Cristina Ciobănașu a fost adoptată de Ruxandra Ion, celebra producătoare de televiziune. În urmă cu ani de zile, aceasta a fost cucerit de actrița care pe atunci era doar o fetiță. A ținut-o în casa ei, a trimis-o la cele mai bune școli, i-a devenit mamă adoptivă.

În tot acest timp, Cristina Ciobănașu a ținut legătura cu mama biologică, cu fratele, cu familia ei. Vedeta a declarat în diferite interviuri că are o relație specială cu mamele ei, amândouă o ajută, de la amândouă primește sfaturi pe care de fiecare dată le ia în considerare.

Chiar în urmă cu câteva zile, de sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena, Cristina Ciobănașu a avut parte de o întâlnire emoționantă. Ea s-a văzut cu părinții ei biologici, cu fratele Tudor, la întâlnire participând și Alex, partenerul ei care e stomatolog. Pe Instagram, tânăra actriță a postat mai multe fotografii, dar și un scurt mesaj.

Cristina Ciobănașu: „M-am bucurat enorm că ne-a vizitat și tata”

„Numai sărbătoriți la noi în familie, așa că am petrecut timp de calitate împreună weekendul ăsta, dacă tot ne-am reunit cu această ocazie”, a transmis Cristina Ciobănașu. Și a continuat: „Am avut în agenda celebrărilor o doamnă (chiar pe mama), pentru că da, este o Elena veritabilă😌

Și am avut și un Constantin (al doilea prenume al lui Tudor), ca să fie totul ca la carte✔️ Ah, și ca să fie totul complet, m-am bucurat enorm că ne-a vizitat și tata, iar echipa a fost în formulă completă😍 La mulți ani, dragilor! Vă iubim tare mult”.

cristina-ciobanasu-si-mama-biologica-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Cum se înțelege Cristina Ciobănașu cu cele două mame ale sale

De multe ori, Ruxandra Ion și mama biologică a Cristinei Ciobănașu s-au întâlnit. Au o relație foarte bună de dragul actriței. „Cum am mai spus, sunt un om foarte norocos. Am primit mai multe decât mi-aș fi putut dori vreodată. Întotdeauna am spus că pentru mine, cele mai importante lucruri în viață sunt familia și prietenii. Dar să ai două familii… asta e extra.

Cât despre viața cu două mame, pot să spun că primesc de două ori mai multă iubire, de două ori mai multă grijă, de două ori mai multe sfaturi, de două ori mai multe confirmări și așa mai departe.

Cum ar putea să nu fie minunat? Le iubesc la fel de mult pe amândouă, însă relaționez diferit cu fiecare dintre ele. Mai dificil e atunci când se întâlnesc și mă pun amândouă la colț… De fiecare dată pierd teren în fața lor”, a declarat ea într-un interviu pentru revista viva.ro.

Timp de doi ani, Cristina Ciobănașu a fost nevoită să stea departe de mama ei, chiar în pandemie. Aceasta a lucrat în străinătate și și-a văzut mai rar fiica. „Chiar dacă nu ne vedem față în față atât de des pe cât ne-am dori, vorbim la telefon, și atunci când ne revedem, o facem cu aceeași căldură ca și cum ar fi fost acolo mereu. B

Bineînțeles că ne-ar fi fost mult mai ușor să punem de-o vizită dacă nu ar fi lucrat în altă țară, dar suntem bucuroși că măcar e sănătoasă”, spunea actrița în iunie 2021.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.