MENIU CAUTĂ
, de Sebastian Vizan

Cronică de film | „Avengers: Endgame”, finalul unei ere. Universul Marvel ne lasă cu un gust amar

Distribuie

Ne aflăm la finalul unei ere, ceva deloc îmbucurător. Supereroii cărora le-am ținut pumnii în ultimii 11 ani se reunesc pentru ultima oară pe marele ecran, pentru a-și răzbuna camarazii căzuți la datorie și a-și înfrunta fantomele trecutului. Ambițiosul „Avengers: Endgame” avea multe cerințe de bifat și impresionează din multe aspecte, dar nu este lipsit de probleme.

Regizat de fații Joe și Anthony Russo, „Avengers: Endgame” este cel de-al 22-lea film din Universul Cinematografic Marvel (MCU). În urmă cu un an, în „Avengers: Infinity War”, l-am văzut pe titanul nebun Thanos (Josh Brolin) strângând toate Pietrele Infinitului, cristale magice care îi conferă omnipotență posesorului. Cu cele șase roci, monstrul putea manipula: timpul, spațiul, realitatea, sufletul, mintea și puterea.

Odată ce le-a încrustat pe toate într-o mănușă, a pocnit din degete și – puf – au dispărut jumătate dintre vietățile Universului. Pe principiul „Scopul scuză mijloacele”, Thanos își dorea să reducă cu 50% numărul ființelor, pentru ca cele rămase să prospere, să se bucure în voie de resursele naturale, să depășească criza suprapopulării.

Titanul a reușit, iar printre victimele planului său se numără Spider-Man (Tom Holland), Doctor Strange (Benedict Cumberbatch), Black Panther (Chadwick Boseman) și multe alte nume sonore.

Acum, în „Endgame”, Răzbunătorii vor să pună mâna pe Thanos și să anuleze cumva toate pagubele produse, să-i readucă printre cei vii pe coechipierii căzuți și persoanele dragi. Scopul pare imposibil de atins, mai ales că depresia post-înfrângere îi trage pe toți în jos, dar protectorii Pământului trebuie să găsească o cale. Neapărat.

 

Thanos

Doar pentru cunoscători

Ca să nu citești încordat, dă-mi voie să te liniștesc: nu-ți voi strica nicio surpriză, nu voi da niciun spoiler, chiar mă voi abține de la a menționa fapte concrete. După 11 ani de așteptare (din 2008, când MCU a debutat cu „Iron Man”), meriți să rămâi mască la fiecare moment șocant pe care ni l-au pregătit regizorii, să râzi și să plângi alături de protagoniștii pe care ai ajuns să-i consideri prieteni.

În schimb, dacă ai văzut doar două-trei filme Marvel până acum sau dacă ești chiar la primul contact cu acest univers fictiv, dă-mi voie să-ți spun că „Endgame” nu este pentru tine. Judecat pe cont propriu, ca poveste de sine stătătoare, e un haos absolut. Nu-i pur și simplu o nouă aventură, ci mai degrabă capitolul final al unui serial cu 22 de episoade.

Se mizează masiv pe filmele anterioare, pe soluționarea unor conflicte vechi și pe împlinirea destinelor unor eroi aflați la sfârșit de carieră. Revizităm multe momente din titlurile anterioare, multe scene familiare, pentru ca Avengerii să-și înfrunte fantomele trecutului și să pună punct problemelor rămase nerezolvate. Chiar e finalul unei ere, cum am zis și mai devreme.

Nu-ți pot vorbi concret despre planul de acțiune schițat de protagoniști, dar îți promit că abordarea lor te va surprinde. Cei de la Marvel sunt conștienți de toate teoriile elaborate de fani în ultimul an și au ajustat tactica în așa fel încât să ne ia pe nepregătite. Le-a ieșit de minune.

Un Univers supraaglomerat

Din păcate, povestea e destul de încâlcită și atât de aglomerată cu personaje și misiuni diferite, încât la un moment dat poate deveni obositor de urmărit. Având în vedere că scenariștii au primit sarcina de a jongla cu zeci de supereroi, nu prea îi poți condamna pentru rezultat.

Totuși, aceiași oameni au scris și capitolul anterior – „Avengers: Infinity War” -, unde au avut pe masă tot atâtea personaje și au reușit să le dozeze mult mai inspirat. Au organizat totul mult mai clar atunci decât acum.

În ciuda problemelor structurale, „Endgame” e titlul cu mai mult suflet. E inferior dacă ne luăm după standardele redării unei povești, dar câștigă detașat la capitolul impact emoțional. Te simți de parcă urmărești o filmare cu rudele tale apropiate, când ești atât de absorbit de materialul video, încât nu prea îți mai pasă de neîndemânarea cameramanului sau de montajul amator.

Acțiune scăpată de sub control

Un mare minus, din punctul meu de vedere, e acțiunea. Deși scene de bătălie nu sunt multe, alea câteva cazuri livrează mai mult decât putem digera. Ecranul devine atât de aglomerat, încât nu știi unde să-ți mai îndrepți privirea. Pumni, șuturi și lasere pe fiecare centimetru pătrat din imagine, ca și cum o întreagă grădiniță și-ar ciocni păpușile între ele pe terenul de joacă.

Din fericire, astfel de lupte nu durează mult. Din totalul de trei ore, cred că vreo două și jumătate ni le petrecem ascultând dialog. Toate replicile sunt excelent gândite și reușesc să evidențieze latura umană a Răzbunătorilor, așa cum niciun alt film MCU nu reușise până acum. Totul e extrem de înduioșător, aproape fiecare citat fiind proiectat în așa fel încât să te răscolească sufletește.

Nu lipsesc nici glumițele fine cu care suntem obișnuiți, iar umorul e întotdeauna strecurat la momentul oportun. Nu prea ți-ar veni să glumești când miza e atât de importantă și situația – atât de complicată, dar un pic de comedie ne ajută să ne destindem și face timpul să curgă mai repede.

O ștafetă parcă predată la întâmplare

Un moment care m-a scos din minți vizează predarea ștafetei de către unul dintre veterani, pentru ca numele său și valorile pe care le reprezintă să dăinuie. Fără să detaliez, îi înmânează „moștenirea” cuiva cu care nu a avut vreodată cine știe ce relație, în timp ce urmașul logic stă pe tușă și privește întregul ritual.

Sunt convins că decizia asta absurdă se trage strict din tendința recentă a Hollywood-ului de a pune minoritățile pe un piedestal, chiar și atunci când bunul simț dictează altceva. Când vezi scena, vei înțelege la ce mă refer.

Gustul amar al despărțirii

În mare, „Avengers: Endgame” e o încheiere onorabilă a epopeii Răzbunătorilor. Toate semnele de întrebare rămase din filmele anterioare primesc răspuns, iar fiecare personaj principal are ocazia să strălucească în câte-un moment memorabil. Ne axăm mai mult pe regretele și ambițiile lor decât pe pumni și șuturi, ceea ce-i bine, pentru că scenele de acțiune sunt pur și simplu epuizante.

Te vei distra, întrista, amuza și înfuria, dar sentimentul general cu care cred că vei rămâne este amărăciunea. Nu doar pentru că îți iei adio de la unele personaje, ci mai ales din cauza felului în care te desparți de ele…

Marvel va continua să scoată filme cu Spider-Man, Black Panther sau Gardienii Galaxiei, dar și-a încheiat socotelile cu trupa Răzbunătorilor. Lumea asta fictivă nu va mai fi la fel.

„Avengers: Endgame” a avut premiera națională vineri, 26 aprilie.

Nota: 7,5/10

 

Citește mai multe despre Avengers și cronica de film pe Libertatea.

Comentarii