Sofia Vicoveanca, 78 de ani, a avut o copilărie grea, tatăl ei fiind prizonier foarte mulți ani la ruși. De mică, artista s-a implicat în treburile gospodărești, fiind de un real ajutor pentru mama și frații ei. Ca timpul să îi treacă mai ușor, cânta în timp ce lucra, reușind să îmbine utilul cu plăcutul. „O mătușă m-a descoperit, eram la țară. Mergeam la câmp și dădeam drumul glasului. Aveam 16 ani, eram bună de muncă. La țară, copiii încep mai repede munca.  Mătușa mi-a zis: „Nu trebuie să mănânci pâine de la coada sapei! Pleci în lume, dar să nu mă faci de râs!” Cred că nu am făcut-o de râs.

Cum a fost descoperit talentul cântăreței de muzică populară Sofia Vicoveanca. O mătușă a auzit-o cântând în timp ce se afla la muncile câmpului
Sofia Vicoveanca

La început, mama mea a fost supărată, a venit tatăl din prizonierat, am început viața de la zero și am plecat în lume la o altă mătușă care a avut grijă de mine la Suceava. Am început să cânt și am adus cântecul de acasă care nu era știut aici. Dumnezeu mi-a dat să fiu selectivă, nimeni ca mine și nici eu ca alții”,  a povestit, pentru Libertatea, Sofia Vicoveanca despre traseul său artistic.

EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro
Recomandări
EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro

“Cânt pe bune, cât mă mai ține glasul”

Cântăreața de muzică populară ne-a povestit cum își alege repertoriul: „Cânt nu ce se poartă, mai mult m-aș regăsi în cântecul doinit, mai tragic, dar e atâta amar în lume, încât nu pot să aduc în plus. Omul vine la spectacol ca să uite puțin din necaz, și merg și pe veselie. Tot timpul am căutat să aduc lucruri noi, neștiute. Eu cânt pe bune, cât mă mai ține glasul”.

Sofia Vicoveanca este foarte atentă să își protejeze corzile vocale, astfel încât să cânte impecabil când urcă pe scenă. Observând unele efecte neplăcute, artista a scos din alimentație anumite ingrediente. Așa că pe lângă pauzele vocale recomandate, artista are grijă și la alte aspecte.

„Beau apă plată, am scos tot ce e cu acid. Eu nu pot mânca primăvara ceapă verde cu caș, ceapa îmi distruge glasul, și nici ciorbă de fasole cu ceapă strivită nu pot mânca. Dar ceapa o folosesc călită, în salată pun, dar nu multă. Nu mănânc nuci, migdale, însă trăiesc așa de bine fără ele. Știu ce îmi trebuie și ce nu”, a adăugat Sofia Vicoveanca.

Foto: Sorin Cioponea

Google News Urmărește-ne pe Google News

Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
GSP.RO
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
FANATIK.RO
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Observatornews.ro
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli
HOROSCOP
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI