Noul show de aventură este difuzat de PRO TV în fiecare luni și marți, de la ora 20.30, iar Cezar Amititeloaie vrea să fie cunoscut și ca un simplu om, nu doar ca un doctor. Asta după ce ani la rând a promovat pe internet și pe micile ecrane sănătatea holistică și stilul de viață preventiv.

Doctorul Cezar Amititeloaie spune despre el că este un explorator al sufletului și că este calm, înțelept și profund. Mai mult decât atât, el își asumă rolul de ascultător și de ghid în noul show de la PRO TV.

La „Desafio: Aventura”, concurentul vrea să fie un fel de Tarzan pentru echipa lui: un luptător care își manifestă echilibrul și autenticitatea. „Toată viața am căutat aventura, provocarea, să fiu pus în situații inconfortabile. Iubesc disconfortul, mă ajută să evoluez”, a spus Cezar Amititeloaie.

Doctorul Cezar Amititeloaie alături de alți concurenți de la „Desafio: Aventura”, emisiune difuzată de PRO TVIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Născut în anul 1981 la Iași, doctorul a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie, s-a specializat în cardiologie și a lucrat în unități de boli cardiovasculare din marile orașe ale României.

După ani de practică medicală tradițională, doctorul Cezar Amititeloaie a ales să se dedice sănătății holistice, un domeniu care îmbină nutriția, sportul, psihologia și prevenția bolilor. El este fondatorul unui clubul de sănătate și sport din Iași, un centru dedicat promovării unui mod de viață activ și sănătos, în care accentul se pune pe prevenirea afecțiunilor înainte ca acestea să apară.

Recent, el a lansat și o carte, „Ce, cât, cum, când mai mâncăm. Ia-ți sănătatea în propriile mâini” și s-a alăturat show-ului „Desafio: Aventura”, de la PRO TV, acolo unde face parte din echipa Luptătorii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.