Gabriela Amzaru, așa cum se numește în realitate artista, a acceptat oportunitatea de a-și depăși limitele la „Splash! Vedete la apă” și, totodată, a venit cu dorința de a învăța să înoate mai bine. Ajunsă pe platformele Bazinului Olimpic de la Bacău, Aza a descoperit că are teamă de înălțime, iar zilele de antrenamente au fost copleșitoare pentru ea.
În vârstă de 23 de ani, Aza s-a înțeles de minune cu ceilalți colegi și chiar a primit ajutor din partea unora dintre ei – cel mai mult de la cântărețul Luis Gabriel. Înainte să își urmeze visul de a intra în lumea muzicii, artista a făcut timp de cinci ani atletism de performanță. Ea adoră să cânte, să danseze și să înoate.
Când i-a venit rândul sa plonjeze în fața juraților „Splash! Vedete la apă”, cântăreața a trăit un moment emoționant. Și asta pentru că unii dintre membrii familiei sale i-au transmis o înregistrare video cu încurajări copleșitoare.
„E prima dată în viața mea când primesc mesaje de la familia mea. Am fost plecată de mică de acasă. Ai mei m-au susținut telefonic, fizic nu au putut să fie alături de mine. Eu am vrut să am o carieră în muzică“, a declarat Aza în seara competiției.
Ce i-au transmis apropiații, cum a fost săritura Azei după ce s-a emoționat atât de tare chiar înainte de săritură și cum au ales colegii săi de echipa să își execute salturile, telespectatorii pot vedea în această seară. AZA, Lolrelai, Roxana Nemeș, Luis Gabriel, Eric de Oliveira și Valentin Sanfira sunt cei care vor fi prezenți în gala difuzată diseară, începând cu ora 20:30, la Antena 1.
Finala săptămânii „Splash! Vedete la apă” la apă va avea loc mâine, de la 20:00, la Antena 1. În cadrul galei de mâine seară vor fi aduși doi foști concurenți ai show-ului de Iulia Albu și Nea Mărin care își vor folosi celebrele wild card-uri.
La fel ca în sezoanele trecute, Claudia Tiu, Cătălin Cozma și Bogdan Ioniță sunt cei trei antrenori care îi vor ajuta pe concurenți să își perfecționeze săriturile, dar și să își învingă fricile la Bazinul Olimpic de la Bacău.