Marele mister cu votantul AUR. O poveste din Nicăiereni

Se aruncă în România cu termeni și etichete ideologice de zici că nu se mai face școală din clasa a II-a. De exemplu, se urlă că suntem sub atac marxist, stângist, când țara asta n-a mai văzut mișcare sindicală ca lumea de decenii. Se urlă că vine comunismul și noi tăiem bani și de la oamenii cu dizabilități sau boli grave sub bănuiala că oricum sunt niște mincinoși. Toate astea sunt semințe de violență de dreapta, nu de comunism.

De unde vin calamitățile astea? Dacă fraierul vrea ceva de la stat, e comunist; dacă unul cu bani vrea bani și de la stat, e om de bine, erou al muncii capitaliste. Adevărul e că toată lumea vrea sprijinul statului, nu mai crede nici dracu‘ în profit, investiții pe piața liberă, competiție liberă bla, bla.

S-a ieșit în public cu un fel de studiu din care concluzia e simplă: electoratul aurist ar fi stângist de fapt, dar n-are cu cine vota. Studiul a fost comandat de o fundație conservatoare, executat de IRES și de Barbu Mateescu, și se bazează pe investigarea unui panel din diaspora, căci acolo ar sta secretul. Studiul e subțirel, dar e foarte promovat. Ignoră o întreagă bibliografie despre conservatorismul adânc al diasporei. De ce? Simplu, e tendința conservatorilor și dreptacilor din estul Europei de a face tot ei și programe de stânga, ca să fie siguri.

Studiul subțirel a generat replici consistente însă. Am citit două comentarii care merită. Vi le expun pe scurt. Mai întâi, Ștefan Baghiu a observat felul în care e folosit studiul, e tot pentru lustruit o păturică de dreptaci care se cred pătrunzători: „Studiul a devenit un punct de atac pentru conservatori, liberali și libertarieni: aaaa, uite, sunt ceaușiști votanții, sunt stângiști, sunt comuniști, sunt nostalgici. Atât s-a putut: cel mai trumpist partid din România (deci susținând capitalismul turbat, fascismul social și imperialismul pe față) are votanți cu valori „de stânga” și dreapta curățică juisează: „v-am zis, muncitori sunt toți niște comuniști, noi, cei sofisticați, susținem austeritatea“.

Florin Poenaru amintește că, într-un studiu foarte serios împreună cu Norbet Petrovici, nici pe departe promovat cum e cel IRES, lucrurile se văd puțin invers, din fiefurile economiei care duduie ale României vine și damful extremist de dreapta. Zonele unde capitalul e dezvoltat au și pături care nu se simt reprezentate de dreaptă liberală, vor o altfel de dreaptă, una extremă. Iar unii au tendința să se iluzioneze, să creadă că votanții AUR sunt doar stângiști în adormire. Le dai un partid superb de stânga, oleacă patriotizat și, gata, i-ai prins: „Sper că nu spune nimeni asta, pentru că pe datele pe care le avem în acest moment e fals și, în cel mai bun caz, o iluzie a stângii că nu e totul pierdut, votanții fasciștilor pot fi aduși înapoi, ne trebuie doar o strategie mai bună, o stânga mai patriotică și mai aproape de popor și lucrurile se vor rezolva, stânga și socialismul vor înflori”.

Cum văd eu treaba

Clar, e ridicol ce pretind Mateescu et comp. De altfel, dacă pui egal între cerința unui stat intervenționist cu „socialismul”, nu mai ai ce așteptări să ai. Apoi, Ștefan Baghiu afirmă apăsat că absența stângii a generat susținere pentru AUR. Pot s-o văd la un electorat derutat, dar n-o văd ca pe o cauză principală.

AUR a fost generat de prea multă dreapta. AUR și POT, Șoșoacă și câți vor mai veni sunt metastazele dreptei generalizate. Avem drepte ortodoxe, drepte penticostale, drepte europeniste, drepte anarho-libertariene, drepte nostalgic-legionare. Ai individualism în exces, cum spunea Ciprian Șiulea, începi să ai fenomenul cel mai îngrijorător al unei societăți în descompunere: omul de rând razna, care urlă inclusiv împotriva sieși, care vrea două mașini fără taxe, diesel, nu vrea să plătească nimic la stat, și vrea hăcuiți asistații social.

Versiunea mea o expun sub formă de poveste. Să ne imaginăm un orășel, să-i zicem Nicăiereni. Autoritățile locale strâng puțini bani, doar de la amărășteni și de la vreo două firme, poate vreo multinațională din retail (dar și aia merge suspect de prost). Chiar și așa sunt câțiva baștani locali mari, unii arendează sau cumpără pământ. Sunt „fermieri” multimilionari. Alții prind toate contractele de ceva în construcții, orice. Mai sunt apoi familii care se tot aliază prin căsătorii, nășiri, botezuri care se mai ceartă se mai împacă. O castă de pensionari magistrați și din servicii sau armată stă alături de bugetari de lux de diverse soiuri. Ce e clar e că la o adunare de o sută-două de persoane poți discuta tot businessul zonei pe rază de 10-15 km.

Nicăiereni are vreo 20-30% din populația tânără plecată. Trimit bani acasă, mulți sunt sezonieri, alții s-au instalat bine acolo. Mulți suferă de un amestec exploziv de complexe de superioritate cu cele de inferioritate. Se simt amenințați de alți migranți, împrumută discursuri de extremă dreaptă de pe unde muncesc și le aduc și pe alea acasă. Diaspora suferă de boli cunoscute, niciuna prezentă în studiul IRES.

Unde apare AUR în combinația asta? Din anchilozarea pronunțată a structurii sociale. Se simt excluși și hăituiți mulți dintre cei care de fapt iau partea leului. Patroni care se plâng de taxe, deși plătesc un sfert din ele. Foști securiști care consideră că nu au destul respect și că țara nu e destul de ferm condusă (ca să poți angaja și mai ușor mână de lucru ieftină și la negru). După ăștia se iau mulți din masa cu care lucrează. Zilieri, angajați la negru preiau discursul patronului. Așa arată un baraj ideologic. Fără alternative, totul se canalizează înspre politici de „să-mi ajute cineva patronul că poate mă ajută și el pe mine”. Ca să ai stânga, muncitorii ar trebui să aibă un minimum de drepturi câștigate pe piața liberală – la noi nu le au.

AUR a însemnat și visul unei amnistii fiscale, ca orice mișcare de extremă dreaptă are tendințe anticapitaliste, dar rezolvate cu și mai mult capitalism, unul care se vede asistat de stat, înaintea oricărei categorii sociale. Așa arată neoliberalismul decrepit. AUR e tăticul securist, USR e fiul neoliberal – multe familii politice din țară arată așa.

În fine, esența acelui electorat de stânga, pe care îl credem alienat la AUR, e că mare parte rămâne în continuare la PSD. E un electorat mult mai matur decât PSD și decât îl credem noi. S-a vorbit prea puțin despre mobilizarea de după turul 1, în decembrie 2024, când, totuși, după eșecul lui Ciolacu, PSD a luat locul 1 la alegerile parlamentare. Ei au fost loviți cu forță după aceea, Ciolacu însuși nu avea alte idei decât să-l pună pe Bolojan premier. Acel electorat de stânga a fost cu adevărat lucid și cu adevărat înșelat și de PSD, și demonizat de o dreaptă care se consideră „curată”, dar nu-i departe de AUR.

În fine, mai trebuie spus că tendința de protecționism și naționalism era prezentă oricum în mediul de afaceri mic și mijlociu. Ei au produs AUR și ei îi vor întări rândurile în continuare. Multinaționalele chiar au beneficiat de impunitate și fiscală, și de alte naturi. Companiile românești nu au puterea lor, dar vor ceva asemănător. Din combinația celor două tendințe oricum s-a ajuns deja la o stoarcere în teasc a păturilor sărace și a unor părți din clasa de mijloc.

Extrema dreaptă e generată și de un tip de producție economică și supraviețuire. Ce vedem clar e că nu există rețetă. Extrema dreaptă economică are diverse nume (băsism, bolojenism, userism), dar un singur efect, vrea conservarea unei rezervații capitaliste cu toate beneficiile pentru o treime din populație, iar restul, la gunoi. Extrema dreaptă politică, AUR, este așezată pe tot felul de cioturi și ruine ale unor forme de putere care își recapătă zvâcul. Principalul impuls e din Vest. România „colonia” practic a importat cele două forme extreme care ne toacă astăzi mărunt. Europenismul a trăit lejer din comisioane, implementări de politici, oengism de casă cu damf de servicii secrete. Acum are un rival care profită de schimbarea șefilor globali.

Alegătorii AUR sunt greu de convertit. Electoratul de stânga așa cum îl văd eu s-a obișnuit cu dezamăgirile PSD sau încă își caută reprezentanți. Se vor lipi și de AUR din derută, dar nu așa ușor cum își închipuie unii. Și, da, sunt și stângiști care cred că ar putea rupe de acolo devenind ei înșiși ceva mai „suveraniști”. E o prostie, dacă ne uităm, secretul extremei drepte e că a devenit internaționalistă. Stânga se duce după fentă dacă își crede viitorul închis în rețete mini-naționaliste.

În loc de concluzie, mă cam lasă rece și îndemnul continuu „să vorbim cu oamenii muncii”, faceți și voi ce fac ăilalți. Așa cum nu mă conving îndemnuri precum „să inventăm o stângă să mai ia de la AUR”. Ce trebuie inventat e forma, locul de comunicare rămas pentru o stângă de mileniul III care să prindă și muncitori alienați complet, fără măcar drepturile celor din urmă cu decenii. Nu vă fie frică de dezbateri vorbe, dar nu cu anihilări, ranturi și urlete care să facă doar profit pentru rețele de socializare.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.