Emoții copleșitoare și adrenalină maximă ieri seară, pe Drumul Zeilor! Asia Express și-a desemnat câștigătorii sezonului 7: Nicolai Tand și Sorin Brotnei și-au adjudecat marele trofeu și premiul de 30.000 de euro după o cursă senzațională, în care s-au întrecut cu Ioana State și Mane Voicu. 

De la consacratul chestionar pe tablete și probele de scufundări și parasailing la descoperirea indiciilor prețioase dintr-o cameră de hotel, presiunea competiției a fost la cote maxime. După întrecerea cu misiuni care au testat curajul și rezistența concurenților și le-au solicitat memoria, atenția la detalii și un întreg set de calități de adevărați detectivi pentru a dezlega mistere, primii sosiți la Irina Fodor și-au trăit cu lacrimi în ochi bucuria intensă a victoriei.

„Nu-mi vine să cred că noi am câștigat Asia Express. Îi mulțumesc lui Sorin că a fost alături de mine. Am obținut această victorie împreună și a fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o. Am învățat niște lecții de viață extrem de importante în această aventură care te face să-ți depășești limitele”, a declarat Nicolai Tand.

„Sunt extraordinar de fericit. Și eu îi mulțumesc lui Nicolai pentru că mi-a dat ocazia să fiu atât de mândru. A fost o experiență pe care nu o voi uita toată viața”, a spus Sorin Brotnei. 

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Marea Finala a sezonului 7 Asia Express_4Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Alături de ei, Ioana și Mane s-au declarat împliniți și mândri că au atins performanța de a lupta în finală. „Felicitări câștigătorilor! A fost o cursă fantastică, în urma căreia nu am nicio secundă sentimentul că nu aș fi câștigat. A fost o performanță uriașă pentru noi să ducem până la capăt Drumul Zeilor. Suntem foarte fericiți!”, a declarat Ioana State.

„Am trăit o senzație de împlinire extraordinară. N-am simțit că am pierdut ceva. Din contră! Plecăm mai puternici din Asia Express. Și le mulțumesc tuturor pentru că, de la fiecare echipă cu care am concurat, am învățat câte ceva. Și cel mai mult, evident, am învățat de la Ioana, care mi-a devenit soră aici, pe Drumul Zeilor”, a spus Mane Voicu. Incredibila aventură pe un traseu uluitor de peste 7.000 de kilometri va rămâne pentru toți o experiență de neuitat.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI