Absolventă a Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Litere, știrista și-a început periplul în media în urmă cu 13 ani, la microfonul radioului KISS FM. De-a lungul anilor, împreună cu jurnaliştii Antena 3 şi Observator,  Andreea Țopan a realizat şi coordonat reportaje şi campanii premiate la nivel internaţional şi cu impact legislativ pozitiv, parcurgând toate etapele formării unui jurnalist, de la simplu reporter debutant, până la corespondent special și știrist.

Andreea Țopan este mai mult decât entuziasmată de această nouă provocare ca prezentator al Observatorului. Tocmai de aceea, este și foarte determinată să livreze celor din fața micilor ecrane cele mai importante informații, prezentate sâptâmânal în jurnalul de la ora 13:00.

„Prezentarea Observatorului 13 este o responsabilitate în plus, care mă onorează. Din 6 august, ne vom vedea mai des, aşadar, pentru că nu voi renunţa la teren, acolo unde noi, jurnaliştii, găsim cele mai mari provocări. Am încredere că, împreună cu echipa Observatorului, vom continua să păstrăm Antena 1 în topul principalelor surse de informaţie”, a declarat ea.

Citește și: Mihaela Buzărnescu a câștigat primul său titlu WTA din carieră. Primele declarații ale jucătoarei / VIDEO

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Libertateapentrufemei.ro
Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Scene șocante în parcarea unui mall din Cluj-Napoca. De ce a sărit un șofer la bătaie: „Ești cu copilul în mașină, vezi că îl sperii!”
Adevarul.ro
Scene șocante în parcarea unui mall din Cluj-Napoca. De ce a sărit un șofer la bătaie: „Ești cu copilul în mașină, vezi că îl sperii!”
Alina Pușcaș și Octavia Geamănu, ceartă în mediul online. De la ce a pornit conflictul dintre ele și ce acuzații și-au adus: „Mi-e silă de ipocrizia asta”
Elle.ro
Alina Pușcaș și Octavia Geamănu, ceartă în mediul online. De la ce a pornit conflictul dintre ele și ce acuzații și-au adus: „Mi-e silă de ipocrizia asta”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Cum ar putea România să devină cel mai mare producător de gaze din UE
Observatornews.ro
Cum ar putea România să devină cel mai mare producător de gaze din UE
Horoscop 17 martie 2025. Fecioarele au parte de o zi destul de intensă, în special prin tentația de a ocupa orice spațiu care rămâne liber
HOROSCOP
Horoscop 17 martie 2025. Fecioarele au parte de o zi destul de intensă, în special prin tentația de a ocupa orice spațiu care rămâne liber

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI