Imagini din vacanța familiei Măruță în Dubai. Au mers la o biserică ortodoxă română în noaptea de Paște

Comentează
Arhiva foto

Imagini din vacanța familiei Măruță în Dubai. Anul acesta, Cătălin Măruță, Andra și cei doi copii ai lor, David și Eva, petrec Paștele la mare depărtare de România, chiar în Dubai, în Emiratele Arabe Unite.

În urmă cu câteva zile, întreaga familie s-a îmbarcat într-un avion cu destinația Dubai. În alți ani, familia Măruță obișnuia să petreacă sărbătorile pascale fie alături de cei dragi, fie Andra avea mai multe cântări, iar Măruță prezenta diferite evenimente.

Acum, ei au decis să ia o pauză de la viața lor profesională și să se bucure de momente speciale, în familie, de o vacanță de neuitat în Dubai. În primele zile s-au relaxat la soare, la plajele de lux, iar în noaptea de Înviere au avut un program special.

Cătălin Măruță, Andra și copiii lor au mers la o biserică ortodoxă română în noaptea de Paște. Mai mulți preoți români au ținut o slujbă în Dubai. Prezentatorul de la Pro TV a filmat momentul când Andra și copiii lor au luat lumină, iar apoi au ciocnit ouă colorate.

„Hristos a înviat!”, le-a transmis Andra și Cătălin Măruță fanilor lor. „Și chiar am câștigat! Am avut oul cel mai tare!”, a reacționat și Eva pe Facebook, după ce a ciocnit ouă colorate cu părinții și fratele ei.

Echipa lui Măruță, în lacrimi la finalul unei emisiuni de dinainte de Paște

Înainte să plece în vacanță, Cătălin Măruță și echipa lui au lansat în emisiunea sa de la Pro TV „Împreună la ai tăi”. Echipa și-a propus să aducă împreună familii despărțite, părinți care n-au mai petrecut sărbătorile alături de copii chiar și 20 de ani. Au și reușit, iar pe post au prezentat povești impresionante și emoționante.

Peste cinci milioane și jumătate de români trăiesc în străinătate, potrivit datelor oficiale. Mulți și-au lăsat casele și locurile copilăriei, și-au lăsat părinții, și-au lăsat copiii și au plecat în străinătate, la muncă, pentru un trai mai bun.

Au lipsit din cele mai frumoase și importante momente din viața celor dragi, unii nu au fost acolo când copiii lor au terminat școala, ori când aceștia s-au căsătorit, s-au au devenit părinți la rândul lor. În acest context, înainte de Paște, echipa de la PRO TV a adus împreună mai multe familii despărțite de viață și de nevoi.

Cătălin Măruță: „Sunt bucuros că am reușit să facem totul posibil”

Prezentatorul Cătălin Măruță a explicat pentru Libertatea despre însemnătatea acestui proiect care a adus alături familii despărțite de zeci de mii de kilometrii, familii care au stârnit lacrimi și emoții atât în fața micului ecran, cât și în culisele emisiunii sale de la Pro TV. „«Împreună la ai tăi» a fost pentru mine si echipa mea mai mult decât un proiect sau o campanie. Ne-am dorit mult să reușim să aducem acasă, mai ales de Paște, câțiva dintre românii care trăiesc si muncesc in străinătate pentru că știu cât de greu le este departe de ai lor.

Cunoaștem cu toții statisticile oficiale, sunt peste 5 milioane de români care trăiesc afară, dar am vrut sa le cunoaștem și poveștile și să le alinăm puțin dorul. Am înțeles că fiecare vrea, într-un fel, să găsească drumul înapoi acasă, la toți ai lui, fie ca au copii lăsați aici, părinți, bunici, fie ca sunt plecați de zeci de ani sau mai recent. Cu toții aud de la cineva de acasă „ne e dor de tine”. Sunt bucuros că am reușit să facem asta posibil, Paștele e bun atunci când e «Împreună la ai tăi»”, a încheiat prezentatorul. Materialul poate fi citit AICI.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
08:08
SUA reiau procesarea vizelor de imigrant pentru Ungaria și Polonia. Suspendarea rămâne în vigoare în alte țări
07:56
Avionul Swiss s-a întors deasupra Atlanticului cu peste 200 de persoane la bord: „Panică pentru o urgență medicală”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!