„Am fost vineri la înmormântarea Mălinei Olinescu. Am cunoscut-o acum mulţi ani de zile, pe vremea Şcolii vedetelor, când trăiam împreună bucuria şi oboseala filmărilor, când băteam ţara în lung şi în lat, când consideram „şuşe” nişte amărâte de spectacole în săli de cultură, care aveau însă un standard de calitate. Am cunoscut-o pe Mălina prin vocea ei inconfundabilă, i-am cunoscut bunul simţ, modestia, dar şi succesul! Vineri am evitat să îi cunosc… tăcerea. Din motive personale, vineri am evitat chiar şi să o văd. Dar am fost acolo, lângă ea, ca toţi ceilalţi. Şi am văzut… spectacolul”, a scris Dana Mladin în editiorialul posta pe jurnalul.ro.
Ea a ţinut să împărtăşească experienţa prin care a trecut la înmormântarea Mălinei, acolo unde un amestec de emoţii a năpădit-o: „Presa e şi ea pe poziţii. O femeie se chinuie să facă poze cu telefonul şi cade de pe un cavou. Alţii, ca să ajungă mai în faţă, dau peste florile plantate pe morminte sau peste troiţe. Nu contează decât să ajunga în faţă, la coşciug. Încet, dar sigur. Câtorva vedete li se cer autografe. Şi bani… Acum văd care dintre cei care au asistat la înmormântare sunt, de fapt, cerşetorii locului. „Daţi-mi şi mie un milion măcar” – asta mi se pare peste orice aşteptare! Or fi şi înmormântările pe categorii? Asta o fi fost considerată una de rang inalt? Dumnezeu ştie…
A doua zi merg, ca în fiecare week-end, la mormântul surorii mele. „V-am văzut aseară la televizor, la Mălina!” – îmi spun lucrătorii din cimitir. Am devenit brusc o vedetă pentru ei. Deduc că a fost „un spectacol” cu audienţă…”