Imagini rare cu băieții lui George Tal, partenerul Danielei Gyorfi. Familia s-a reunit de ziua impresarului. „A fost și soacra mea”

Comentează

Familia Danielei Gyorfi s-a reunit cu ocazia zilei de naștere a soțului ei, George Tal, dar și a fiicei lor, Măriuca. Pe 11 februarie, partenerul artistei a împlinit 56 de ani, iar pe 16 februarie, fiica celor doi a împlinit vârsta de 14 ani. Băieții impresarului i-au fost alături acestuia, astfel că familia s-a reunit în România.

Înainte de a se îndrăgosti de Daniela Gyorfi, în urmă cu peste 18 ani, George Tal a fost căsătorit în Germania. În timpul acestei căsnicii, actualul partener de viață al solistei a devenit tatăl a trei copii: Francesca, George și Marius. Numai primii doi copii au fost, însă, făcuți cu fosta soție. Cel de-al treilea copil este rodul relației neoficiale pe care George Tal a avut-o cu amanta lui, pe vremea când era căsătorit.

Cei doi băieți ai lui George Tal locuiesc în străinătate, dar își vizitează tatăl la diferite ocazii speciale. George locuiește în Augsburg (Germania), iar Marcus în Elveția, la Zürich. George lucrează pe un post de conducere într-o companie, alături de mama lui, iar Marcus studiază domeniul IT.

„Au venit băieții lui George, George junior și Markus, că a fost ziua lui. A venit și Francisca, fata lui George cu soțul ei. A fost și mama lui George, soacra mea.

Ne-am dus cu toții la restaurant, am petrecut de ziua lui. Au plecat repede în Germania că fiecare au job-uri”, a declarat Daniela Gyorfi, pentru Click!

George Tal a dezvăluit că-și vede băieții cam de două-trei ori pe an.  „Ne vedem cam de doua ori pe an. Acum, au venit de ziua mea. Eu mai am încă o fetiță, Francisca. Sunt foarte mândru că am patru copii, așa a fost soarta”, a spus Tal, prezent împreună cu băieții la „Vorbește lumea”.

Ce spune Daniela Gyorfi despre relația cu fiica ei

„Nu am deocamdată probleme cu ea, ceea ce mă bucură. Este în clasa a șaptea, are bursă, e la școală de stat și sunt foarte mulțumită. Face și Cambridge.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu e cuminte, ascultătoare, a înțeles că trebuie să învețe. Mă știți pe mine, eu sunt comunistă cu educația. Și taică-su e la fel!

Dar, eu zic că este spre binele ei și dacă înțelege că trebuie să învețe e super bine, pentru că, vorba aceea, << dacă au carte, ai parte>>. Doamne ajută, să fie în continuare cuminte și să înțeleagă că tot ceea ce face este pentru ea”, a mai spus solista, pentru Click!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cătălin Cherecheș INSTANT NADLAC EXTRADARE CHERECHES 04 INQUAM Photos Cornel Putan
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
Mirela Vaida
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
15:00
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu încheie la UDMR prima zi de discuții
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Ultimele știri
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
15:35
5 știri - Filme și seriale: Când ajunge „Teambuilduing 2” la cinema | În ce thriller va juca Ben Affleck în rol principal
15:29
Un sibian de 91 de ani a cărat pământ și gunoi de grajd cu Trabantul ca să-și facă o grădină. Copiii care veneau noaptea la furat de căpșune i-au schimbat viața pentru totdeauna: „Asta e averea mea. O avere care nu se poate cumpăra”
15:22
Un nou atac cu cuțitul într-o școală din Polonia: o femeie a fost ucisă, iar directorul și un profesor au fost răniți de un fost elev de 15 ani
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește