Alimentele la care a renunțat Crina Abrudan pentru o siluetă impecabilă, la 47 de ani. „Toată lumea mă întreabă, de ani buni, cum mă mențin”

Comentează

Crina Abrudan, în vârstă de 47 de ani, are o siluetă impecabilă. Soția fostului fotbalist Gabi Popescu a dezvăluit ce face pentru a arăta atât de bine. Ei bine, pe lângă faptul că are o genă bună, fosta prezentatoare TV a renunțat la câteva alimente care nu făceau bine organismului.

Crina Abrudan nu a renunțat de tot la dulciuri, dar le preferă pe cele vegane, iar asta pentru că au alte ingrediente.

„Toată lumea mă întreabă, de ani buni, cum mă mențin, dar eu așa sunt de când mă știu. Am o genă bună, mi-am moștenit părinții. Nu pot să spun că fac eforturi considerabile, dar în ultimii ani am încercat să am un stil de viață sănătos. Pe vremuri nu mă preocupa treaba asta, fiind slabă de la natură, am considerat că pot să îmi fac toate poftele, că nu îmi va afecta silueta.

De la un timp, am început să renunț la zahăr și la grăsimi, bineînțeles, mai fac uneori excepții. M-am obișnuit să nu mănânc zahăr de câțiva ani, iar acum, când mănânc o prăjitură, mi se pare prea dulce și nu o pot mânca. M-am obișnuit cu dulciurile vegane, care nu au un gust chiar atât de dulce”, a spus Crina Abrudan recent.

Crina Abrudan a fost nevoită să renunțe la dulciuri și la grăsimi. „Lista lucrurilor bune pe care le-am făcut pentru mine este destul de lungă și asta mă face să fiu mândră de mine. Printre ele se numără și faptul că mi-am făcut curat în farfurie și în frigider. Adică în alimentație.

Cu toate că nu mi-am propus vreodată și nici nu m-aș fi crezut în stare. Eram gurmandă și mâncam orice, pentru că nu mă îngrășam și am avut analizele perfecte, cu toate lucrurile nesănătoase mâncate. Am renunțat în mare parte la zahăr și la prăjeli. Habar nu am ce m-a împins să fac asta. Probabil pentru prima dată în viață am zis să mai ascult și de alții și m-am gândit că poate totuși soțul meu are dreptate când îmi spune că mănânc prea mult zahăr”, povestea Crina Abrudan, pe Instagram.

Crina Abrudan merge des la sală

De asemenea, vedeta face des mișcare. „Dulciurile au rămas în meniu, nu am renunțat la înghețată sau ciocolată, doar că nu le mai mănânc decât dacă sunt fără zahăr și grăsimi. Gustul este perfect! Acum nu mai pot mânca și ceva prea dulce.

Carnea a ieșit încet din alimentație și habar nu am de ce, că nu a fost cu intenție. Înainte să plec în Peru a trebuit să țin dietă și mi-am dat seama atunci cât de corect mănânc, pentru că a trebuit să renunț doar la puțină carne pe care o mâncam rătăcită prin diverse mâncăruri. Acum, nu prea mai pot să mănânc carne. Nu pot să explic de ce.

Nu mi-am propus vreodată să fac mușchi la sală, fac sport de trei ani, pentru sănătate. Restul a venit la pachet acum, odată cu schimbarea alimentației”, a mai spus Crina.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
Amalia Enache
ExclusivInterviu
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
07:00
Rezultatele Loto 6/49 din 8 octombrie 2026. Numerele câștigătoare extrase joi
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește