Claudia Pătrășcanu, cântăreață, fostă membră a trupei Exotic, trupa din care au făcut parte Andreea Banică și Julia Chelaru, și-a deschis sufletul în fața lui Mihai Ghiță, în emisiunea „În Oglindă”, ediție difuzată la Kanal D2 duminică, 23 aprilie. Printre multele subiect abordate în emisiunea „În Oglindă”, Claudia Patrășcanu a ales să vorbească și despre unul dintre cele mai sensibile subiecte, despărțirea de tatăl copiilor ei.

Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău au divorțat în urmă cu câteva luni, după o despărțire cu scandal. Procesul de divorț a durat aproape patru ani. Dacă despre separarea lor se cunosc multe lucruri, puțini știu cum aceștia s-au cunoscut și cum a început povestea lor de dragoste.

„Nu ne-am întâlnit întâmplător. Ieșisem dintr-o relație și eram singură de un an. El mă tot căuta. Nu avea numărul meu. Îmi tot scria, insistențe. La început cred că mi-a scris că eram cunoscută. Era genul de persoană căreia îi plăceau femeile cunoscute. Acum cred că nu eram singura căreia îi scria. (…) I-a răspuns o prietenă în locul meu. După 4 luni am acceptat să mă văd cu Gabi, iar prima întâlnire a fost ceva de genul… ne-am plimbat cu mașina până la Ploiești. A venit cu două prăjituri.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

„Ne-a oprit un călugăr și ne-a spus că o să rămânem împreună”

A doua zi am mers împreună la o mănăstire, unde ne-a oprit un călugăr și ne-a spus că o să rămânem împreună. Ne-a bufnit râsul, pentru că am crezut că e o glumă. Ne-am văzut și a treia oară, a patra oară și așa am început să avem o relație. El venea și locuia mai mult la mine în apartament. Mai departe s-au legat lucrurile de la sine. Gabi nu a făcut nimic wow la început ca să mă cucerească. A fost ceva simplu între noi. Eu nu m-am dus cu rochie mulată la întâlnire, ba chiar aveam niște jeans largi. Dacă mă vrei, mă vrei pentru ceea ce sunt eu ca om”.

Claudia Pătrășcanu a rămas însărcinată după aproape o lună de relație

Cântăreața a rămas rapid însărcinată și spune că Gabi Bădălău și-a dorit copilul din prima clipă. Când a aflat că va fi tatăl, el a venit direct la ușa Claudiei Pătrășcanu și a îmbrățișat-o. Artista regretă că nu a rămas în relații bune cu tatăl copiilor ei după depărțire și susține că mai multe persoane au intervenit în relația lor.

„După puțin mai mult de trei săptămâni am rămas însărcinată. Foarte rapid. A fost un moment în care nu trebuia să rămân însărcinată. Așa a vrut Dumnezeu! Eu cred că așa ne-a fost dat. Regretul meu este că noi nu am ajuns să ne înțelegem. Eu mi-am dorit întotdeauna acest aspect.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Noi nu am reușit să rămânem în relații frumoase. Dacă nu erau anumite persoane care să se bage în viața noastră, rămâneam în relații frumoase pentru copii. În căsnicia noastră au fost persoane care s-au băgat. Din chestia asta am învățat un lucru: să nu mă bag niciodată în viața lor. Diverse persoane au intervenit și s-au băgat în căsnicie și după ce am terminat”.

claudia-patrascanu-in-oglindaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

„Fostul socru nu prea a fost de acord cu copilul”

Claudia Pătrășcanu a declarat în cadrul emisiunii că mama lui Gabi Bădălău încerca să controleze viața fiului ei. De asemenea, ea spune că fostul socru nu a fost deloc încântat când a auzit că va deveni bunic.

„El și-a dorit foarte tare să mă prezinte familiei, pentru că… Gabi când a aflat că sunt însărcinată a venit la mine la ușă și m-a îmbrățișat. Am înțeles că a avut o discuție cu familia, cu tatăl. Tatăl lui de atunci nu a fost de acord cu copilul. Fostul socru nu prea a fost de acord cu copilul. Gabi și-a dorit foarte tare și într-un final cred că i-a convins. Pe 8 martie am fost invitată la un restaurant și acolo i-am cunoscut familia.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

„Mama a fost cea care a dictat pentru el”

Familia lui m-a plăcut. M-au plăcut, dar nu știu dacă m-au acceptat. După ce s-a întâmplat acum, eu cred că nu. Dacă într-adevăr mă acceptau cu sufletul în viața lor, cred că mă ajuta și pe mine și pe băiatul lor. Poate în sinea lor nu m-au dorit pentru copilul lor. Poate era și diferența de vârstă… Gabi m-a dorit! Ne iubeam! El nu a avut niciodată o legătură de iubire, poate doar de respect, cu familia lui. (…) Mama a fost cea care a dictat pentru el, pentru sufletul lui”.

„Eu nu l-am luat pe Gabi pentru bani, pentru că el era falimentat”

Mulți au crezut că artista s-a îndrăgostit de Gabi Bădălău pentru că avea o situație financiară foarte bună, însă ea spune că lucrurile stăteau, de fapt, altfel. Omul de afaceri nu ar fi avut atât de mulți bani cum se vehicula la vremea respectivă.

„Eu nu l-am luat pe Gabi pentru bani, pentru că el era falimentat în momentul acela. Nu eram doritoare să ies la restaurante. Poate lumea a crezut că l-am luat pentru bani. Nu am fost genul să mergem să facem cele mai luxoase vacanțe. Copiii au venit rapid în viața noastră. După nici o lună de relație a venit primul băiat. Ne-a ajutat tatăl lui Gabi. I-a cumpărat o casă în Bolintin. Eu mi-am urmat bărbatul și am fost trup și suflet pentru familie. I-am fost loială și nici nu cred că i-am ieșit din cuvânt. Datorită banilor pe care familia i-a pus la dispoziție lui Gabi, nimeni nu se mai înțelegea cu el. De multe ori i-am rugat să îi închidă robinetul”.

„Nu mai venea pe acasă, avea o amantă”

Claudia Pătrășcanu povestește că schimbarea comportamentului fostului ei soț s-a produs în momentul în care a început să primească foarte mulți bani de la familie. Gabi Bădălău începuse să lipsească mult de acasă și să nu mai fie interesat de copii. Potrivit declarațiilor făcute de Claudia, omul de afaceri avea și o viață dublă.

„Avea atât de mulți bani… banii îți iau mințile. Nu mai venea pe acasă, avea o amantă. Atunci eu ca și femeie aveam nevoie de el. Nu m-am căsătorit să trăiesc singură cu copiii. Era de negăsit. De când s-a născut al doilea copil s-a schimbat. Pleca de la 11-12 ziua și mai venea a doua zi la 5-6 dimineața. Un an de zile așa s-a întâmplat.

Acest divorț nu a vrut să mi se dea. Așa au început amenințări, presiuni. Copiii vor afla la un moment dat. (…) Mi s-a interzis să mai cânt. Pentru că femeile în familia respectivă nu muncesc. Am reluat activitatea în momentul în care el nu mai acorda importanță familiei. Am renunțat la foarte multe lucruri pentru iubirea pe care i-am purtat-o. De multe ori îl puneam pe el pe primul loc. Acum realizez că nimeni nu ne-a spus nimic un sfat bun”.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Ce să pui peste scrumbie înainte să o frigi pe grătar. Metoda prin care prepari cel mai delicios pește
FANATIK.RO
Ce să pui peste scrumbie înainte să o frigi pe grătar. Metoda prin care prepari cel mai delicios pește
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI