„Recunosc că abia aștept să vină Crăciunul, să vină Moș Crăciun. Chiar dacă mi-am făcut singură câteva cadouri, sper să vină și la mine Moș Crăciun anul ăsta.

Casa e pregătită, miercuri o să gătim și în seara de Ajun vom fi acasă, apoi vom merge într-o vizită, într-un cadru foarte restrâns.

Cum va petrece Oana Roman Crăciunul, după ce soțul ei a plecat de acasă. Cei doi s-au despărțit. „Chiar dacă mi-am făcut singură câteva cadouri, sper să…”

Cu siguranță va fi un Crăciun frumos, deoarece vom avea alături oameni dragi, oameni pe care îi iubim, o să fiu cu mama”, a spus Oana Roman pe contul său de socializare.

La începutul acestei săptămâni, Oana a anunțat că Marius Elisei a plecat de acasă.

„Practic nu am avut de ales. Nu a fost decizia mea, nu a fost dorința mea. Eu am făcut tot ce am putut, ce am demonstrat că pot, am făcut-o pentru noi ca familie, n-a fost de ajuns.

Am înțeles că nu se mai poate merge mai departe și o să-mi văd de drumul meu, atât din punct de vedere al vieții profesionale, cât și personale.

Cred că e cea mai bună decizie și cea mai corectă. Eu trebuie să mă concentrez să-mi văd de acest copil minunat pe care îl am și de viața mea”, a mărturisit vedeta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.