Mai întâi, vedeta şi-a împărţit vecinii în două tabere: cei care îi dau dreptate şi cei care o critică pentru atitudinea ei faţă de animale. Totodată, mai multe persoane aflate în situația sa i-au cerut sprijinul, iar aceasta nu a întârziat să intervină când vede persoane în aceea situație.
Pentru ca lucrurile să nu rămână nerezolvate, Andreea Marin a luat măsuri și le cere autorităților să își facă treaba. Într-o scrisoare deschisă, aceasta îi cere socoteală primarului comunei Voluntari, Florentin Pandele, nimeni altul decât soțul Primarului General al capitalei, Gabriela Firea.
”Sunt un cetățean al României care, respectând legislația acestei țări ce se referă la responsabilitățile instituției dumneavoastră în mod direct, este pus la zid de o comunitate însemnată de oameni, șicanata, amenințată din trei motive pe care le voi expune mai jos:
1. Necunoașterea și nerespectarea legislației menționate mai sus de către o parte a populației;
2. Reacții exacerbate până la încălcarea drepturilor cetățeanului care respectă legea și cheamă autoritățile locale pentru a ridica câinii liberi de pe domeniul public, din partea comunității menționate mai sus;
3. Nerespectarea legislației de către instituția dumneavoastră sau lipsă controlului care intră în responsabilitatea dumneavoastră în privință condițiilor de trăi din adăposturile de stat pentru animale din România, și acesta este punctul pentru care mă adresez dumneavoastră, în bază legii 233/2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor. (…)
După o documentare serioasă va scriu în baza următoarelor concluzii:
1. Condițiile improprii pentru animale din adăposturile de stat, începând cu cel care răspunde de rază comunei Voluntari, Ilfov, aduc cetățeanul care aplică legea și “indrazneste” să sesizeze autoritățile pentru a ridica animalele în situația de a suportă agresivitate fără precedent împotrivă să și a familiei sale.
2. Dacă instituția dumneavoastră și-ar îndeplini obligațiile în privință adăposturilor, ar verifică legalitatea condițiilor acestora, ar pedepsi conform legii neregulile și ar controla activitatea lor, atunci legea ar putea fi respectată fără teamă de orice cetățean, iar animalele ridicate de autorități de pe străzi nu ar fi în pericol de a ajunge în locuri în care drepturile nu le sunt nici lor respectate. A devenit un obicei că orice sosire la față locului pentru ridicarea câinilor comunitari de pe spațiul public de către autoritățile locale să nască un conflict de proporții între locuitorii zonei, unii susținând că e dreptul lor să apeleze la autorități când sunt în pericol, alții aducând argumentul condițiilor improprii din adăposturile de stat. Stă în puterea și responsabilitatea dumneavoastră să rezolvați acest conflict de ani de zile, prin aducerea la un nivel civilizat a condițiilor din aceste adăposturi, susținute din fonduri provenite de la populație. (…)
Menționez că sunt un iubitor de animale care îngrijește peste 30 în propria gospodărie zi de zi, dar fără exagerări de niciun fel, iubind și respectând în egală măsură oamenii, precum și drepturile lor.
Consider că în tot ceea ce se întâmplă anormal în astfel de situații în România, instituția dumneavoastră are partea să de vina pe care o poate repară și va cer, fără agresivitate, dar în mod imperativ, să va îndepliniți obligațiile ce va revin, așteptând răspuns concret din partea instituției dumneavoastră la cererile mele de mai jos:
1. Vă rog să mă informați și să informați publicul când, în mod concret, veți începe seria de controale la nivelul întregii țări în adăposturile de stat pentru animale, pentru a verifică legalitatea modului lor de funcționare.
2. Va rog să-mi spuneți unde anume vor fi făcute publice rezultatele fiecărui control, măsurile luate în urmă verificărilor, fie că este vorba de aviz favorabil sau de nereguli găsite și sancționate conform legii în vederea reparării greșelilor actuale.
3. Va rog să îmi spuneți dacă instituțiile dumneavoastră au competență/responsabilitatea de a controla inclusiv adăposturile private de animale, întrucât și acestea trebuie să respecte aceleași reguli legale și nu trebuie să le credem pe cuvânt în privință condițiilor asigurate animalelor, doar pentru că promovarea lor este mai agresivă.
4. Va rog, de asemenea, să mă informați unde anume și când veți cere scuze public atâtor cetățeni ai României care, că și mine-nefiind implicați direct până la momentul unui incident în acțiuni de protecție a animalelor și, prin urmare, nefiind informați asupra condițiilor din adăposturile de stat – au investit încredere în legea referitoare la această situație și în instituțiile statului abilitate să o respecte și să o implementeze, iar acest lucru le-a adus mari prejudicii. Pentru care, în mare parte, consider că aveți o vina, pe care o puteți “repara” răspunzând prin acțiuni concrete acestei petiții, pe care va asigur că o voi urmări până la indeplinire”.
Scrisoarea a fost trimisă către Autoritatea Națională Sanitar -Veterinară și pentru Siguranță Alimentelor, Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Primăria Voluntari.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0582b69c8af21bf6b4ce5b146b808c26.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_45f16f549b4c094236359e99146c6551.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e4ab1733312655e5ea67a8a6b63bc404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3b1dd64436e0e2c28f8b4ea3d9f1ab8f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_257d589aaba1440e05eb9bf4698563c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0732a64306e29d6772b2162ccd98bd8f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_7b29326db42122561fdc498fc950ae08.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5f1faa357dd67a830b677f5fe0c1c06f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_db78c329f4a2586a9d024802acb2c4f0.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_80cb8d2772989652de1e390fa8cb0bfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_50a86260cc3cff2cca5d1abc94b4801c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_9cd5bef3c1750837ed72112e5d79dc8f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_9deb77b21a3bba8d2edab420db9ad273.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_cd2ec7b882be0d297522a53377bb165b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_8489f1a706c1363914e67ef8af7230b3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_c7d0a6aa0baa0fa8c50eddf1eb4304c8.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_e5bcd6b13028a09eeb020a739a9c1230.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_89d350f0751aaab97e3d20c1f50d58fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_bde76b6e4440844dddb43c8c91ad7900.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_079bd4deb65d349693a2e07607cc809e.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c1b44d08747482ea831a0115d4b8e7ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a3e0c771db381159d137c71c4d94e308.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/sorin-grindeanu-liderul-psd-sustine-o-declaratie-de-presa--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-hepta-scaled-e1782504056292.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/patricia-vizitiu-survivor-romania-2026-antena-1-faimosi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/cabiria-morgenstern-maia-morgenstern.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9c7367a4f3884bce7de4274432f338ff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6a9e75f041cab2c89597a3e8a667770b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_156419d89353699f81b3313db166aeab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_a705b70135bef2a03d9f1938d5acc044.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_0d9b61921f34cd1dd27723d35c176ab8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/un-avion-cat-o-masina-s-a-izbit-de-cel-mai-inalt-zgarie-nori-din-beijing--foto-captura-video.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/horoscop-27-iunie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/luna-capsuna.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ardei-umpluti-reteta-traditionala-cu-care-o-bunica-romanca-de-94-de-ani-si-a-cucerit-nepotul-un-vlogger-canadia--foto-colaj-foto.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/canicula-examene-greseli-copii-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lagocephalus-sceleratus-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/telecomanda-aer-conditionat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/locuitori-zone-albastre-obiceiuri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/portofel-european-digital-de-identitate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/colaj-jaf-magazin-bijuterii-finlanda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/camioane-autostrada-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/dorin-chiotea-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/sorin-grindeanu-nicusor-dan-donald-trump--fotografii-paginile-personale-defacebook-hepta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/fjord-filmul-profimedia-1106281255.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/chisinau-moldova-shutterstock2337574431-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.