”Veniţi la finala din 26 decembrie? Da? Cine aduce vinul şi cozonacii? Eu aduc nişte pălincă şi cârnaţi! Chiar dacă miros, nu se vede la televizor, ne facem de cap!”, glumeşte Bartoş într-una din pauzele publicitare cu o tânără din public în timp ce mănâncă o banană.
După ce termină de ”organizat” seara finalei, prezentatorul concursului îşi îndreaptă atenţia spre Marius Moga, cel căruia, cu doar un minut înainte, uitase să-i ceară părerea despre unul dintre concurenţi. ”De ce n-ai ridicat două degete, ca la şcoală, dacă tot vroiai să vorbeşti”, îl ceartă, în glumă, Bartoş. Moga răspunde timid ceva, dar tot Pavel are ultimul cuvânt. ”Stai jos, ai nota 4! Eu am 5”, spune el.
Începe live-ul, prompterul se blochează pentru un moment, dar Pavel nu are nici o problemă. Improvizează la greu, dar o face cu talent şi, din nou, reuşeşte să aducă lumea aflată în studioul de la Buftea în delir. Urmează să cânte Cătălin Dobre, unul dintre băieţii din echipa lui Smiley. În timpul filmuleţului de prezentare, tânărul dă dovadă de un calm desăvârşit, schimbând şi câteva glume cu sexy-dansatoarele aflate pe scenă, lângă el.
Mai vine o pauză publicitară. Brenciu începe să îşi intre în formă şi face schimb de ”înţepături” cu Bartoş. Amândoi râd, lumea uită să mai iasă din studio la o ţigară captivată fiind de schimbul de replici, de-a dreptul savuros, dintre cei doi care nu cruţă nimic în ”războiul” vorbelor. Lupta dintre cei doi e privită, de pe margine, cu un zâmbet încântător, de Loredana care, evident, se pudra spre amuzamentul lui Smiley care, din spate, o imita. Brusc, lângă Smiley, aflat sub ”supravegherea” vigilentă a iubitei sale, Laura Cosoi, apar câteva puştoaice din public care îi cer, cu glas timid, câte un autograf şi, spre bucuria lor, îşl şi primesc.
”Intrăm în 30 de secunde. Toată lumea la locurile lor! Moga!!! Unde e Moga?”, se aude în platou. Într-un final, apare şi Marius Moga, se aşează pe scaunul lui şi reîncepe live-ul. Vine la rând unul dintre concurenţii din echipa lui Horia Brenciu. Vedeta, în timpul filmului de prezentare a lui Daniel Max Dragomir, se repede la acesta şi îi şopteşte câteva ultime indicaţii, iar show-ul reîncepe. Şi nu numai pe scenă, ci şi pe scaunele antrenorilor. Brenciu pare să fie, după cât se agită, la un milimetru de infarct, dar totul se termină cu bine spre satisfacţia juratului-antrenor care, la sfârşit, aplaudă încântat şi mândru prestaţia concurentului.
Ultima pauză publicitară înaintea ştirilor le face pe fetele din public să se frământe. Urmează să apară pe scenă favoriţii lor, Ştefan Stan şi Dragoş Chircu. Apariţia primului pe scenă se lasă cu aplauze şi câteva priviri galeşe de la puştoaicele aflate mai aproape de scenă. Evident, evoluţia lui a fost aplaudată frenetic de public, iar întrebarea Loredanei, transformată în purtătoarea de cuvânt a femeilor din studio, le lasă pe toate cu gura căscată. ”Te epilezi pe piept?”, întreabă Lori şi, spre fericirea fetelor care şi-l imaginează pe Ştefan ca Făt-Frumos, răspunsul e unul negativ şi aduce chicoteli discrete în rândul lor. Apariţia lui Dragoş Chircu nu e cu nimic mai prejos. Dacă ar fi apărut Superman în persoană pe scenă nu s-ar fi oftat atât. ”Vreau să fiu Lois Lane, răpeşte-mă”, părea să spună privirea unei fete din gradena aflată în stânga scenei. Normal, prestaţia lui Dragoş, una impecabilă de altfel, a fost la fel de apreciată ca şi cea a lui Ştefan.
Momentul recitalului dedicat Mălinei Olinescu a fost unul de senzaţie. În sală se puteau vedea capete plecate, lacrimi şterse pe furiş şi priviri triste aruncate în stânga şi-n dreapta. Brenciu e în lacrimi, abia mai poate cânta. E salvat de Loredana care reuşeşte să acopere versurile şi de pauza publicitară. Machiajul lui Horia trebuie refăcut şi, odată cu noua pudră de pe faţa lui, îi revine şi zâmbetul şi chiar schimbă din nou câteva glume cu cei aflaţi în spatele scenei.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.