De Dana Aramă,

„Dacă vrei să faci și carieră, și bani, nu poți să stai acasă și să speli vasele!! Adică n-aș vrea să se supere nicio doamnă pe mine, dar eu sunt o altfel de femeie. De carieră. Eu am ales altceva!”, a declarat Anamaria Prodan la emisiunea Vorbește lumea, de la Pro TV.


În cadrul aceleiași emisiuni, impresara a mărturisit că nu a petrecut nicio vacanță doar împreună cu soțul ei, antrenorul de fotbal Laurențiu Reghecampf. Ea a explicat că tot timpul alături de ei au fost și copiii.

„N-am avut niciodată o vacanță doar cu Laurențiu. Întotdeauna am mers cu copiii și mi-e foarte drag sa merg cu copiii. Când erau mici îmi era drag că erau mici, acum sunt mari și mă mândresc cu ei. Nu ne place să mergem singuri. Acum tragem noi de ei, că suntem bătrâni, dar încă îi mai obligăm”, a spus vedeta.

Anamaria Prodan, în vârstă de 46 de ani, este cunoscută publicului larg ca impresară și vedetă de televiziune.  Este mama a două fete, Rebecca și Sarah, din mariajul cu baschetbalistul Tiberiu Dumitrescu, cel care i-a fost primul soț.

De asemenea, vedeta mai are un băiat, Laurențiu sau Reghe Junior cum este  cunoscut băiatul, pe care  îl are cu actualul său soț, antrenorul de fotbal Laurențiu Reghecampf. Acesta din urmă are și el un fiu, Luca, dintr-un mariaj anterior.


Citește și:

DATE OFICIALE | Peste 47% din maşinile Poliţiei Române şi-au depăşit norma de casare de două ori! Poliţiştii încă pleacă în misiuni cu Dacii 1310, Solenza şi autospeciale ARO fabricate în anii 90!

În 2005 mergea la "Din Dragoste", după ce își înșelase soțul cu 2 bărbați. Uluitor ce s-a aflat acum, după 14 ani VIDEO
GSP.RO

În 2005 mergea la "Din Dragoste", după ce își înșelase soțul cu 2 bărbați. Uluitor ce s-a aflat acum, după 14 ani VIDEO