Înainte ca voturile din Consiliul de Eliminare de la Survivor România 2025 să fie citite, Cristian Marinescu a renunțat la amuleta care îi oferea imunitate și care îl putea salva. El i-a oferit-o lui Filip Mastică.

„Domnu Dan, eu joc la risc. Mulți ar fi folosit amuleta pentru ei, dar eu am spus de la început că nu am nevoie să-mi fac viața ușoară. Vreau o viață grea. O voi folosi pentru a-l ajuta pe Filip și pentru a-i face viața grea Vikingului”, a spus Cristian Marinescu în cadrul Consiliului de Eliminare de la Survivor România 2025.

Apoi, în urma voturilor oferite de colegii lui din Tribul Leoparzilor, Cristian Marinescu a fost nominalizat la duel. Iar Adi Coșeru, cel care deținea colanul de imunitate, a nominalizat-o pe Adina Gache să se dueleze cu amicul lui.

cristian marinescu survivor romania 2025 (3)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

După ce a spart urna destinului, Cristian Marinescu a avut ocazia de a-și schimba partenerul de duel. Astfel că el l-a ales pe Laurențiu Troancă, deoarece a spus că nu se poate duela cu o fată.

„Nu pot să mă duelez cu o femeie. Niciodată. Am nevoie de cineva egal cu mine, așa că voi merge la duel cu Laurențiu”, a afirmat concurentul din Tribul Leoparzilor.

La scurt timp după ce a fost eliminat de Laurențiu Troancă de la Survivor România 2025, Cristian Marinescu a oferit în exclusivitate pentru Libertatea o reacție, afirmând că pe insula din Republica Dominicană l-au încercat foarte multe sentimente.

„Sunt un bărbat curajos, căruia îi place să întâmpine noi provocări, dar și imprevizibile. Pe insulă m-au încercat tot felul de sentimente: de liniște, de calm, adrenalină dusă la maximum, supărare, frustrare, tristețe… Dar și sentimentul acela de a nu renunța și a merge mai departe. Am fost încercat de toate trăirile și toate sentimentele duse la extrem”, a spus Cristian Marinescu în exclusivitate pentru Libertatea, după ce a fost eliminat de la Survivor România 2025.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.