55 de kilograme într-un an: „Am mâncat același lucru la cină, seară de seară”
De ce Anul Nou bisericesc începe pe 1 septembrie. Tradiții și obiceiuri la începutul Anului Nou bisericesc - Imagine cu altarul bisericii Mănăstirii Putna
1 sept.
De ce Anul Nou bisericesc începe pe 1 septembrie. Tradiții și obiceiuri la începutul Anului Nou bisericesc
Zile libere 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad - Imagine parţială cu fila din calendar corespunzătoare lunii ianuarie
31 aug.
Zile libere în 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad
De ce curge apă de sub mașina de spălat. Sursă foto: Shutterstock
19 aug.
De ce curge apă de sub mașina de spălat
Când este echinocțiul de toamnă 2026 - Imagine din spaţiu, în care sunt surprinse Pământul, Soarele şi Luna la echinocţiul de toamnă
22 aug.
Când este echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care începe toamna astronomică
Așa arată în prezent Casa Niculescu-Dorobanțu. Foto: Vlad Chirea (Libertatea)
Reportaj
07:00
Pare desprins dintr-un film de groază, dar este în centrul Bucureștiului. Castelul de 4,5 milioane de euro
Angela Merkel și-a lansat la Ateneul Român cartea „Libertate. Amintiri 1954 - 2021” într-un dialog cu Emil Hurezeanu. Cât costă cartea
1 sept.
Angela Merkel, mesaj pentru români, în plină criză politică, la București: „Vă doresc să aveţi un premier ales. Avem nevoie de oameni dispuşi la compromisuri”
Planul Roșu de Intervenție, activat la un hotel din Saturn după ce circa 30 de persoane au acuzat stări de rău. Patru salvări, trei autospeciale și trei microbuze, trimise la fața locului
1 sept.
Planul Roșu de Intervenție, activat la un hotel din Saturn după ce 55 de persoane au acuzat stări de rău. Patru salvări, trei autospeciale și trei microbuze, trimise la fața locului
Un bărcat îmbrăcat în uniformă neagră de chef, poartă un șorț alb și este în bucătăria unui restaurant
1 sept.
Un bucătar român a gătit 24 de ani în Anglia și Italia, i-a servit pe primarul Londrei și actori celebri, dar s-a întors în țară pentru propria afacere
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
08:00
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism? 
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
1 sept.
Numai retragerea lui Netanyahu ar permite Israelului să-și reconstruiască sufletul
Ilie Bolojan în Parlament, în timpul unui discurs, gesticulează cu un deget ridicat în sus
31 aug.
Executivul Bolojan se întoarce într-un partid liberal neliniștit