O tânără regizoare cu epilepsie primeşte ocazia să facă un film la Bucureşti, despre şi cu actriţa pentru care are o fascinaţie încă din copilărie: româno-americana Elina Löwensohn.

Aceasta este premisa de la care porneşte lungmetrajul de debut al italiencei Chiara Malta, „Simple Women”, un film curajos care se joacă mult cu raportul dintre adevăr şi ficţiune, dintre realism şi realism magic.

Pentru acest film, Elina reconstituie, la 30 de ani de când a filmat-o prima oară, cea mai cunoscută scenă în care a jucat: secvenţa de dans a personajului din „Simple Men”, pe piesa „Kool Thing” a trupei Sonic Youth.

În jurul acestei scene se încheagă tot filmul lui Malta, care e şi un soi de tribut adus „Simple Men”.

După premiera filmului în România, Elina a stat de vorbă cu Libertatea despre lucrul la un film în care se joacă pe ea însăşi – dar doar pe jumătate, despre copilăria din România, adolescenţa în SUA şi drumul ei fără graniţe în actorie, dar şi cum vede România, din Paris, unde locuieşte în prezent și unde astăzi împlinește 55 de ani.

O altă Elina, nu cea adevărată

În „Femei obişnuite”, Elina se joacă pe ea însăşi, dar în acelaşi timp un personaj (pe care ea-l consideră) radical diferit de „Elina reală”. Nu a fost un rol uşor.

„Nu mă jucam pe mine, dar nu jucam niciun personaj complet fictiv. Uneori îi spuneam Chiarei: Elina nu ar face asta. Dar erau şi nişte lucruri adevărate la acea Elina, din film”.

În cei patru ani cât a durat de la ideea filmului până să fie produs efectiv, scenariul a trecut prin zeci de versiuni, iar Elina este de părere că, în cele din urmă, a devenit mai slab decât ce i s-a propus iniţial, chiar dacă îl consideră încă un film curajos.

„Chiara a rescris tot timpul, inclusiv când deja filmam, schimba mereu lucruri, uneori nu eram de acord cu schimbările, era mai slabă noua versiune. Şi începeam să mă întreb: ce fel de portret îmi faci? A fost un soi de conflict de interese uneori, dar până la urmă m-am gândit: e filmul ei. La urma urmei, sunt doar o actriţă, trebuie să fac şi să accept ce zice”.

Nu i-a spus niciodată asta Chiarei Malta, dar crede că a devenit în mod bizar replica ei din film, adresată regizoarei fictive: „Mi-ai luat viaţa şi nu ai făcut nimic cu ea”.

Potrivit Elinei, relaţia dintre ea şi Chiara a fost mai mult sau mai puţin la fel de tensionată ca relaţia pe care ajung să o aibă în film regizoarea şi actriţa. 

Crescută în culisele Operei Române

Elina a copilărit în România comunistă, din care păstrează traume cu profesorii şi învăţătorii foarte duri, chiar abuzivi („copiii erau loviţi în cap sau pedepsiţi să stea la colţ”), dar şi amintiri de la Cheia sau Marea Neagră, unde „mama era cea mai fericită”.

Fascinaţia Elinei pentru artă şi pentru trăit în lumi imaginare a fost evidentă foarte devreme. Pe la 5 ani deja începuse să facă spectacole pentru familie şi apropiaţi. Născocea replicile într-o limbă inventată de ea, care combina cuvinte din engleză, italiană sau germană.

Mulţi ani mai târziu, regizorul Hal Hartley, un regizor-cult al cinematografiei americane independente din anii 80 şi 90, cu care Elina a făcut mai multe filme, avea să spună despre ea că „Elina este cineva care ştie totul despre plăcerile de a fi văzut şi de a te lăsa văzut”.

Fiica unei balerine, Elina a crescut în culisele Operei din Bucureşti, unde, alături de fratele şi bunica ei, a văzut de peste 40 ori „Madame Butterfly”, spectacol în care dansa mama. Furată de ceea ce numeşte „magia scenei”, a adormit de mai multe ori în lojă.

Pe la vârsta de 6 ani, a ieşit plângând din cinematograf după ce a văzut  „Mary Poppins”, iar, când mama a întrebat-o de ce, a spus că „vrea să fie fetiţa din film”.

Un an mai târziu, la moartea tatălui său, supravieţuitor al unui lagăr de concentrare nazist, când tristeţea a început să se descarce în lacrimi, fetiţa s-a dus în faţa oglinzii şi a început să joace – un personaj diferit, fără legătură cu povestea părintelui. „Şi făceam un monolog, folosind lacrimile, exact cum ar fi făcut-o o actriţă”, spune Elina.

A mers la primele audiţii dinainte de a pleca din ţară. De la primul casting, la 13 ani, îşi aminteşte sentimentul de siguranţă, de încredere în sine în faţa juriului de necunoscuţi. Când a ajuns în SUA, Elina era deja sigură că vrea să fie actriţă.

Elina a început cu teatrul şi aşa a descoperit-o regizorul Hal Hartley, cu care a lucrat apoi la filme-cult ca „Simple Men” sau Amateur”. „Pentru mine, filmele lui sunt un adevărat gen cinematografic, îmi venea ca o mănuşă felul lui de-a face film, deloc naturalist. Îi sunt foarte recunoscătoare”, spune Elina astăzi.

O profeție din copilărie

Celălalt vis din copilărie al Elinei era să fie „străină”. Pentru că „străinii aveau blugi şi gumă de mestecat”. Pe la 6 ani s-a împrietenit la joacă, în parc cu o altă fetiţă, Nicola.

Elina nu se putea decide dacă voia să fie franţuzoaică sau americancă (acestea erau principalele opţiuni, datorită filmelor pe care le urmărea), aşa că i-a spus Nicolei că s-a născut într-un avion, pe drumul dintre America şi Franţa, şi că, până la începerea şcolii, o să plece „acasă”. Întâmplarea a făcut ca în prima zi de şcoală să o întâlnească tot pe Nicola, cu care a rămas apoi prietenă toată viaţa, în ciuda invenţiei. De altfel, numele Nicolei apare şi în filmul lui Malta. Elina din film o caută şi ea pe prietena ei din copilărie.

Privind în urmă la această întâmplare din copilărie, pe Elina o amuză profeţia. Astăzi are exact aceste două paşapoarte: francez şi american.

Una dintre primele replici ale Elinei din film este „Eu sunt româncă”. Întrebată ce înseamnă pentru ea să fie româncă, Elina din viaţa reală răspunde simplu: „Originea mea, rădăcinile mele”.

„Sensul replicii din film este că nu sunt o actriţă americancă, iar asta e valabil pentru mine şi în viaţa reală”, spune Elina. Este o replică pe care a rostit-o des la castingurile din Franţa pentru producţii americane. Încerca să explice directorilor de casting că are accent indiferent în ce limbă vorbeşte.

Nu pot să spun că mă simt româncă sau americancă sau orice. În acelaşi timp, mă simt de toate. Sunt de peste tot şi de nicăieri.

Elina:

„Când sunt în România, mă recunosc pe mine în gesturile altor oameni, în felul în care vorbesc, în glumele lor. Dar de îndată ce deschid gura, eu nu mai sunt româncă, pentru că eu îmi găsesc cu greu cuvintele”, adaugă Elina, care a fost recunoscătoare că putem face acest interviu în limba engleză. „Am vocabularul unui copil de 14 ani – vârsta la care am plecat din ţară. Şi multe lucruri s-au schimbat în mine, pe plan cultural, întâi în New York, apoi în Franţa”.

„Sunt un străin oriunde”

Elina a trăit aproape 18 ani în America şi este stabilită de 23 în Franţa. „Faptul că am această amprentă de străin orice limbă aș vorbi este ceea ce mă definește. Sunt un străin oriunde”.

Interviu cu actrița Elina Löwensohn, plecată din România la 14 ani: „Voiam să fiu străină, pentru că străinii aveau blugi şi gumă de mestecat”
Actorul Jeff Goldblum, actrița germană Jasmin Tabatabai, Elina Loewensohn și regizorul american director Hal Hartley la premiera filmului „Fay Grim” de la Berlinala din 2007 | Foto: EPA

Lucrul ăsta a şi ajutat-o, a şi încurcat-o în meseria ei. Obţine mai puţine tipuri de roluri, pentru că aproape niciodată nu a putut juca un personaj nativ get-beget dintr-o anumită ţară, din cauza accentului. Primeşte roluri de „străini sau ciudaţi, imigranţi sau vampiri”, cum e cel din „Nadja”, una din peliculele ei preferate din portofoliu.

„Nu am putut niciodată să joc girl next door, dar într-un fel sunt şi norocoasă: din cauza faptului că sunt aşa, am atras mereu autori mai interesanţi, oameni cărora le-a păsat mai puţin de accentul meu şi m-au ales pentru bizareria pe care o reprezint”. Aşa că nu a încercat niciodată prea mult să scape de accent – nici în engleză, nici în franceză.

Asta a devenit ştampila mea. Nu sunt „made in China”, sunt „made in everywhere”.

Elina Lowensohn:

De-a lungul carierei, a fost o rebelă cu epilepsie în „Simple Men”, un vampir în „Nadja” al lui Michael Almereyda, o fostă vedetă porno în Amateur”, un inginer evreu în „Lista lui Schindler” (un rol mai mic, dar memorabil) sau pe dealerul de artă Annina Nosei în „Basquiat”-ul lui Julian Schnabel.

Întrebată cum îşi alege proiectele în prezent, actriţa răspunde umil: „În primul rând, e important cine mă alege. Nu primesc 50 de scenarii pe lună, să mă întreb: Dumnezeule, ce mă fac, ce aleg? Apoi, pentru mine contează cum e scris scenariul. Uneori prefer scenariile unde nu înţeleg chiar tot. Pentru că, dacă înţeleg tot, devine plictisitor”.

Recunoaşte că nu a avut luxul să facă doar filme de autor sau să lucreze doar pe scenarii care i-au plăcut mult. 

„Uneori fac şi TV sau filme pe care nu le consider foarte bune, pentru că trebuie să supravieţuiesc. Cineva mi-a spus că actorii sunt prostituate. Este adevărat”.

Elina nu se consideră o artistă, ci o artizană, „în serviciul operei altcuiva”.

Viaţa de imigrant nu era „ca în Dallas”

Elina a ajuns în Statele Unite, datorită curajului incredibil pe care l-a avut mama ei, fostă balerină la Opera din Bucureşti. 

Rămasă văduvă şi cu doi copii, pe când Elina avea doar 7 ani, mama sa a reuşit întâi să plece să predea balet în Quito, Ecuador, în 1978. După un an, femeia de 47 ani a fugit apoi în SUA, unde a cerut azil politic. Nu ştia când o vor putea urma acolo copiii şi bunica, dar ştia că trebuie să-i scape de o viaţă în comunism. Familia a fost reunită la doi ani de la plecarea mamei din ţară. „Am avut mult noroc, multe familii fuseseră separate ani de zile. Jimmy Carter era preşedinte în America şi exista o înţelegere între România şi America, aşa că am putut obţine vize şi de la americani, şi de la români să plecăm”.

În primii ani de exil, familia a locuit în Queens, New York, o viaţă clasică de imigranţi. Nu era cum îşi imaginaseră. În ţară, copiii se uitau la serialul „Dallas” şi îşi imaginau că aşa va fi viaţa în America, „o viaţă de milionari”.

„Pentru o mamă singură, cu doi copii, să înceapă o viaţă nouă într-o ţară în care nu avea niciun sprijin – a fost uriaş acest pas şi pentru asta o admir foarte mult pe mama mea. A plecat pentru că voia o viaţă mai bună pentru copii, într-un moment în care în ţară era teroare”.

Elina vine des în ţară şi, în vizitele ei, adoră să interacţioneze cu cât mai mulţi oameni, necunoscuţi întâlniţi în magazine sau restaurante. Îi place să vorbească în română. O doare şi o miră foarte tare că a cunoscut mulţi tineri români nostalgici după perioada comunistă. „Inclusiv actori tineri, oameni care nici nu era născuţi, dar spun: pe vremea lui Ceauşescu era mult mai bine. Îi ascult şi nu mă cert cu ei, pentru că nu sunt politică şi nu am trăit ce trăiesc ei acum. Dar este şocant”, spune Elina. „Ştiu în ce teroare am trăit cu toţii. Iar când vorbesc cu prietenii mei sau cu oamenii de vârsta mea, nimeni nu regretă acele vremuri, chiar dacă situaţia din prezent e dificilă şi pentru ei”.

„La Revoluție, eram mândră că sunt româncă”

Filmul Chiarei Malta începe cu o scenă în care o familie de italieni urmăreşte la televizor ştiri despre Revoluţia din România, din 1989. La rândul ei, Elina îşi aminteşte perfect şi astăzi acel moment istoric. Locuia într-un studio foarte mic din New York, cu primul ei iubit. Vedea imaginile la un televizor sport, alb-negru şi plângea de mândrie.

Parcă nu-mi venea să cred. Eu, când eram copil, mă temeam că românii sunt laşi, mi se părea că polonezii, cehii erau mai curajoşi, se revoltau, erau gata să moară, pe când românii păreau dispuşi să înghită totul şi să nu se revolte. Apoi, când s-a întâmplat în sfârşit, a fost uimitor. Eram mândră că sunt româncă.

Elina Lowensohn, despre revoluţia din 1989:

Prima dată, Elina s-a întors în România la 18 ani după ce plecase, invitată de Dan Chişu în juriul unui festival de film. A mers atunci să vadă casa din Mântuleasa în care copilărise (o secvenţă care apare cumva şi în film, dar transformată).

„Pentru mine a fost un moment uriaş. Aveam nevoie să văd clădirea şi-mi doream mult să intru, dar acum intrarea era cu interfon şi cod. Nu puteam deschide uşa. A venit la mine un bărbat foarte nervos: ce cauţi aici, femeie? Scuze, dar locuiam aici, voiam doar să merg să văd. Şi mi-am dat seama că da, şi asta e România, au rămas suspiciunea şi frica asta teribile, pe care mi le aminteam în copilărie”.

Elina iubeşte în schimb umorul românesc, „capacitatea de a – şi aici vorbeşte în română – face haz de necaz”.

„Trebuie să fim optimişti, altfel murim”

În prezent, Elina locuieşte în Paris, alături de partenerul ei. Este optimistă cu privire la viitorul României. „Trebuie să fim optimişti, altfel murim”, spune ea, o lecţie pe care a învăţat-o de la iubitul ei, regizor de film experimental. „El face filme foarte neobişnuite, se luptă mereu să-şi facă următorul film, şi următorul film. Eu aş fi abandonat de mult lupta. El nu. E optimist că publicul va răspunde filmelor lui. Şi am învăţat de la el cum să fiu optimistă, şi pentru România”.

Elina îndeamnă la răbdare: „Sunt oameni în România care vor să schimbe lucrurile. Durează mult timp să ieşi dintr-o dictatură. Să construieşti o democraţie ia mulţi ani şi mult efort de la noile generaţii să fie conştiente de lucruri şi să-şi dorească schimbarea”.

Foto: 123rf.com

Citeşte şi:

STUDIU | Accesul inegal la vaccinuri va provoca pierderi de 1,4 trilioane de dolari pentru țările sărace, dependente de turism

„Ce am învățat în spațiu privind Pământul la diferență de 17 ani”. Lecția de viață a unui celebru astronaut american

La o zi după anunțarea unui nou mod de raportare a vaccinărilor, autoritățile revin la forma inițială. Care a fost motivul

FOTO „Ești eroarea vieții mele, bei și faci sex în toalete!” » Iubita l-a părăsit cu un scandal monstru, dar fanii au publicat o imagine interzisă
PARTENERI - GSP.RO
FOTO „Ești eroarea vieții mele, bei și faci sex în toalete!” » Iubita l-a părăsit cu un scandal monstru, dar fanii au publicat o imagine interzisă
Coşmarul prin care trece Corina Dănilă, după ce banca i-a luat casa. Ce a ajuns să facă pentru a se întreţine
Playtech.ro
Coşmarul prin care trece Corina Dănilă, după ce banca i-a luat casa. Ce a ajuns să facă pentru a se întreţine
"Tată, zi-mi că e un vis". Asta a mai apucat să întrebe băiatul şoferului microbuzului, care şi-a pierdut mama, sora şi bunicile, în cumplitul accident din Bacău înainte de a leşina
Observatornews.ro
"Tată, zi-mi că e un vis". Asta a mai apucat să întrebe băiatul şoferului microbuzului, care şi-a pierdut mama, sora şi bunicile, în cumplitul accident din Bacău înainte de a leşina
Horoscop 25 iulie 2021. Leii au o adevărată colecție de întrebări nerostite, la care au nevoie de un răspuns
HOROSCOP
Horoscop 25 iulie 2021. Leii au o adevărată colecție de întrebări nerostite, la care au nevoie de un răspuns
Efectul neașteptat pe care l-a avut deschiderea unei piscine într-o comună din Vaslui. Este cea mai modernă din zonă
Știrileprotv.ro
Efectul neașteptat pe care l-a avut deschiderea unei piscine într-o comună din Vaslui. Este cea mai modernă din zonă
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul
PUBLICITATE
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul