Cuprins:
Nunta celor doi a avut loc pe malul Lacului Buftea, în fața a peste 100 de invitați, iar evenimentul a fost unul mediatizat intens la acea vreme.
Ce i-a spus Dani Oțil înainte să o ceară în căsătorie
Acum, la aproape doi ani de când au devenit soț și soție, Dani Oțil și-a amintit în podcastul pe care Giulia Anghelescu îl are pe YouTube, „BadAssMom”, momentul în care a cerut-o în căsătorie pe Gabriela Prisăcariu, împreună cu care în prezent are și un băiat, Tiago, care în luna septembrie împlinește patru ani.
„Căutam momentul să-i dau inelul Gabrielei, că îl căram cu mine în șosetă de multe țări. Că am făcut multe țări într-o vacanță de iarnă. Și eram în Cartagena, în Columbia, și mergeam spre o insulă unde se face snorkeling și numai așa am ținut-o: «Dacă ai curaj să faci nu știu ce, te iau de nevastă». Așa am făcut toată iarna aia, ea neștiind că eu am inelul la mine.
Și pe barcă mi-am dat seama că nu poate să înoate mult. Știe să înoate, dar n-are curaj! Dacă simte pământ sub picioare, face un bazin întreg, dacă nu mai simte pământ, e cel mai prost înotător și nu poate să bage capul în apă. Și i-am zis: «Dacă faci snorkelling pentru prima oară în viață cu mine, eu scot inelul». Și la un moment dat o văd că se duce la un ghid și-l întreabă dacă poate face snorkelling cu vestă. Și ăla a zis: «Of course»! Și o văd cu vestă și ăla o mai trăgea cu un colac de salvare, sanchi, când obosește. Ce să-i mai dau inelul? Că ea era deja impresionată de domnul ghid”, și-a amintit Dani Oțil despre momentul care a avut loc la începutul anului 2020.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/12/gabriela-prisacariu-vacanta-maldive-2.jpg)
Pentru că nu a avut voie să ia inelul cu el pe barcă, Dani Oțil nu a cerut-o în căsătorie pe Gabriela Prisăcariu imediat după ce aceasta a ieșit din apă și s-a urcat înapoi pe ambarcațiune, ci a așteptat să fie din nou pe plajă.
Cum a reacționat Gabriela Prisăcariu când a primit inelul de logodnă
„I-am dat inelul în ziua aia, pe care nu am avut cum să-l iau pe barcă, că ne-au zis să mergem fără șosete, fără genți de niciun fel și dacă avem ceva valoros să-l punem la ei în geantă. Dar se strica toată surpriza! Cum era să zic că era în niște ciorapi? Apoi, trei-patru ore, cât am fost pe mare, nu știți cum încercam să mă uit că totul e ok. Ea nu a bănuit nimic. Eram în genunchi și ea credea că glumesc. Că i-am mai făcut glume în roată la Paris, când s-a oprit roata la un moment dat și m-am lăsat într-un genunchi. Și zice: «Nu-mi spune…»! Cred că atunci am fost cel mai hate-uit om din lume, pentru că m-am lăsat în genunchi și i-am zis că mă leg la șiret.
Dar atunci m-am lăsat într-un genunchi pe plajă, în apă, și am rugat-o pe prietena noastră arhitectă să filmeze, să am și eu acest video, ca să știu dacă îmi pare rău. Problema a fost răspunsul ei. Mi-a spus la ureche: «Dacă şi asta e glumă, te ia mama dracului»”, a mai dezvăluit Dani Oțil pe YouTube, în fața Giuliei Anghelescu.
Chiar dacă nunta celor cei doi a avut loc în vara anului 2023, Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu spuseseră „Da” în fața ofițerului stării civile în luna mai a anului 2021.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e70998b3cb0f8c9d8247d4419aa6c66a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e9e4f0feabc40b7c783fc68b94ad2a69.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_d3a477a98d004ac1619e90a86a0ae4aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_700514428a673d477d6011c6f4fc909f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bdf557b1658be588cea363f4b5c2b1ab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f4238cf2808c778940ce677ee7f0ed12.jpg)
![Andreea Ibacka, apariție rară în costum de baie! Cum arată după lunile de sală [6 FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7e55e19ed23c6a0e67811f26edc1f150.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_88a5080a25c99cc80fdc48ae60fb3c55.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_1f168801be89e1af0a22e972ec887bf7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ee71d74b21ea740d087af0b13cadbae4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_4a5e2ac3025399ad14013f47ca63a289.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_10f68c332f9ac461ef05e49cdad7de6d.jpg)
Monden
![Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c8d13627494bbc0eda8da60f9c60f86b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_00c0ec20f4c7b89015f092b565ce8110.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f62cb84f0a0c53dab437295e2bfaa73d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_3d981c6f1f296fc559906d1c5ee70a86.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_21fa2a33552f16200cb5cc19d0199f27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_101ec64ebd6d8f74fe73cdc6c2742d7e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_ee1c565cb711b1f18b9d06893b0da652.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_8cee2f357bcc6c8520c870b86f67901c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ilie-bolojan-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/whatsapp-image-2026-08-11-at-19-58-05.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/12-08-20265stirimondenthumb-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/anca-lupes-si-katie-melua-foto-anca-coleasa-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_712210783dd7d257be1954d3fdcdc88e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d38a85c2e16130bc47e927baeffb90ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gettyimages-2221346930.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f9e99f24893f997a118b3a82def582cd.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_9205f68a71842fd98abe8cdd44e286d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/tineri-la-un-club-de-carte-foto-ilustrativ-scaled-e1786537231194.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/anamaria-misa-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/calatorii-pasaport-bilete-avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/femeie-obosita-insomnii-pat-hotel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/copiii-exces-greutate-subnutriti-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/proba-la-alegere-a-profilului-la-bac-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cat-este-amenda-pentru-lipsa-rovinietei-in-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ce-sunt-ecuatorul-tropicele-si-cercurile-polare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/fasole-verde-congelata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/eclipsa-partiala-soare-12-iulie-2026-atilla-tordai.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/afp20260812c4hj2g3v2highresswitzerlandastronomyeclipse-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/4939309227094469216416211137155567424546469n.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/obiect-pus-intentionat-pe-calea-ferata.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/monede-10-bani-5-bani-lei-romanesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/elbridge-colby-subsecretar-al-apararii-pentru-politica-profimedia-1080238683-e1786538230723.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/emanuel-ungureanu-si-florian-coldea--sursa-foto--inquam-photos--malina-norocea-saul-pop.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gabriel-vlase-id261627-inquam-photos-george-calin-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.