La începutul acestei săptămâni, în timp ce afară ploua, fosta prezentatoare TV a mers să-și ducă fetele la cursuri, însă din cauza lucrărilor care au loc în București, dar și în jurul orașului, a parcurs o distanță de 15 kilometri în aproape o oră și jumătate.

Internauții, deranjați de postarea făcută de Gabriela Cristea

Deranjată de timpul mare petrecut în trafic, Gabriela Cristea a făcut o postare pe Facebook în care se plângea de ce a pățit.

„Bună dimineața de luni! Astăzi am făcut până la școală o oră și 20 de minute, pe un traseu de maximum 14 minute în mod normal. Gândul de luni: m-am cam săturat să fac parte din generația care se sacrifică pentru orice și mi se pare rușinos că pare că extindem generația de sacrificiu până la stră-strănepoții mei”, a scris vedeta în mediul online.

Postarea a adunat rapid mii de like-uri și sute de comentarii, însă cei mai mulți dintre internauți au pus-o la zid pe Gabriela Cristea și i-au spus că ar fi trebui să aleagă alt mijloc de transport, pentru a se mișca mai rapid.

„Dacă aveai 14 minute de mers pe jos, nu înțeleg de ce nu ai făcut-o, dar în ziua de astăzi majoritatea părinților aleg să își ducă copilul până în bancă cu mașina, dacă s-ar putea. Nu sunt răutăcioasă, dar mai învățații și altfel de rutină”, „Dacă e așa aproape, nu puteți merge pe jos? V-ați născut în mașină?” și „Dacă ne-am văita toți cu problemele pe care le avem, oare ce s-ar întâmpla? Așa este când unii fac bani din orice, nimic postează” au fost doar câteva dintre reacțiile fanilor.

Gabriela Cristea în emisiunea „La Măruță”Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

Cum le-a răspuns vedeta fanilor ei

La aproximativ 24 de ore de la postare, fosta prezentatoare TV a revenit cu un alt mesaj, prin care le răspundea răutăcioșilor. Iată mai jos postarea integrală făcută de Gabriela Cristea pe Facebook:

„Uneori sunt șocată de răutatea oamenilor… Am făcut ieri o postare despre faptul că am parcurs un traseu de 15 kilometri, la ora 7.00 dimineața, în aproximativ o oră și 20 de minute cu mașina, ca să-mi duc copiii la școală. Comentariile pe care unii le-au făcut sunt efectiv de noaptea minții. Să-mi spui că ar trebui să duc copiii pe jos în fiecare zi cu ghiozdanele în spinare 15 kilometri… e clar că nu aveți noțiuni despre timp și distanță.

Sau să-mi recomanzi să folosesc metroul, când din Corbeanca până în Pipera, pe Iancu Nicolae, nu există decât șantierele pentru construirea metroulului, care înaintează cu viteza melcului și cu care promit să mă plimb atunci când se vor deschide, în contul zilelor de astăzi, când traficul este infernal.

Bine, 15 kilometri cu doi copii mici și cu ghiozdanele în spate îi parcurgi cam în trei ore… Dar asta este o altă discuție despre care nu vreau să comentez mai mult, vizavi de ideile «deștepte». Mi-au mai fost sugerate și mijloacele de transport în comun. Ar trebui să schimb două autobuze, iar între autobuze ar trebui să mai merg cam 1 kilometru pe jos, ceea ce ar crește cu mult timpul. Autobuzele vin când vor ele și circulă fix în același trafic infernal pe DN1.

Ca să mă fac înțeleasă, cu postarea de ieri am vrut doar să atrag atenția că atunci când se fac lucrări, nu se iau și măsurile necesare pentru fluidizarea traficului în toate condițiile meteo. Am uitat să specific că ieri ploua moderat.

Mi-au mai spus câțiva că ar trebui să mut copiii la școli mai aproape de casă. Da, este o soluție, dar școala la care merg fetele mele, cel puțin în teorie, nu este atât de departe de casă. Am ales să duc copiii acolo pentru că este o școală cu predare intensiv în limba engleză. La școala cea mai apropiată de noi, care este cam la 6 kilometri de casă, se face o singură oră de engleză pe săptămână.

Bine, mi-a mai spus cineva că ar trebui să mă mut mai aproape de școală, că doar banii la mine cresc în copac și îmi permit să-mi cumpăr o casă pentru fiecare nevoie a mea. Concluzia mea e simplă: cred că înainte să mă judecați pentru alegerile pe care le fac, ar trebui să stați măcar 5 minute în papucii mei. Hai să avem o zi fabuloasă”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.