Două fotografii postate de Anamaria Prodan pe contul său de socializare demonstrează cât de mult înseamnă familia pentru vedetă.

Chiar dacă este o femeie puternică și reușește să treacă peste orice moment greu, impresara Anamaria prodan îi duce dorul regretatei sale mame, interpreta de muzică populară Ionela Prodan, care a încetat din viață în luna aprilie a acestui an.

Imagini emoționante cu Anamaria Prodan. De la fotografii cu mama sa, la poze cu copiii și soțul

Imaginea o înfățișează pe impresară în vremea copilăriei, alături de cea care i-a dat viață.
„Putere să mergi înainte”, „Foarte frumoasă poză”, „Va rămâne veșnic în amintirea românilor, odihnă veșnică și putere vouă, familiei”, „Superbă amintire, D-zeu să o aibă în dreapta lui nu-mi vine să cred că nu mai este, și tu de mică ai fost o frumoasă”,  i-au transmis prietenii virtuali.

O altă fotografie pe care Anamaria Prodan a postat în mediul online o prezintă pe acesta alături de soțul ei, anterenorul de fotbal Laurențiu Reghecampf , și de trei dintre copii lor: Reghe Jr., Sarah și Luca.

Imagini emoționante cu Anamaria Prodan. De la fotografii cu mama sa, la poze cu copiii și soțul

 

„Doamne… ce frumoși sunteți să nu vă despărțiți niciodată!!”, „Că tot zicea presa că nu mai sunteti happy ????”, „Deseori, revăd episoadele din reality-ul vostru și când prind secvențele în care Ana spune cât de mult îl iubeste pe Laur, mi se face „pielea de găină”. O dragoste ca a voastră, imi e greu să cred ca se poate termina aici, pe Pământ; ce aveti voi, este de la D-zeu și vă continua și acolo sus, la El. Sunteți minunați, vă iubesc și sper din tot sufletul să rămâneți „de mână” indiferent de încercările vieții! VĂ ADOR!”, i-au scris internauții celebrei impresare.

Anamaria Prodan este cunoscută în lumea showbiz-ului românesc ca impresară, vedetă TV și prezentatoare. Anamaria Prodan este moderatoarea show-ului Gospodar fără pereche, de la Pro TV. În viața personală, Anamaria Prodan este căsătorită cu antrenorul de fotbal Laurențiu Reghecampf, împreună cu care are un băiat. Ambii au mai fost căsătoritți și au copii din mariajele anterioare.


Citește și: INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ. Miron Cozma, angajat fictiv de primarul Pandele. De un an și jumătate n-a trecut pe la serviciu!


 

Urmărește-ne pe Google News
O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
PARTENERI - GSP.RO
O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
Playtech.ro
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
"Vai de viaţa mea! Unu-i mort aici!" S-au întrecut în liniuţe spre moarte. Trupurile tinerilor au fost aruncate pur şi simplu pe câmp
Observatornews.ro
"Vai de viaţa mea! Unu-i mort aici!" S-au întrecut în liniuţe spre moarte. Trupurile tinerilor au fost aruncate pur şi simplu pe câmp
Horoscop 23 ianuarie 2022. Peștii sunt foarte concentrați, ceea ce e un avantaj major, pentru că nu mai pierd timpul inutil
HOROSCOP
Horoscop 23 ianuarie 2022. Peștii sunt foarte concentrați, ceea ce e un avantaj major, pentru că nu mai pierd timpul inutil
După Ucraina, încă o țară se teme de un posibil atac al Rusiei. Reacția unui înalt oficial
Știrileprotv.ro
După Ucraina, încă o țară se teme de un posibil atac al Rusiei. Reacția unui înalt oficial
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale