Mergi direct la conținut »
Monden Libertatea > Entertainment > Monden > Amintiri dureroase. Cătălin Botezatu, despre noaptea de Crăciun petrecută în arest: „A început o femeie să cânte un colind sfâșietor”

Amintiri dureroase. Cătălin Botezatu, despre noaptea de Crăciun petrecută în arest: „A început o femeie să cânte un colind sfâșietor”

Anul acesta, Cătălin Botezatu a avut parte de cea mai grea cumpănă: o boală cumplită, care te face să simți fiori pe șira spinării numai când îi auzi numele.

De Livia Lixandru,

Bote a învins cancerul, și acum, după această încercare, și-a găsit puterea să vorbească deschis pentru revista VIVA!, despre toate greutățile din viața lui.

Ai lansat o carte, intitulată, sugestiv, „Trei vieți. Pedeapsa. Care consideri că a fost cea mai mare pedeapsă a vieții tale?

A fost, într-adevăr, o „pedeapsă a vieții mele, deoarece nu meritam să mi se facă astfel de nedreptăți, pentru că am trecut prin niște situații extreme, am stat cu pistolul la tâmplă, am pierdut tot ce aveam, tot ce muncisem, doar pentru că alții au vrut să-mi ia tot și aveau și puterea în mână, și posibilitatea să o facă. Am trăit furie, frustrare, durere, sărăcie, pușcărie, toate degeaba.

„Pedeapsa este unul dintre lucrurile asumate din viața mea, pentru că, acolo, Monica a scris aproape tot ce se putea spune. Am evitat nume și diverse situații pentru a nu declanșa „jihadul.

Am vrut să fie un exercițiu ca la psiholog – vorbesc despre asta, îmi asum și iert. Cel mai greu e să ierți. Aș vrea să ducem trilogia asta, pentru că așa ne-am pus în minte atunci, să fie trei volume, la bun sfârșit. Eu chiar cred că merită spuse niște lucruri. Și mai am multe de spus.

Paul Stănescu lovește telefonul reporterului! ”Sunt baron, da, baron local! Hai, mă, lasă-mă-n pace!”
Recomandări

Paul Stănescu lovește telefonul reporterului! ”Sunt baron, da, baron local! Hai, mă, lasă-mă-n pace!”

 

Când ai trăit, Cătălin, cea mai grea suferință? Când ai fost la închisoare, când ai suferit din dragoste sau când ai avut probleme de sănătate?

Dacă nu ai sănătate, nu ai nimic. Apoi, din punctul meu de vedere, a doua suferință este când suferi din dragoste, pentru că asta este ordinea la mine: să fii sănătos, să iubești, să oferi iubire, să te simți iubit. Cu restul te obișnuiești, pentru restul poți să faci ceva ca să obții, dar sănătate și iubire e greu să dobândești.

Cătălin Botezatu dă noi detalii despre starea sa de sănătate.

Cum te-a marcat perioada de detenție? Ți se întâmplă să te mai gândești la clipele de atunci? Care e cea mai puternică amintire pe care o ai?

În perioada aia, care nu a fost foarte lungă, dar care mie mi se pare o viață paralelă pe care am trăit-o în viața asta, au fost multe lucruri care m-au marcat și, de multe ori, când văd filme legate de detenție mi-aduc aminte de închisoarea de maximă siguranță din Cremona, mi-aduc aminte de ce nenorociri se petreceau acolo. Am avut mare noroc că le-am evitat.

Un spaniol a renunțat la bani și s-a mutat în România pentru o viață mai bună. Așa spun și românii care pleacă în Spania
Recomandări

Un spaniol a renunțat la bani și s-a mutat în România pentru o viață mai bună. Așa spun și românii care pleacă în Spania

 

De altfel, și ce s-a întâmplat în detenție este scris în cartea despre care vorbeam mai sus. Cea mai puternică amintire a fost de la arestul din Rahova, în noaptea de Crăciun.

Dacă, de obicei, la arestul din Rahova era o gălăgie infernală, vacarm, în noaptea de Crăciun ne-au pus un colind în difuzoarele din celule, înainte de stingere. Apoi, s-a lăsat o liniște de mormânt în care nimeni, dar absolut nimeni, n-a mai spus nimic.

Dintr-o celulă vecină cu celula mea, care era o celulă de femei, singura celulă de femei, de altfel, a început o femeie să cânte un colind sfâșietor. Când s-a oprit, am auzit doar plânsete, suspine, și mai apoi liniște deplină, iar noaptea de Crăciun s-a încheiat așa. Nu uiți asta, de altfel Crăciunul nu a mai fost niciodată de atunci sărbătoarea mea preferată.

Tot timpul am o stare confuză în preajma acestei sărbători, simt nevoia să ajut mai mult ca oricând, să mă duc prin cătunuri, unde dorm oamenii străzii, în cămine de bătrâni, peste tot dacă se poate, să stau cu oameni năpăstuiți. Pentru că eu, de un Crăciun, am stat plângând în pumni, într-o celulă la subsol. Rămân niște sechele pe viață, aș zice.

Close
Închide
  Close