Beatrice Olaru, câștigătoarea „Exatlon”, este însărcinată a doua oară, la 6 luni după ce a născut: „Mi-a fost foarte rău în primul trimestru”

Comentează

Beatrice Olaru, câștigătoarea „Exatlon România”, sezonul 2, este însărcinată a doua oară. Vestea cea mare a dat-o pe una dintre rețelele de socializare, acolo unde a postat și primele imagini cu burtica de gravidă.

Este bucurie mare în familia câștigătoarei de la „Exatlon România”, sezonul 2. Beatrice Olaru este însărcinată a doua oară și a făcut marele anunț pe rețelele de socializare, acolo unde a postat și primele imagini cu burtica de gravidă.

„You're gonna be a big sister! ? Daaaa! Suntem fericiți să împărtășim cu voi vestea asta minunată și suntem recunoscători că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu încă un bebeluș și că Ana va avea un frățior sau o surioară! ?”, a scris Beatrice Olaru pe una dintre rețelele de socializare.

Viitoarea mămică este și antrenoare de fitness și oferă planuri alimentare multor femei. Beatrice Olaru a fost invitată miercuri, 19 ianuarie, în emisiunea „Vorbește lumea”, unde a vorbit despre cea de-a doua sarcină.

„Sunt însărcinată în 19 săptămâni, asta înseamnă patru luni spre cinci. La prima sarcină nu am poftit, dar acum mai poftesc când mai văd. Mi-a fost foarte rău în primul trimestru și nu am putut să mănânc mare lucru. Apoi am avut o perioadă când îmi venea să mănânc frigiderul cu totul, dar m-am liniștit și mi-am revenit”, a declarat Beatrice.

Beatrice Olaru a rămas însărcinată la 6 luni de când a născut primul copil

Antrenoarea de fitness și-a dorit doi copii și aceștia să fie apropiați de vârstă. La numai 6 luni de când a născut primul copil, Beatrice Olaru a rămas însărcinată. Ea a mers la medic, unde a făcut toate investigațiile, iar medicul i-a zis că totul este în regulă.

„La prima sarcină am luat 15 kilograme. Mă bucur că am rămas însărcinată. Am știut că ne dorim un frățior sau o surioară pentru Ana. Am rămas însărcinată când Ana avea 6 luni. Eu am născut natural și asta m-a ajutat. Am primit liber de la doamna doctor și ne-am apucat de treabă. Urmează să ne mutăm într-o casă mai mare și atunci o să avem ajutoare. Perioada asta de bebelușeală mi se pare cea mai frumoasă”, a declarat Beatrice Olaru la „Vorbește lumea”.

FOTO: Nuța Kiki, Facebook

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
MONDEN
Marius Damian
09:12
Marius Damian, povestitorul de la Asia Express, transformare spectaculoasă. Ce spune actorul despre injecțiile pentru slăbit
Andreea Popescu și-a cumpărat Penthouse
09:07
Imagini din penthouse-ul achiziționat de Andreea Popescu, după divorțul de Rareș Cojoc. Cum arată noua locuință
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
Analiză
10:00
Cele mai ieftine cinci mașini electrice din România. Cum se poziționează constructorii autohtoni față de ofensiva Chinei
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
09:56
„Eram în închisoare”: un angajat dat afară după ce a lipsit mai multe săptămâni de la serviciu a contestat concedierea în instanță. Decizia luată de judecător
09:37
Cel mai mare parc eolian din România din ultimii 10 ani a pornit. 270.000 de gospodării vor avea energie prin investiția totală de 622 milioane euro
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Un avion Animawings pe pista unui aeroport
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!