„O bună prietenă mi-a zis la un moment dat de acest val de evenimente în lume, n-am băgat-o în seamă, după care m-am trezit cu doi copii care au aflat că mă ocup cu organizarea de evenimente și mi-au spus să le aducem o trupă Kpop. O ce?”, își amintește organizatorul de evenimente Dumitru Sohan.
Crescut în anii ‘90, pe timpul boomului de trupe de băieți de peste Ocean, a început să priceapă fenomenul. Doar că valul nu mai venea din SUA, ci din Coreea de Sud.
„La nivel global, Kpop-ul este la ora actuală ce știam noi cu BSB, NSync, New Kids on the Block, dar în România nivelul este mai mic. Publicul nu mai e chiar atât de tânăr, ca acum opt ani. A început să se extindă fenomenul și am început să văd și persoane după o anumită vârstă sau copii care vin cu părinții. Dar cu preponderență sunt tineri, adolescenți”, a spus organizatorul pentru Școala 9.
Au trecut deja opt ani de când a adus prima trupă coreeană în România – LedApple. Abia atunci a înțeles dimensiunea fenomenului.
„Nu credeam că de la Michael Jackson încoace mai există așa ceva. Imaginați-vă că atunci când a venit trupa la aeroport, au fost în jur de 600 de copii acolo. Cei de la aeroport nu știau ce s-a întâmplat fiindcă s-au trezit cu sute copiii care au început să strige. Și pentru mine a fost un șoc”, povestește Sohan.
Când vine o trupă în România, are și întâlniri cu fanii. „Nu vă puteți imagina ce reacții au, mă uitam și vedeam acel fan al lui Michael Jackson de pe vremuri, tremurau, țipau. E un public frumos, copii cărora le place această muzică”, mai spune Dumitru Sohan.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/08/shutterstock1555791008-1024x683.jpg)
30 de ani de K-pop
În 1992, Seo Taiji and Boys, o trupă formată din trei membri, făcea ceva nemaivăzut la televiziunea sud-coreeană: punea versuri în coreeană, pe muzică pop europeană, hip-hop afro-american și rap. Totul pe o coregrafie specială. Atunci s-a născut genul ce astăzi a creat o cultură la nivel global: dans, muzică, filme, modă și cosmetice, un stil de viață.
Toate aduc mulți bani la bugetul de stat al Coreei. Cea mai cunoscută trupă azi, BTS, a câștigat 5 miliarde de dolari în 2019 și este evaluată, ca business, cu o valoare de piață de 0.3% din PIB-ul țării, potrivit site-ului Thomann. Acum o lună membrii trupei au anunțat că se vor concentra în următoarea perioadă pe cariere solo, iar asta a dus la o scădere de 1,4 miliarde de dolari a acțiunilor agenției care se ocupă de ei.
Din România, stau cu ochii pe tot ce se întâmplă pe scenele din Seul Elena, Delia și Alexandra, parte din echipa site-ului K-pop România. În fiecare zi, pe axa Cluj-București-Brăila-Seul, adună știri despre vedetele din industria coreeană care au fermecat o lume.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/08/elena-768x1024.jpeg)
„Mă face să mă ridic din pat și să dansez”
Elena (17 ani) a început să asculte muzica din 2017, când încă nu era așa de populară. „La un moment dat, am găsit un videoclip în care se spunea că limba coreeană se aseamănă cu româna și am fost intrigată. Odată ce am intrat pe videoclip mi s-a părut wow!, chiar seamănă, chiar dacă nu au același sens cuvintele. Acolo mi-a atras atenția o piesă – Call me baby, de la EXO, pe care am ascultat-o și am adorat-o”, își amintește fata.
Atunci se considera „singura fană K-pop din România”, nu știa de alți adolescenți cu aceeași pasiune. În cinci ani însă, s-au adunat mii de tineri români care merg la concerte, le citesc articolele și ascultă muzica făcută în inima Asiei.
Ce o atrage la acest gen? „Mă face să mă ridic din pat și să dansez, chiar dacă nu știu să dansez”. Apoi, îi place și să scrie despre poveștile cântăreților și ce se întâmplă în showbizul coreean. Într-un an de colaborare cu Kpopro, a scris 800 de articole. În plus, se uită și la filme – adunate sub umbrela K-drama.
Squid Game, de exemplu, a ajuns în sute de milioane de case din 94 de țări, inclusiv România, ridicând și îngrijorări că ar fi un film prea violent pentru copii și adolescenți.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/08/alexandra-682x1024.jpeg)
Seriale în care „vezi un sărut abia în episodul 13”
Elena este mai degrabă fană a genului romance. „Coreenii se bazează în K-drama romance pe relațiile emoționale, nu pe cele fizice. Într-un serial coreean dacă vezi un sărut în episodul 13 e wow pentru fani. Se bazează pe cum construiesc relațiile emoționale, nu direct fizic și înșelat”, explică tânăra care crede că majoritatea filmelor coreene vin cu un mesaj pozitiv și o lecție de viață.
„Sunt diferite de serialele de dragoste americane. K-dramele se concentrează mai mult pe relația dintre două persoane și se străduiesc să construiască ideea de iubire, e o poveste mai pură despre dragoste și sentimente. În serialele americane vedem multe scene erotice, persoane care se înșeală”, o completează și colega ei, Alexandra. Fata are 20 de ani, e din Brăila, și de la 15 s-a îndrăgostit de muzica BTS, când, crede ea, încă nu erau așa de cunoscuți în Europa.
„Eu am încercat să învăț limba coreeană singură și n-am putut. În orașul meu, Brăila, nu am găsit din nefericire profesor și am rămas doar la sistemul de bază, la alfabet. Dar o să continui să învăț. Pe lângă limbă pe mine m-au atras tradițiile din Coreea de Sud. Pe blog tot am scris articole despre Crăciunul sau Halloweenul din Coreea de Sud”, spune Alexandra.
Este o cultură mult mai pudică și în opinia Elenei. „Am făcut un articol despre o artistă de 17 ani care a fost îmbrăcată de un stilist și hainele erau mai nepotrivite pentru vârsta ei. Coreenii au reacționat într-un mod negativ, au spus că stilistul ar fi trebuit dat afară, iar românii spuneau că e foarte OK îmbrăcămintea. Avem standarde diferite”, spune clujeanca.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/08/delia-1024x1018.jpeg)
Postere și dansuri
Delia Crișan (19 ani) a mers mai departe cu pasiunea ei și face în timpul liber și dansuri K-pop la unul dintre studiourile din București. Când fac, de pildă, coregrafii ale trupei BTS, sunt atât de mulți că nu mai au loc în sală. „Sunt niște concursuri de dans unde vin oameni din România care învață coregrafii, se numesc K-pop cover dances, fiindcă în general fiecare melodie are coregrafia ei. În fiecare an parcă vin din ce în ce mai mulți oameni. Chiar eu mă gândeam că m-aș alătura unei trupe”, spune Delia, care de pe la 15 ani a descoperit muzica și de atunci pasiunea a tot crescut.
Pe pereții camerei are postere, își cumpără și albume care au și ele fotografii cu artiștii pe care le colecționează. În plus, dacă îți cumperi albumul, participi la o tragere la sorți în urma căreia poți câștiga o întâlnire cu trupa. Evident, șansele sunt una la sute de mii, dar Delia nu-și pierde speranța.
Moda coreeană îi inspiră și vestimentația și acum se gândește să studieze chineza la Facultatea de Literatură și Limbi Străine de la Universitatea din București. „Chiar m-a împins să continui drumul meu înspre cultura asiatică”, spune fata care visează și să ajungă în Coreea la un moment dat.
Articolul complet despre fenomenul K-pop în România, pe Școala 9.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2cd96b6319e816b58293904327875020.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a57a217653c94b9e5283595ea068becb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_539861709a48493e45c2b234ee9829bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4e73cd218a1107f4950fa62dbc2e9206.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e2dc9ebbe64267a518ed88a0aa1e8d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0ce8a0f7aa85e3dfb6b0a2d15e04cd6c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_51d79b503709327212206eab7e4158f5.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c93a0548acde38c79d398221fa38bcb2.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_ea48cdb728b4d42e7dd54c8453713add.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_36b135ac6424bc9f4169fdc79251f506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ccf110d56050531b1e8fee52105736dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_8dacdaeca23bbd0a3bfdd3f8e159682f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_4e57979eaf3636358747584802ba87a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7e936fdbb4a25bd9ec923675e0e29a95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_032ace652625d0c873d399401f9d1ee4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_edf4d0187c98d248a23f15f70a888db7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b300e57ca2b531de91ff19e98f2e7b7b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_36909b0c8d06d1c07c1a5eae7e8992c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_099fb3c053bef896fff1157a95dbf95d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5eaac5dd5a1a170321f29e0f20fe3e9d.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_ee0474c464a0710137e1581d11967fac.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3463a5387082c3dbd01c18264d64ba5b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bataie-centrul-vechi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/whatsapp-image-2026-05-22-at-17-15-57-2-1.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/04/tom-hardy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dan-negru-2.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ca80998db4a3dfcb9ab1fc8fea601b0f.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_e05e8dba15f5992ed30b82005e8d8610.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/cristian-tudor-popescu-si-a-enervat-cititorii-dupa-ce-a-spus-ca-nicusor-dan-este-prost-si-inapoiat-mintal-e1772831843707.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/01/hepta4770859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-23-mai-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tren-supraaglomerat-in-elvetia-scaled-e1779458903606.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/geanta-bebelusului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/o-gramada-de-pepeni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sos-pesto-pe-un-fund-de-lemn.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-aude-un-bazait-in-prize-sau-intrerupatoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/usa-cuptorului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zebra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/preot-constantin-necula-la-pitesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/primul-salvator-martor-ajuns-liftul-cazut-cu-7-oameni-ministerul-transporturilor-povesteste-ce-a-vazut-1-e1779480873477.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/masina-de-lupta-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/pilotul-roman-care-a-doborat-o-drona-in-spatiul-aerian-din-estonia-a-fost-decorat-de-radu-miruta-si-conducerea-mapn-8-e1779470216365.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/slugarnicie--foto-ilustrativ-shutterstock1147812536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-nicusor-dan-are-un-an-de-mandat-si-nu-a-schimbat-sefii-sri-si-sie--ludovic-orban-este-impachetat-de-serviciile-secrete-e1778474160433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sondaj-parlamentare-psd-pnl-aur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/transparenta-banilor-ong-urilor--foto-ilustrativ-shutterstock-gemini2.jpg)
ClaraM 07.08.2022, 23:50
Eu trăind în Italia de multi ani am descoperit k-pop și dramele coreene cu multi ani în urma, cam vreo 15. Nici în Italia pe atunci nu prea era cunoscut fenomenul (eram pe un forum vrea 20, 30 de persoane active și cam toate se plângeau ca nu erau înțelese, ca sa nu mai vorbesc de lipsa concertelor.. 0) Acum sunt la moda grupuri ca BTS sau Exo dar pe atunci am început cu Super junior și SHINee și recunosc ca am rămas fidela acestor doua grupuri (dar imi plac și SuperM si NCT).
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.