Cuprins:
După o perioadă în care a preferat să stea departe de ochii curioșilor, George Burcea a vorbit despre relația pe care o are cu cele două fiice ale sale, Ella și Clara, pe care le are din căsnicia cu fosta sa parteneră Andreea Bălan. Actorul a recunoscut că pe măsură ce fetițele cresc, încep să îi adreseze întrebări tot mai complexe, inclusiv despre separarea părinților lor.
„Toată lumea e bine, nu s-a schimbat nimic în viața personală. Bine că suntem sănătoși. Cu fetițele m-am întâlnit cred că acum o săptămână. Mergem să mâncăm, să ne jucăm, ne împărțim programul cum putem, în așa fel încât să nu simtă lipsa mea din viața lor. Să știi că s-au obișnuit cu acest lucru, mai ales cea mare care are nouă ani, care e destul de mare să înțeleagă și să-mi adreseze multe întrebări: ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat. Cu siguranță timpul și vârsta își vor pune amprenta și vor înțelege din ce în ce mai bine. Nu sunt nici primul, nici ultimul om divorțat. Poate nu e o situație ideală, dar e o situație cu care se confruntă mulți oameni.
Acum câteva săptămâni m-au întrebat și ce meserii am mai avut. Le-am zis că am fost barman, ospătar, marinar. Cea mică a zis că am fost pirat. Au tot felul de întrebări, ce fac la filmări, cu cine mă întâlnesc, de ce plec la Arad”, a povestit George Burcea, potrivit cancan.ro.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/08/george-burcea-si-viviana-sposub-1.jpg)
Cum reușește George Burcea să rămână autoritar în fața fetițelor sale
Actorul a povestit cum reușește să rămână autoritar în fața fetițelor sale. George Burcea se bucură că are doi copii foarte înțelegători și cuminți.
„Eu am crescut mai mult cu cea mare, o luam la teatru, la repetiții, cu cea mică am apucat să stau doar un an până să se întâmple acel moment, dar sincer nici nu contează atâta timp cât sunt sănătoase și încercăm cumva să recuperam timpul. (…) Am reușit să impun respectul în fața lor cu o modalitate personală. Nu ne certăm sau alte lucruri, dar atât fac: hmm, hmm! În acel moment, ele știu că e suficient”, a declarat actorul care a jucat în serialul „Wednesday”.
Ce spune actorul despre relația cu Viviana Sposub
Dacă pe plan familial lucrurile sunt bine așezate, în ceea ce privește relația cu Viviana Sposub, George Burcea a fost rezervat în declarații. A subliniat însă că amândoi își respectă spațiul personal și își gestionează propriile responsabilități.
„Viviana e foarte bine, nu știu dacă plecăm în vreo vacanță. Eu le am pe ale mele, ea – pe ale ei. Nu ne facem planuri de vacanță”, a spus actorul.
George Burcea joacă în filmul românesc „Miorița. De la capăt”
Pe lângă viața personală, George Burcea s-a concentrat intens pe cariera sa. Actorul a muncit din greu pentru un nou proiect cinematografic care va fi lansat în acest an. Filmul „Miorița. De la capăt” îl aduce din nou pe marile ecrane, iar George este entuziasmat de revenirea sa în cinematografele din toată țara.
„Am terminat filmările pentru noul filmul, «Miorița. De la capăt», care o să apară în cinematografele din România. Pe 9 și 10 vom avea o vizionare privată. De când m-am întors de la Arad, Timișoara, am dormit, îmi place foarte mult să dorm. M-am odihnit după filmări. Filmul o să vă surprindă. Dacă anul trecut l-am jucat pe Alexandru Ioan Cuza, anul acesta îl joc pe Ungureanu, din balada «Miorița». E un lungmetraj făcut în regia lui Călin Coman, din Arad, care va surprinde pe toată lumea”, a încheiat George Burcea.
Actorul își împarte timpul între viața de tată dedicat, cariera sa artistică și relația cu Viviana Sposub, păstrând un echilibru între toate aceste aspecte ale vieții sale.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_82784f463ab4ca5b58008f8ca5a45ba1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_475684ce2d51cbddfac47b94bbcfcca2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4ca81db85499ed11ecc3a194044b240b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_02f8bcb56a833cc6e34960c5e138ff56.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f123ff0b3e6e9fa134344f2facff75c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c2b4f02e377bd06ee9f7726e455cf4d6.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_70a8007b94baab1dffe1ff66c1f15b96.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ba548873b3b8eed7d484821be5fd05c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_4d6835ea95c163693f1c4d29f0f2fe6d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_f90a94ba1c290d21500eb18aa8c2105d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d907f9232c014b7c23fefd5fe2d44f7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_ecba1f666724712e8d34ab19e659b72a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_beba27524092ae0f8ad078540effaa3d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_74f5928c322a7bc1c2e935d2bcb0c03f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_a3c15e451a0846501b5541eaeb448f07.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3389d9d2cf2b469e6ab46aff3ef60c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5dacf3edf24b1d45ec6ef615b0e55810.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_a29f553289a63ec42b5f3106b6295c98.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_0b1e0d735e091a46de36beeb8c88c6c5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_853897769d5db7a3b932509916f87ddb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c9646ad6c2d5657ee18465e364b372ab.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/george-burcea-12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1b003574d006ac380f380ffd04e05dfc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_9524e36352594a03bc9f369abd746b90.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/marian-vanghelie-a-fost-trimis-in-judecata-de-dna-in-dosarul-economatul--acuzatiile-pentru-fostul-primar-din-sectorul-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cod-galben-ploi-avertizare-meteo-11-mai.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/02/adrian-sina-anca-serea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/andreea-antonescu-nu-a-fost-prezenta-la-nunta-andreei-balan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2f2f8687fcd2e2e79a102b3e5f77f081.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_85c7f8009f659ab568ff10847468c5b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-si-george-simion-au-fost-adversari-in-turul-doi-al-alegerilor-prezidentiale-din-mai-2025-e1778485715179.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-nicusor-dan-are-un-an-de-mandat-si-nu-a-schimbat-sefii-sri-si-sie--ludovic-orban-este-impachetat-de-serviciile-secrete-e1778474160433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/salata-greceasca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/produs-vandut-kaufland.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/hantavirus-tenerife-nava-hondius-carantina-oms.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/medicamente-de-slabit-fenomenul-mounjaro-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/hantavirus-teste.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cand-e-bine-sa-te-speli-pe-dinti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-logodna.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bonsai-ingrijire.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/curiozitati-despre-europa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/roman-ucis-marocan-belgia-lupte-strada-localnici-politie-romanii-se-tem-razbunare-e1778484566372.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/frig-ploi-grindina-vijelii-inundatii-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bani-moneda-a-romaniei-bancnote-in-lei-romanesti-de-diferite-denominatiuni--foto-profimedia-e1777304208377.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/foto-bun-sigla-35-ajuta-copiii-1-2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-in-parlament-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/george-simion-protest-aur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-motiune-de-cenzura-foto-inquam-photos-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-sorin-grindeanu-e1778268852494.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.